Principiul Egalității în Fața Justiției

Termenul de justiție desemnează puterea de a decide asupra conflictelor ivite între diferite subiecte de drept – persoane fizice sau juridice – prin aplicarea legii.

De-a lungul evoluţiei normative, principiile egalităţii şi non-discriminării se evidenţiază ca un element armonizator al jurisprudenţei, dar mai ales al "tendinţelor juridice", manifestându-se în general ca o "entitate suprastatală" ce impune statelor o afinitate spre egalitate, sub toate aspectele sale, în demersul de aplicare a legii.

Pe scara evoluției societăţilor, se diferenţiază două tipuri de inegalitate: una naturală, determinată exclusiv de legile mediului înconjurator, ca de exemplu diferenţa dintre indivizi dată de vârstă, de stările de sănătate, de forţa corpului, şi cea de-a două calificată drept inegalitate morală sau politică. Aceasta din urmă reprezintă adevarata discriminare pusă în discuţie şi, paradoxal, rezultă tocmai din activitatea omului, având la bază liberul arbitru şi implicit intelectul evoluat al fiinţei umane.

Aceste inegalităţi primitive joacă astăzi rolul de fundament al unor discriminări de profunzime ce constituie un impediment semnificativ în calea dezvoltării sub aspect economic, politic, social şi cultural, deoarece discriminare nu înseamnă numai refuzul de a permite exercitarea unui drept legitim, ci şi, în sens larg, o inegalitate de şansă, eliminarea oportunităţii de a valorifica resursele existente şi a crea.

În Grecia Antică, egalitatea era considerată drept măsură a perfecţiunii, fiind deseori asociată cu sfera datorită faptului că toate punctele de pe suprafaţa acesteia sunt egal distanţate faţa de centru.

În domeniul dreptului, egalitatea a fost trecută de la rangul de perfecţiune la cel de principiu, reprezentând nucleul unui stat de drept. Consacrat fiind la nivel constituţional, principiul egalitaţii beneficiază de forţa juridică legii fundamentale, fiind superior întregii legislaţii.

Acest principiu s-a conturat, pe plan internaţional, în urma revoluţiei franceze din 1789, atunci când, formal, s-au desfiinţat privilegiile de clasă. Conceptul de egalitate în faţa legii îşi are aşadar sorgintea în Declaraţia Franceză a Drepturilor Omului şi Cetăţeanului.

Principiile justiției conferă organelor judecătorești o fizionomie proprie și le guvernează activitatea; sunt reglementate expres prin dispoziții ale constituției sau rezultă din alte acte normative.

Pentru a fi eficace, dreptul la egalitate necesită acţiune pozitivă. Acţiunea pozitivă, ce include o arie de măsuri legislative, adiministrative şi de politici pentru a depăşi dezavantajele din trecut şi pentru a accelera progresul spre egalitate al unor grupuri specifice, este un element necesar în cadrul dreptului la egalitate.

În concepţia profesorului Simina Elena Tănăsescu, principiul egalităţii conţine “o filosofie politică, pe care judecătorul trebuie în acelaşi timp să o respecte şi să o facă respectată” Prin natura lor, “oamenii se nasc şi ramân liberi şi egali în drepturi”, însă viaţa socială, încadrarea omului în aceasta, produce diferenţe de care legiuitorul trebuie să ţină cont atunci când impune unui subiect de drept o anumită conduită, să observe ceea ce este esenţial şi de neîncălcat.

Reglementarea principiului egalității în fața justiției în legislația românească

Constituţia are ca obiect reglementarea principiilor fundamentale ale organizării sociale şi de stat, drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor, sistemul organelor şi separaţia puterilor în stat. Având o poziţie deosebită în ierarhia legilor, Constituţia dispune de o forţă juridică superioară faţă de celelelalte acte normative, al căror conţinut trebuie să fie conform cu prevederile constituţionale.