Principiul Nerecurgerii la Forta Armata in Relatiile Internationale

Imagine preview
(8/10 din 3 voturi)

Acest referat descrie Principiul Nerecurgerii la Forta Armata in Relatiile Internationale.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 18 pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Prof.univ.dr. Vasile Cretu

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 5 puncte.

Domeniu: Drept

Cuprins

Cuprins p.1
Abrevieri p.2
Bibliografie p.4
Capitolul I: Evoluţii juridice şi politice privind consacrarea principiului nerecurgerii la forţă în planul dreptului internaţional penal p.5
Capitolul II: Conţinutul principiului nerecurgerii la forţă şi la
ameninţarea cu forţa ca normă imperativă a dreptului internaţional penal p.8
Secţiunea I. Principiul nerecurgerii la forta armata in relatiile internationale p.8
Secţiunea II. Însemnătatea definirii agresiunii pentru aplicarea nerecurgerii la forţă ca principiu fundamental al dreptului internaţional penal p.12
Capitolul III: Interzicerea recurgerii la forţă în dreptul internaţional penal p.15

Extras din document

CAPITOLUL I

EVOLUŢII JURIDICE ŞI POLITICE PRIVIND CONSACRAREA PRINCIPIULUI NERECURGERII LA FORŢĂ ÎN PLANUL DREPTULUI

INTERNAŢIONAL PENAL

Stadiul actual al relaţiilor internaţionale şi al situaţiei geo-politice internaţionale, precum şi cursul evenimentelor de pe scena internaţională au ridicat unele serioase probleme referitoare la conţinutul şi interpretarea regulilor referitoare la folosirea forţei în relaţiile dintre state. În mod tradiţional, în sistemul Cartei Organizaţiei Naţiunilor Unite, interzicerea folosirii forţei şi a ameninţării cu forţa apare ca unul dintre fundamentele esenţiale ale construcţiei juridice a societăţii internaţionale, fiind rezultatul unei evoluţii normative şi istorice constante. Dreptul internaţional încadrează normele referitoare la regimul folosirii forţei între principiile sale fundamentale. Mai mult, majoritatea covărşitoare a autorilor le încadrează în conceptul de norme imperative ale dreptului internaţional – jus cogens.

Aici se scoate în evidenţă, faptul că până în perioada de după primul război mondial recurgerea la forţa armată în relaţiile dintre state a constituit un act licit. Războiul era considerat ca un mijloc legitim pentru rezolvarea diferendelor internaţionale, existând în acest sens un drept de a recurge la război (jus ad bellum).

Conceptul de jus ad bellum implică, alături de dreptul de a recurge la război, şi dreptul învingătorului de a impune statului învins condiţiile sale la încheierea păcii. El avea, totodată, drept consecinţă tratarea nediferenţiată a participanţilor la conflictul armat, conceptele de agresiune, agresor şi victimă a agresiunii, cu implicaţiile politice şi juridice pe care le presupun acesta, apărând mai târziu, legate fiind în mod intim de evoluţiile dreptului internaţional în procesul ilegalizării recurgerii la forţă în relaţiile dintre state.

Dificultatea de a defini terorismul se datorează unor viziuni politice diferite care pot, prin negociere, să fie armonoizate într-un viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat. În orice caz, dincolo de aceste opţiuni divergente “în prezent este tot mai răspândită opinia că legitimitatea unei cauze nu justifică prin ea însăşi recurgerea la anumite forme de violenţă, în special, împotriva inocenţilor”

Se constată că importante contribuţii la ideea excluderii războiului, a adus eminentul jurist olandez Hugo Grotius, în special în celebra sa lucrare “De jure belli ac pacis” publicată la Paris în 1625. Primele tentative de eliminare a războiului ca mijloc de reglementare a diferendelor dintre state şi de impunere a mijloacelor paşnice au avut loc către sfârşitul secolului al XIX-lea. Conferinţele de la Haga din 1899 şi 1907, reunite sub auspiciile “păcii, dezarmării şi arbitrajului” conţin numai recomandarea de a se folosi mijloace paşnice în soluţionarea diferendelor internaţionale.

Pactul Societăţii Naţiunilor, intrat în vigoare la 10 ianuarie 1920, îşi propunea, printre principalele sale scopuri, pe acela de a veghea la menţinerea păcii şi de a oferi un cadru instituţional al organizării societăţii internaţionale în vederea evitării războaielor.

Fisiere in arhiva (1):

  • Principiul Nerecurgerii la Forta Armata in Relatiile Internationale.doc

Alte informatii

UNIVERSITATEA „SPIRU HARET” BUCURESTI FACULTATEA DE DREPT SI ADMINISTRATIE PUBLICA MASTER – STIINTE PENALE DISCIPLINA: Instituţii ale dreptului internaţional penal