Principiul Efectului Direct al Dreptului European

1.Introducere

Dreptul comunitar nu numai că se integrează automat in ordinea internă a statelor membre, dar el are si capacitatea generală de a completa în mod direct patrimoniul juridic al persoanelor particulare cu noi drepturi şi/sau obligaţii, atât în raporturile lor cu alte persoane, cât şi în relaţiile lor cu statul căruia îi aparţin.

Efectul direct este una din caracteristicile esenţiale ale ordinii juridice comunitare, o trăsătură ce exprimă originalitatea dreptului comunitar în raport cu dreptul internaţional, unde efectul direct al convenţiilor dintre state rămâne excepţional.

Este de remarcat că, iniţial, singura menţiune a unui tratat comunitar din care s-ar fi putut deduce principiul aplicabilităţii directe a normelor comunitare era art. 249(fost 189), care preciza că regulamentele comunitare sunt « direct aplicabile în toate statele membre ».

Practica judiciară a dezvoltat însă acest principiu, iar Curtea Europeană de Justiţie a fost aceea care a fundamentat cât se poate de clar ideea aplicabilităţii directe a dreptului comunitar.

2.Definiţie şi trăsături ale principiului.

Definiţie . Aplicabilitatea directă este un principiu formulat de CJCE, principiu conform căruia dispoziţiile tratatelor sau ale actelor instituţiilor comunitare care îndeplinesc anumite criterii pot fi invocate de justiţiabili în faţa propriilor jurisdicţii naţionale şi sunt susceptibile de a crea drepturi şi obligaţii în favoarea, respectiv în sarcina particularilor.

În mod concret, efectul direct descrie:

a)aptitudinea dreptului comunitar de a crea drepturi sau obligaţii în mod direct în patrimoniul persoanelor fizice şi juridice şi

b)posibilitatea pe care o au cei interesaţi de a invoca normele comunitare dotate cu acest efect în faţa jurisdicţiilor naţionale.

Trăsături. Principiul efectului direct al dreptului comunitar prezintă o serie de trăsături caracteristice :

- Efectul direct este o creatie jurisprudenţială, nu este fondat pe dispoziţii ale tratatelor constitutive, cel puţin în forma lor iniţială. Trebuie precizat că acest efect, este validat de tratate, însă într-o maniera indirectă ( art 34 TUE stipulează că deciziile-cadru şi deciziile adoptate în pilonul 3 nu produc efecte directe).

- Efectul direct material se produce cu particularităţi pentru diversele acte juridice comunitare. Aceste particularităţi depind de conţinutul actului - criteriul folosit de Curte pentru a stabili dacă o anume dispoziţie are sau nu efect direct. Mai concret, conţinutul trebuie să :

a) să fie suficient de clar şi precis.Judecătorul nu trebuie să aibă dubii asupra conţinutului normelor,Curtea a atenuat severitatea condiţiei , statuând că insuficienţa clarităţii sau a preciziei nu constituie un obstacol în calea efectului direct, dacă norma poate fi precizată pe cale interpretării efectuate de judecătorul naţional sau comunitar.

b) Să aibă un caracter necondiţionat . Existenţa unui termen sau a unei condiţii nu afectează efectul direct, ci doar amână producerea lui până la expirarea termenului sau la realizarea condiţiei.

c)Să-şi poată produce efectele în absenţa oricărei măsuri naţionale sau comunitare. Nici această condiţie nu este interpretată strict de Curtea Europeană de Justiţie: pot fi adoptate acte de aplicare ulterioare, cu condiţia ca statele sau instituţiile comunitare emitente ale actelor de aplicare să nu dispună de o putere discreţionară de intervenţie asupra conţinutului normativ al regulilor comunitare puse în aplicare.

- O altă trăsătură ţine de intensitatea efectului direct. Acesta nu funcţionează în mod identic în toate situaţiile.Unele dispoziţii stabilesc drepturi şi obligaţii pentru toţi subiecţii de drept comunitar şi pot fi oricând invocate în faţa instanţelor şi în relaţiile dintre persoane private. Ele se bucură de efect direct orizontal sau complet.

Altele produc numai un efect direct vertical (numit şi parţial sau incomplet) : nu pot crea în mod direct obligaţii în sarcina persoanelor private,ci doar a statelor. În consecinţă, cei interesaţi le pot invoca doar împotriva statelor sau a unor organe ale sale. De remarcat este că forul de la Luxemburg a extins efectul direct vertical şi faţă de colectivităţile publice, precum şi faţă de persoanele juridice sau entităţile supuse autorităţii sau controlului statului .

- O altă trăsătura este reprezentată de acţiunea practică a principiului aplicabilităţii directe, ce variază în funcţie de diferite categorii de norme comunitare precum şi de caracterul efectului direct şi eventualele excepţii care există. Astfel, au efect direct necondiţionat şi complet, regulamentele, deciziile adresate persoanelor particulare şi principiile generale, efect direct condiţionat şi complet, tratatele de instituire a comunităţilor şi tratatele internaţionale, iar efect direct condiţionat şi restrâns, directivele şi deciziile adresate statelor membre.

Am dezvoltat această trăsătură a principiului, în capitolul 3 al acestui referat.