Probele în Materie Comercială

Probele în materie comercială

Aspecte generale

În principiu, în dreptul comercial obligaţiile se dovedesc cu aceleaşi mijloace ca şi obligaţiile civile. Deşi mijloacele de probă sunt aceleaşi, în unele cazuri diferă admisibilitatea şi modul lor de administrare.

Legislaţia comercială admite într-o măsură mult mai mare posibilitatea dovedirii faptelor ce duc la stabilirea existenţei raportului juridic obligaţional, a modificării sau a stingerii lui.

Spre deosebire de dreptul comun, unde necesitatea formei scrise este reclamată în mai multe operaţii juridice, fie ad validitatem, fie ad probationem, în materie comercială formalismul este diminuat, dar nu înlăturat în totalitate.

Activitatea comercială se bazează pe încredere între partenerii de afaceri aşa încât , în unele situaţii, formalismul este înlăturar, de exemplu, în privinţa contractelor, iar în alte cazuri el este accentuat, de exemplu, în materia titlurilor de credit, a contractelor de drept maritim, a societăţilor comerciale, etc.

Potrivit art. 46 C. Com., obligaţiile comerciale şi liberaţiunile se probează: cu acte autentice; cu acte sub semnătură privată; cu facturi acceptate; prin corespondenţă; prin telegrame; cu registrele părţilor; cu martori , de câte ori instanţa judecătoreacă ar crede că trebuie să admită proba testimonială, şi aceasta chiar in cazurile prevăzute de art. 1191 C.civ. În sfârşit, obligaţiile comerciale pot fi dovedite prin orice alte mijloace de probă admise de legea civilă. Cum se poate observa, în concepţia Codului comercial, obligaţiile comerciale pot fi dovedite cu mijloace de probă admise în dreptul civil. În privinţa acestor probe, judecătorul are o mai mare libertate de apreciere; unele mijloace de probă admise în dreptul civil cu anumite restricţii, în dreptul comercial pot fi folosite fără niciun fel de limitări.

Pe lângă mijloacele de probă consacrate de legea civilă, Codul comercial reglementeză şi unele mijloace de probă specifice impuse de natura operaţiunilor comerciale.

Regimul probator reglementat de art. 46 C.com. este aplicabil actelor juridice încheiate de comercianţi (art. 1 C.com.). Acest regim este însă aplicabil şi actelor comerciale încheiate de necomercianţi. Într-adevăr, potrivit art. 56 C.com., dacă un act este comercial numai pentru una din părţi, toţi contractanţii sunt supuşi încât priveşte acest act, legii comerciale, afară de cazurile în care legea ar dispune altfel. În consecinţă, proba unui atare act juridic se poate face şi de către necomerciant în condiţiile legii comerciale, adică potrivit art. 46 C.com .

Făcând aplicaţiunea principiului libertăţii contractuale în materia obligaţiilor comerciale, rezultă şi libertatea probei în litigiile comerciale. Principiul libertăţii probei profită tuturor persoanelor care realizează acte de comerţ obiective. Art.1 din Codul comercial român îşi are originea în art.1 din Codul comercial italian, de care însă, diferă. Art.1 din Codul comercial italian este redactat astfel: ,,In materia di commercio si oservano le leggi comerciali. Ove queste non dispongano, si osservano gli usi mercantili; gli usi locali o speciali prevalgono agli usi generali. In mancanza si applica il diritto civile” (,,În materie de comerţ se observă legile comerciale. Unde acestea nu dispun, se aplică uzurile comerciale; uzurile locale sau speciale prevalează asupra uzurilor generale. În lipsă, se aplică dreptul civil.”).

Articolul italian, comparativ cu textul nostru, este mai bine redactat. Pe drept cuvânt se zice în acel text, că se aplică în materie comercială „legile comerciale”, iar nu legea de faţă, cum zice textul nostru, căci în comerţ se aplică nu numai legea de faţă, adică Codul de Comerţ, ci şi legile şi regulamentele comerciale. Apoi, nu numai Codul Civil se aplică, în lipsă de dispoziţiune în legile comerciale, ci întreg Dreptul Civil, care cuprinde toate legile civile, (,,omne jus quo in civitate ittimur”), care se aplică în materie civilă, în materie de drept comun.

Reglementarea probelor în materie comercială

Ca şi în materie civilă, nici în materie comercială nu există o reglementare unitară a probelor. Sistemului probatoriu în materie comercială i se aplică în primul rând Codul comercial, care enumeră câteva mijloace de probă şi prevede unele dispoziţii privitoare la acestea.

De asemenea, potrivit pct. 8 al art.46 C.com., care enumeră mijloacele de probă în litigiile comerciale, „obligaţiunile comerciale şi liberaţiunile se probează (.) prin orice alte mijloace de probă admise de legea civilă.” Aşadar se aplică, în subsidiar, şi sistemul probatoriu de drept comun, care este reglementat atât de Codul civil, cât şi de Codul de procedura civilă.

Astfel, în Codul civil se regăsesc dispoziţii referitoare la probe în Titlul III al Cărţii a III-a, în Capitolul IX intitulat „ Despre probaţiunea obligaţiilor şi a plăţii”. Dispoziţiile acestui capitol se referă la sarcina probei, precum şi la condiţiile şi forţa probantă a principalelor mijloace de probă (înscrisurile, mărturia, prezumţiile şi mărturisirea).

Codul de procedură civilă cuprinde în Cartea a II-a, Titlul III, Capitolul III, Secţiunea a III-a numită „Administrarea dovezilor”, dar prevede şi unele mijloace de probă nestipulate de Codul civil: expertiza şi cercetarea la faţa locului.

De asemenea, art. 46-57 C.com., cuprinse în Titlul V intitulat „Despre obligaţiile comerciale în general” se referă şi la alte mijloace de probă decât cele reglementate în legislaţia civilă şi procesual civilă.

Totodata, în acest domeniu regăsim norme privitoare la probe şi în legi speciale, cum ar fi reglementarea cuprinsă în Legea nr. 31/1990 sau Legea nr. 82/1991 (legea contabilităţii) cu privire la registrele comercianţilor, O.G. nr. 31/2002 privind serviciile poştale în privinţa scrisorilor sau telegramelor, Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică sau Legea nr. 365/2002 privind comerţul electronic, cu referire la mijloacele moderne de comunicare.

Din interpretarea prevederilor art. 46 Cod comercial rezultă că probele în litigiile comerciale pot fi grupate astfel:

1) probe admise în dreptul comun (art. 46 alin. 2 din Codul comercial: „în fine, prin orice alte mijloace de probă admise de legea civilă”);

2) probe specifice dreptului comercial.