Principiul prezumției de nevinovăție

Libertatile fundamentale reprezinta sistemul de valori esential al democratiilor contemporane. Importanta lor este reflectata atat la nivelul politic, avand o influenta radicala si asupra sistemului de drept lanivel national si international.

Libertatea individuala reprezinta reprezinta elemental essential, conditia existentei celorlalte drepturi fundamentale. Vom analiza acceptiunea termenului de libertate individuala in mod restrans, care se refera la siguranta persoanei, adica la garantia ca nicio persoana nu poate face obiectul unor masuri arbitrare din partea statului. Din acest punct de vedere libertatea individuala sau siguranta persoanei reprezinta o libertate fundamentala distincta.

Aceasta libertate este in mod particular importanta pentru societatea romaneasca. Respectarea sa de catre stat este garantata de catre sistemul de drept intern care trebuie completat cu garantiile internationale oferite de Conventia Europeana a Drepturilor Omului.

Libertatea ca siguranta a persoanei se constituie in primul rand ca opozitie fata de stat, ea presupune existenta unor garantii contra arbitrarului puterii de stat.

Cel mai important system de protectie a libertatii individuale, il reprezinta intr-un stat democratic sistemul judiciar, astfel apare ca fiind extreme de important rolul autonomiei individuale si puterea statala.

Garantiile libertatilor individuale.

1. Prezumtia de nevinovatie

2. Preincipiul legalitatii infractiunilor si pedepselor

3. Dreptul la aparare

Prezumtia de nevinovatie.

Scurt istoric al apariţiei prezumţiei nevinovăţiei

Primele elemente embrionare ale prezumţiei nevinovăţiei apar încă în sec. XVII într-o serie de documente cum ar fi: petiţia drepturilor din 1628 şi Habeas Corpus Act din 1679, conform cărora tribunalelor le-a fost încredinţat controlul asupra reţinerilor şi arestării cetăţenilor. În conformitate cu Habeas Corpus Act la cererea arestantului sau oricărei alte persoane tribunalul era obligat să emită un mandat de aducere a arestatului, putând hotărî fie trimiterea lui în închisoare, fie punerea lui în libertate, cu sau fără cauţiune.

Petiţia drepturilor avea ca obiect garanţia împotriva arestărilor şi confiscărilor de bunuri fără respectarea procedurii de judecată normală. Aceste acte fiind formulate în termeni generali, de prevederile lor au beneficiat în mare parte cei avuţi. Pe de altă parte garanţiile date nu se extindeau la crimele împotriva statului.

Elemente ale prezumţiei nevinovăţiei se mai întâlnesc şi în cadrul declaraţiei drepturilor omului şi cetăţeanului adoptate de către adunarea constituantă a Franţei la 26 august 1789.

În Statele Unite primele elemente ale prezumţiei nevinovăţiei cuprind documentele: Declaraţia de independenţă de la 4 iulie 1776, Constituţia Statelor Unite din 17 septembrie 1787, Corpul libertăţilor (Body of liberties), Declaraţia drepturilor adoptată adoptată de Adunarea din statul Virginia, la 12 iunie 1776.

Prezumtia de nevinovatie a dominat multe secole normele juridice si practica judiciara. Numai in urma cu aproximativ 2 decenii a inceput sa se contureze in legislatia unor state (SUA, Franta) principiul prezumtiei de nevinovatie. Pana atunci invinuitul era supus torturii pentru a-si recunoaste vina, ori era supus unor incercari – proba inecului, a focului etc., judecatorului ramanandu-i doar misiunea de a constata daca invinuitul s-a inecat sau a fost ars de foc, cazuri in care era considerat vinovat.

Documente ca Declaratia de Independenta – in SUA, Declaratia Drepturilor Omului si Cetateanului – document al Revolutiei franceze de la 1789 au pus bazele principiului de nevinovatie.

Prezumtia analizata este inscrisa si in Declaratia Universala a Drepturilor Omului, adoptata la New York in 1948, Conventia Europeana de Aparare a Drepturilor Omului, adoptata in 1959. Principiul prezumtiei de nevinovatie este inscris si in Constitutia Romaniei “ Pana la ramanerea definitive a hotararii judecatoresti de condamnare, persoana este considerate nevinovata”.

In legislatia romana, pentru prima data, Codul de procedura penala din 1968 formuleaza prezumtia de nevinovatie prin art. 66 ce are urmatorul continut: “invinuitul sau inculpatul nu este obligat sa probeze nevinovatia sa”, ceea ce inseamna ca nevinovatia este prezumata.

Codul de procedura penala din 1968, inscrie deci prezumtia de nevinovatie in cadrul titlului III “ Probe si mijloace de proba”.