Principiul Autonomiei Locale

Administratia publica locala

Principii contemporane de organizare a administratiei publice locale

Doctrina administrativa din ultimii ani, dezvoltând doctrina interbelicâ, când se refera la modul de organizare a administratiei teritoriale, administratia locala, în sensul larg al termenului, se opreste la trei principii fundamentale: a) principiul centralizarii; b) principiul deconcentrarii si c) principiul descentralizarii. Prin aceste principii se încerca a se rezolva cele doua tendinte care se manifesta în guvernarea si administrarea unei tari: tendinta la unitate si tendinta la diversitate. Èn alti termeni, este voba de tendinta centalizatoare, organizarea administrativa, spun specialistii, nu exprima niciodata numai centralizare sau numai descentralizare, exista întotdeauna un dozaj între una si alta. Dar diferenta într-o tara sau alta rezida în partea recunoscuta descentralizarii, ceea ce determina originalitatea administratiei din fiecare tara.

Astfel, principiul centralizarii, ca principiu de baza al organizarii administratiei locale, presupune exclusiv dependenta organelor locale de organele administratiei centrale. Din punct de vedere juridic, organele centrale sunt singurele care adopta decizii aplicabile în teritoriu, iar autoritatile din teritoriu, fiind vorba excusiv de autoritati statale, au doar competenta executarii deciziilor autoritatilor centrale. De fapt, mult timp acest sistem s-a bazat, în teritoriu, nu pe existenta unor autoritati, în sensul de organe (adica collective de functonari organizati, potrivit legii), ci pe existenta unor simpli agenti ai centrului. Acest sistem, specific organizarii ststale si administrative din Antichitate si Evul Mediu, iar în epoca moderna si contemporana, regimurilor politice totalitare, admitea “autoritatilor” locale o putere de decizie doar în situatii exceptionale, în cazuri de calamitati, cum ar fi inundatiile sau cutremurele.

Principiul deconcentrarii este, în realitate, o forma a centralizarii, el consta în recunoasterea agentilor statului, repartizati pe întregul teritoriu al tarii, a unei anumite puteri de decizie. Cum arata prof. Charles Debbasch în lucrarea citata, centralizarea exista în orice moment, deoarece agentii sunt subordonati ierarhic puterii centrale, pe de-o parte, iar deciziile lor sunt imputabile exclusiv statului, pe de alta parte.

Principiul descentralizarii presupune existenta unor personane publice locale, desemnate de comunitatea teritoriului, care au atributii proprii, intervenind direct în gestionarea si administrarea afacerilor colectivitatii. Ideea de descentralizare, cum sustine si doctrina noastra din perioada interbelica, implica ideea de autonomie locala. Nu de putine ori cele doua notiuni se folosesc împreuna, asa cum procedeza si legiuitorul constituent roman din 1991: “Administratia publica din unitatile administrativ-teritorile se întemeiaza pe principiul autonomiei locale si pe cel al descentralizarii serviciilor publice” (art 119).

Descentralizarea, dupa tezele actuale, constituie corolarul indispensabil al democratiei, ea reprezinta pentru organizarea administrativa ceea ce democratia reprezentativa reprezinta pentru organizarea institutionala, cum se exprima doctrinarul occidental citat.

Autonomia locala-principiu fundamental de organizare si functionare a administratiei publice locale

Acest principiu este formulat expres atât de dispozitiile art. 120 din Constitutie cât si de cele ale art. 1 din Legea nr. 215/2001 si ocupa un loc prioritar între celelalte principii pe care se bazeaza administratia publica în unitatile administrative-teritoriale. Continutul acestui principiu si valentele sale complexe rezulta însa din ansamblul reglementarilor cuprinse în dispozitiile legii si reprezinta chintesenta întregii activitati de administratie publica din unitatile administrativ-teritoriale. Èntelegerea sa corecta prezinta importanta deosebita pe planul actiunilor practice si evita accentuarea si absolutizarea sa, pâna la a o face sinonima cu “independenta” autoritatilor administratiei publice locale în toate actiunile lor, ori cu asa numita “autoguvernare” si alte concepte similare, care presupun o contrapunere a administratiei publice locale, administratiei centrale prin care se realizeaza puterea executiva a statului. Potrivit dispozitiilor constitutionale si ale Legii nr. 215/2001 privind adminstratia publica locala, administratia publica în unitatile administrativ-teritoriale se întemeiaza pe principiile descentralizarii, autonomiei locale si deconcentrarii serviciilor publice.

Autonomia locala nu înseamna dreptul unei colectivitati de a se guverna singura în orice problema. fara a tine seama de raporturile cu colectivitati similare sau situate la niveluri superioare, ori la centru.

Colectivitatile locale sunt integrante material (territorial) si juridic statului suveran, care le asigura autonomia necesara gestionarii treburilor lor specifice, dar numai în masura în care aceasta se integreaza în ordinea juridica a statului.

Patrimoniul de care dispune fiecare colectivitate din unitatea administrativ-teritoriala constituie în fapt, izvorul dezvoltarii si prosperitatii sale, al rezolvarii la nivel superior a cerintelor si trebuintelor locuitorilor.

În scopul asigurarii autonomiei locale, Legea 215/2001 prevede ca autoritatile administratiei publice din comune, orase si judete elaboreaza si aproba bugetele de venituri si cheltuieli si au dreptul sa instituie si sa perceapa impozite si taxe locale în conditiile legii.