Principiile finanțelor publice

Principiile bugetare in statele cu economie de piata definesc: modul de reflectare a veniturilor si cheltuielilor publice in bugetul de stat, adica sfera de cuprindere a acestuia; durata de timp pentru care parlamentul autorizeaza guvernul sa realizeze exercitiul bugetar; relatia care trebuie sa existe intre veniturile si cheltuielile bugetare; informarea opiniei publice despre sursele veniturilor si destinatia acestora.

La noi in tara, la baza elaborarii si executiei bugetului administratiei centrale de stat, a bugetului asigurarilor sociale si a bugetelor locale stau principiile universalitatii, echilibrului si realitatii, aplicabile la specificul fiecarui buget (art. 4 al Legii finantelor publice, nr. 72/1996). Pe langa aceste principii, formulate in mod expres in textul legii, din analiza celorlalte texte mai reies, implicit, si alte principii: al unitatii (art. 19, alin. 1), al neafectarii veniturilor (art. 10), al echilibrului bugetar (art. 1), anualitatea (art.75) si publicitatea (art.4 din aceeasi lege).

In terminologia de specialitate a teoriei financiare, ca si in practica financiara a statelor, sunt intalnite urmatoarele principii ale procedurii bugetare: universalitatea bugetara, echilibrul bugetar, realitatea sau specializarea bugetara, unitatea (unicitatea) bugetara, neafectarea veniturilor, anualitatea si publicitatea procedurii bugetare.

Universalitatea bugetara. Potrivit acestui principiu, veniturile si cheltuielile statului trebuie sa figureze in buget cu sumele lor totale. Respectarea principiului universalitatii permite cunoasterea si controlul sumelor exacte a veniturilor si cheltuielilor publice. Bugetul intocmit cu respectarea principiului universalitatii poarta denumirea de buget brut si presupune ca veniturile sa fie inscrise in buget cu produsul lor brut, iar cheltuielile cu cifra lor totala, iar nu cu soldul dintre acestea. In practica, acest principiu nu este respectat si se trece astfel la bugetul net, care cuprinde numai rezultatul final al actiunilor producatoare de venit si al celor generatoare de cheltuieli, ca apoi sa se ajunga la bugetul mixt, in care la unele pozitii figureaza cifre totale, iar la altele numai soldul dintre venituri si cheltuieli.

Echilibrarea bugetului este principiul bugetar considerat a fi “cheia de bolta” a finantelor publice si care presupune nu numai intocmirea unui buget ale carui cheltuieli sa fie acoperite integral din veniturile bugetare, ci si respectarea acestui echilibru pe parcursul intregului exercitiu bugetar. Urmarea fireasca a politicii de militarizare a economiei nationale, a majorarii cheltuielilor pentru functionarea aparatului de stat, a cresterii datoriei publice este inregistrarea unui dezechilibru bugetar sub forma deficitului bugetar.

Pentru acoperirea deficitului bugetar se recurge, de regula, la venituri extraordinare care provin din imprumuturi de stat si emisiune monetara fara acoperire. Emisiunea monetara duce la cresterea masei monetare in circulatie, fara acoperirea corespunzatoare in marfuri si servicii, fapt cu consecinte negative asupra economiilor nationale. Astfel, se reduce puterea de cumparare a banilor, se inregistreaza o crestere substantiala a preturilor si implicit a cheltuielilor publice, ceea ce genereaza, in ultima instanta, noi deficite bugetare.

In prezent, statele dezvoltate ale lumii solutioneaza problema deficitului bugetar recurgand la imprumuturi sau emisiuni monetare, la bonuri de tezaur sau operatiuni de stat sau la vanzari de aur din rezerve de stat.