Principiile și legalitățile specifice managementului public

Capitolul I - Conceptul de management public

Apărut în deceniul al optulea al secolului trecut ca o necesitate a schimbărilor ivite ca urmare a evoluției administrației publice din statele dezvoltate, managementul public, ca domeniu distinct al științei managementului, vine cu un suflu indispensabil în procesele de management și de execuție din instituțiile publice și in comportamentul organizațional din cadrul acestora, în condițiile în care teoriile clasice tradiţionale dominau modul de organizare şi funcţionare a instituţiilor și a sistemelor administrative.

Structurile rigide, bazate pe ierarhie și forme birocratice diversificate, care au dominat instituțiile din administrația publică în cea mai mare parte a secolului douăzeci, nu mai puteau răspunde pozitiv problemelor majore cu care se confrunta administrația. În acest context managementul public vine cu un nou mod de percepție asupra conducerii instituțiilor publice și asupra misiunii acestora în sectorul public.

Într-o societate modernă, democratică, a carui activitate statală este complexă și diversificată, managementul public aduce modificări majore în sectorul public, în general şi în modul de administrare a instituţiilor statului, în special, astfel încât acestea să fie eficiente şi să satisfacă pe deplin interesele cetăţenilor, aşteptările lor, nevoile lor.

În aceste condiții eficiența și eficacitatea în sectorul public au fost îmbunătățite, managementul public fiind orientat asupra obiectivelor și rezultatelor în instituțiile publice, iar managerii publici fiind apreciați în funcție de capacitatea de a rezolva problemele sociale generale și specifice.

Managementul public operează cu concepte fundamentale ale managementului general, la care se adaugă particularitățile sectorului public, având ca obiectiv principal satisfacerea interesului public prin intermediul serviciilor publice. Acestea constituie domeniul de activitate al instituțiilor publice, oferind cadrul instituțional care să permită aplicarea cadrului legislativ (Legi, Hotărâri de Guvern, Ordonanțe ale Guvernului, Ordine ale miniștrilor, regulamente de organizare etc.). Instituțiile publice reprezintă organismele prin care statul iși exercită funcțiile si serviciile sale în domeniul economic, socio-cultural, de apărare, de siguranță publică, ordine publică. Totalitatea instituțiilor publice determină sectorul (sistemul) public. Managementul din sistemul (domeniul) public urmărește coordonarea și controlul serviciilor publice în raport cu obiectivele stabilite de fiecare instituție publică. De asemenea, urmarește să stabilească direcțiile strategice și pe termen scurt, mijloacele necesare atingerii obiectivelor, dar și motivarea membrilor instituțiilor publice în realizarea obiectivelor stabilite, fiind în strânsă corelație cu activitațile desfășurate în sectorul public, în complexitatea și dinamica sa, precum și cu politicile adoptate și stabilite în cadrul sistemului.

Deşi există importante similarităţi de conţinut cu ştiinţa managementului general, fapt de altfel absolut normal, managementul public are principii și legități clar definite prin care se distinge semnificativ de acesta şi de alte domenii ale ştiinţelor economice şi sociale.

CAPITOLUL II - Noțiunea de principii și legități specifice managementului public

Ştiinţa managementului public reuneşte o serie de principii considerate fundamentale pentru ca procesele de management şi de execuţie din instituţiile publice să aibă clar precizate coordonatele de bază şi să se poată realiza o coeziune între concepţie, decizie şi acţiune. Aceasta urmăreşte identificarea principiilor şi legităţilor generale şi specifice, pentru sectorul public în general şi pentru instituţiile publice în special, care, prin conţinutul lor, să asigure fundamentele necesare satisfacerii interesului public.

Conţinutul principiilor managementului public este determinat de specificul sectorului public şi adaptat la acesta, motiv pentru care cunoaşterea şi integrarea lor în managementul public de către managerii publici şi de reprezentanţii politici în acelaşi timp devine o necesitate care trebuie susţinută de toţi factorii de decizie.

Știinţa, în general, prin conţinutul ei, are caracter teoretic şi este reprezentată prin principii şi legităţi cu o orientare specifică, dată de domeniul pentru care acestea sunt definite. Valoarea acestor principii şi legităţi este demonstrată în practică şi se măsoară prin gradul în care fundamentul teoretic are o contribuţie semnificativă la realizarea obiectivelor domeniului respectiv.

Managementul public are un set de principii şi legităţi specifice care determină semnificativ conţinutul proceselor şi relaţiilor de management din sectorul public influenţând realizarea obiectivului fundamental pentru acest domeniu.

Deşi managementul public este un domeniu nou al ştiinţei managementului, în ţările dezvoltate există deja convingerea că extinderea principiilor şi abordărilor specifice lui nu este doar o chestiune relativă, ci devine o necesitate imperativă, care determină coordonatele majore ale reformei în sectorul public. Prin urmare este necesară renunţarea la tiparele vechi clasice de percepere a sistemului administrativ, în general şi a instituţiilor publice în special ca fiind aparatul administrativ birocratic în care se elaborează norme, regulamente, legi şi prin care acestea sunt aplicate şi trecerea la noile principii şi legităţi generale ale managementului public, prin care sistemul administrativ în ansamblu şi fiecare instituţie publică prin managerii publici urmăresc obţinerea unui nivel determinat al performanţei manageriale reflectate în creşterea gradului de satisfacere a interesului public general şi a nevoilor sociale specifice.