Principiul Subsidiaritatii

Precizări prealabile

Principiile administraţiei publice locale exprimă în mod sintetic o serie de trăsături generale, având rolul de a asigura o construcţie unitară sistemului, în special în procesul de elaborare a normelor drept, având şi o dimensiune cognitivă, contribuind la mai buna cunoaştere a sistemului.

Dreptul administrativ prezintă faţă de alte ramuri ale dreptului o serie de particularităţi dintre care una din cele mai importante este faptul că nu este codificat, iar una din cele mai importante trăsături este dinamismul său. Din punctul de vedere al consacrării, principiile dreptului administrativ se împart în principii cuprinse într-un act normativ – ex. principiul autonomiei locale prevăzut de art. 120 din Constitutie, şi principii care se desprind din legile speciale-ex. Legea 199/1997, de ratificare a Cartei Europene a Autonomiei Locale, Legea 215/2001, republicată, Legea 195/2006, legea-cadru a descentralizării, Legea 188/1999, republicată, etc.

În domeniul administraţiei publice locale art. 120 din Constituţie prevede că ,,administraţia publică locală se întemeiază pe principiul descentralizării, autonomiei locale şi desconcentrării serviciilor publice”. În art. 121 si 122 din Constitutie este consacrat principiul eligibilităţii autorităţilor administraţiei publice locale.

Din ansamblul acestor izvoare de drept se pot desprinde principiile generale ale administraţiei publice locale: descentralizarea, autonomia locală, desconcentrarea serviciilor publice, principiul permanenţei si continuităţii, eligibilitatea autorităţilor administraţiei publice locale, legalitatea, subsidiaritatea şi consultarea cetăţenilor în problemele locale de interes deosebit.

Noţiunea de subsidiaritate

Aplicarea principiului subsidiarităţii este pusă în evidenţă de dispoziţiile Legii-cadru a descentralizării nr. 195/2006 care dispune că principiul subsidiarităţii constă în exercitarea competenţelor de către autoritatea administraţiei publice locale situată la nivelul administrativ cel mai apropiat de cetăţean şi care dispune de capacitate administrativă necesară. Acest principiu are la bază ideea fundamentală în conformitate cu care decizia în ceea ce priveşte realizarea propriilor interese trebuie să aparţină persoanei, comunităţii, care sunt cele mai apropiate de nivelul de aplicare a deciziei.

Principiul subsidiarităţii reprezintă asigurarea resurselor corespunzătoare competenţelor transferate, responsabilitatea administraţiei publice locale în raport cu competenţele care le revin, asigurarea unui proces de descentralizare stabil, predictibil, bazat pe criterii şi reguli obiective, al echităţii si constrângerii bugetare.

Daca ne uitam la etimologia latina, vom constata ca subsidiarii = trupa de rezerva, iar subsidium = rezerva – aşadar un dublu sens al cuvântului, în acelaşi timp de non-intervenţie şi capacitate de intervenţie.

Sensul şi finalitatea generale ale principiului subsidiarităţii rezidă în acordarea unui anumit grad de independenţă unei autorităţi subordonate faţă de o autoritate de nivel superior, în special unei autorităţi locale faţă de puterea centrală. Există, prin urmare, o împărţire a competenţelor între diversele niveluri ale puterii, principiu care constituie fundamentul instituţional al statelor cu structură federală.

Aplicat într-un context comunitar, principiul subsidiarităţii serveşte drept criteriu ce reglementează exercitarea competenţelor partajate între Comunitate şi statele membre . Pe de o parte, el exclude intervenţia Comunităţii atunci când o materie poate fi reglementată în mod eficace de către statele membre la nivel central, regional sau local. Pe de altă parte, Comunitatea îşi exercită puterile atunci când statele membre nu sunt capabile să îndeplinească în mod satisfăcător obiectivele tratatelor.

Subsidiaritatea este, în momentul de faţă, unul din cuvintele care sunt folosite de fiecare în interesul său, dându-i-se semnificaţii diferite în funcţie de circumstanţe şi de voinţa politică. Termenul variază astfel între definirea lui ca un criteriu de delimitare a puterilor şi a legitimităţii nivelelor de putere - pe de o parte - şi ca formă ambiguă folosită la eschivarea de la orice fel de obligaţie - pe de alta. Dar, dincolo de ambiguitatea sa, s-a putut contura un nucleu de interpretări ce pot fi date acestui principiu.