Problema statului palestinian

Una dintre cele mai controversate probleme de drept international o reprezinta cea a statalitatii teritoriilor palestiniene caracterizata de o evolutie foarte lenta si aparte aflata mereu in centrul atentiei comunitatii internationale. Parcursul evolutiv al statului palestinian a fost influentat de evolutia dreptului international, situatia politica internationala, raportul de forte din zona de conflict, actiunile comunitatii internationale, situatiile de fapt din acele teritorii si nu in ultimul rand de lungile negocieri care au marcat diversele etape. Fiind si in prezent departe de a se incheia intr-un mod previzibil situatia poporului palestinian suscita vii controverse in domeniul dreptului international public.

Palestina pana in 1993

Odata cu dezintegrarea Imperiului Otoman, teritoriile palesstiniene au focut obiectul impreuna cu alte teritotii a sistemului de mandate adoptate de Liga Natiunilor in conformitate cu art. 22 din Pactul Ligii Natiunilor. Astfel acest teritoriu a fost plasat sub mandatul de administrare a Marii Britanii.

Inca de la inceput problema teritoriilor palestiniene a debutat cu un statut aparte deoarece in loc ca mandatul intituit sa fie limitat ca si in alte cazuri la "oferire de asistenta administrativa si consiliere" acesta a urmarit "infiintarea in Palestina a unei case nationale pentru poporul evreu" asa cum afirma "Declaratia Balfour" emisa de Guvernul Britanic in 1917. Astfel in 24 aprilie 1920 la conferinta de la San Remo a Ligii Natiunilor, Marii Britanii i s-a incredintat mandatul de administrare asa cum am mai spus in baza art. 22 din Pactul Ligii Natiunilor incorporand in acesst mandat si "Declaratia Balfour" pe care am amintit-o.

Intre anii 1922 – 1947 sub mandatul instituit a avut loc o imigratie pe scara larca a evreilor din strainatate cu precadere din Europa de Est datorita situatiei politice, militare precum si a notoriilor persecutii naziste. Astfel in 1947 populatia teritoriului palestinian era constituita din 30% locuitori de origine evreiasca si 70% arabi palestinieni. In toata aceasta perioada pe fondul dorintei palestiniene la independenta si a rezistentei la emigratia evreiasca au loc diverse acte de violenta culminanad cu rebeliunea din 1937.

In 1947, dupa infiintarea Organizatiei Natiunilor Unite, are loc prima sesiune extraordina a Adunarii Generale ONU in aceasta problema a teritoriilor palestiniene care, la data de 29 noiembrie 1947, adopta Rezolutia 181 considerata si in prezent principalul fundament juridic aflat atat la baza infiintarii Statului Evreu cat si a Statului Palestinian. Astfel aceasta rezolutie propune crearea in granitele teritoriilor palestiniene a unui Stat Evreu, a unui Stat Palestinian si a unui "corpus separatum" a Ierusalimului plasat sub mandat special ONU. Aceasta rezolutie a fost emisa ca un act juridic unilateral adoptat in baza art. 11 al (2) din Carta Natiunilor Unite care invita destinatarii sai sa aiba un comportament determinat de continutul acesteia.

In baza rezolutiei 181 Israelul isi declara independenta in 14 mai 1948 in granitele teritoriilor aflate sub mandat Britanic iar ONU adopta rezolutia 273 sin 2 mai 1949 privind admiterea noului stat in ONU. Statele arabe emergente deschid imediat actiuni militare impotriva noului stat Israel datorita diferentelor mari privint impartirea teritoriului palestinian fata de planul initial de partajare in favoarea Israelului, acesta ocupand 77% din teritoriile palestiniene si cea mai mare parte din Ierusalim.

Astfel ca raspuns la declararea independentei Israelului, Iordania incorporeaza Cisiordania la 24 aprilie 1950 iar Egiptul instituie tutela asupra fasiei Gaza in scopul protejarii arabilor palestinieni din aceste teritorii fata de agresiunea Israieliana.

In 1964 este fondata Organizatia pentru Eliberarea Palestinei (OLP) la Cair sub influenta presedintelui Nasser dar in Carta acesteia nu se mentioneaza crearea unui stat palestinian reafirmanduse suveranitatea Iordaniei si a Egiptului asupra Ieruslimului, Cisiordania si a unei parti din Gaza.

Infrangerea coalitiei arabe se traduce in 1967 prin ocuparea completa de catre Israel a Cisiordaniei, fasiei Gaza si a Ierusalimului. Aceste teritorii sunt plasate sub administratie militara pana in 1981 cand se trece la administrarea civila.

Comunitatea internationala a reactionat negativ la aceasta noua stare de fapt nerecunoscand statul Israel in noile sale granite considerand ocuparea acestor teritorii nula si neavenita. Astfel Consilul de Securitate ONU emite rezolutia 242 din 22 noiembrie 1967 prin care statueaza pozitia comunitatii internationala si care consacra principiul retragerii trupelor israiliene din teritoriile ocupate. In urma acesstei pozitii a comunitatii internationale noul Stat Evreu devine un stat de fapt nerecunoscut international prin acte de drept international.

Populatia palestiniana din teritoriile ocupate se angajeaza intr-o lupta de rezistenta generand numeroase atacuri teroriste urmate de ofensive si incursiuni militare Israieliene in zona de conflict. In paralel OLP se restructureaza adoptand o noua Carta in 1968 in care fixeaza clar ca obiectiv crearea unui stat independent democratic in frontierele din timpul vechiului mandat Britanic care sa fie patria tuturor populatiilor musulmane, evreiesti si crestine de pe aceste teritorii.

Un alt act fundamental in privinta problemei Statului Palestinian o reprezinta rezolutia 2787 adoptata de Adunarea Generala ONU la 6 decembrie 1971 care recunoaste dreptul poporului palestinian de a crea un stat. In urma acestei declaratii OLP este admisa in 1974 ca reprezentat legitim al poporului palestinian in calitate de observator pe langa UNESCO si pe langa Adunarea Generala ONU.

In 1982 statele arabe au recunoscut dreptul poporului palestinian de a avea un stat independent cu capitala la Ierusalim. In 1987 miscarea de rezistenta din teritoriile ocupate ia avant fiind numita intifada si dand cauzei palestiniene o forta vizibila.

La 15 noiembrie 1988 prin declaratia de la Alger Consiliul National OLP proclama punerea bazelor statului Plestinian prin prevederile rezolutiei 181 a ONU in baza principiilor eglitatii de tratament in plan international si a dreptului popoarelor la autodeterminare consacrat prin rezolutia 2625 a Adunarii Generale ONU adoptata in 1970.

In urma declaratiei de la Alger 140 de state au recunoscut Statul Palestinian acceptand infintarea unor ambasade palestiniene. Trebuie remarcata situatia neobisnuita care s-a reat in urma acestei recunoasteri internationale prin care un stat a fost recunoscut in absenta unei declaratii formale de independenta.