Procedee tehnice de audiere a învinuitului sau inculpatului

Ascultarea invinuitului sau inculpatului este o activitate procesuala şi de tactica criminalistica , efectuata de către organul de urmarire penala, in scopul stabilirii unor date cu valoare probanta necesare aflarii adevarului în cauza. Cu aceasta ocazie, invinuitul/inculpatul poate face marturisiri complete sau doar partiale, cu privire la infractiunea savarsita şi la circumstantele legate de comiterea ei. Exista însă şi posibilitatea ca acesta sa manifeste un comportament simulat, incercind sa se sustraga de la raspunderea penala, recunoscand alte roluri sau alte actiuni (de exemplu sa recunoasca doar ca ar fi stat de paza la comiterea furtului, sau sa recunoasca doar ca a scos bunul din unitate după ce acesta a fost sustras de un alt autor, etc. ).

Ascultarea constituie un caz particular de conversatie determinat de necesitatea de informare reciproca , ce se iveste intr-un cadru specific, intre doi parteneri inegali , dar si cu interese opuse.

Anchetatorul se afla pe o pozitie de superioritate, el actionand in directia apararii intereselor colectivitatii.

Relatia interpersonala anchetator-anchetat pune in evidenta in primul rand, trairea emotionala creata de contactul cu reprezentantul oficial al autoritatii, in cadrul caruia se va derula o activitate cu caracteristici speciale. Atitudinea oficiala, politicoasa, distanta, prin tinuta si exprimare a anchetatorului , creaza un fond difuz emotional pentru persoana anchetata.

In baza contactelor initiale, anchetatorul apreciaza comportamentul expres-siv, mai ales mimica persoanei anchetate ca pe o realitate ce evidentiaza stari , sentimente si dispozitii sufletesti a caror interpretare corecta este o necesitate absoluta.

Armele psiho-sociale de care se poate servi anchetatorul in acesta situatie sunt:

-cunoasterea personalitatii invinuitului si nu numai a cazierului sau judiciar;

-exploatarea inteligenta a partilor lui vulnerabile, care in parte rezulta din antecedentele lui cunoscute si in parte pot reiesi din dialogul desfasurat cu tact.

Opus pozitiei anchetatorului, invinuitul/inculpatul are un spatiu larg de desfasurare, putind utiliza orice strategie de aparare, chiar si minciuna deliberata, toate actiunile sale fiind subordonate pozitiei sale defensive.

Este normal ca majoritatea persoanelor invitate in fata organelor judiciare sa prezinte o anumita stare emotionala, mai mult sau mai putin intensa, potrivit structurii psihice si mai ales pozitiei procesuale in care se gaseste: invinuit, inculpat, martor, parte vatamata etc.

Tensiunea psihica a invinuitului/inculpatului este de obicei mai mare decat a celorlalte persoane, si practica stiindu-se ca un anumit gen de infractori ( recidivisti, cei familiarizati cu ancheta) prezinta o stare emotionala aparent mai redusa, pentru anchetatorii neavizati sau fara experienta, acest lucru fiind mai greu de depistat.

De regula, procedand la discutii introductive, corelate cu situatia familiala, profesionala, antecedente, stare de sanatate se obtine o deconectare a individului, absolut necesara trecerii catre chestionarea cu privire la invinuirea ce i se aduce.

Cunoasterea imprejurarilor in care a fost savarsita infractiunea si stabilirea corecta a datelor privind persoana invinuitului/inculpatului ii sunt de folos anchetatorului in stabilirea procedeelor tactice de efectuare a ascultarii.