Procedură administrativă - recursul administrativ

1. Introducere

Procedura administrativă prealabilă, sub forma recursurilor administrative, semnifică o posibilitate a subiectului vătămat de a se adresa administraţiei care i-a produs vătămarea sau celei superioare ei, prin care să-i ceară acesteia să-şi revizuiască atitudinea, putând fi vorba despre anularea, modificarea, înlocuirea unui act administrativ, iar într-o accepţiune foarte largă, chiar să adopte o anumită atitudine, să săvârşească o prestaţie sau sa se abţină de la o acţiune sau o operaţiune materială.

Procedura prealabilă constituie o modalitate mai rapidă şi mai variată de rezolvare a plângerii celui vătămat în dreptul său prin actul administrativ atacat, fără formalităţi şi termene, mai puţin costisitoare pentru apărarea unui drept recunoscut de lege.

Procedura administrativă prealabilă mai prezintă un avantaj pentru reclamant, în sensul că organul administraţiei de stat emitent al actului sau organul ierarhic superior al acestuia pot verifica şi dispune asupra actului atacat atât în ceea ce priveşte legalitatea, cât şi oportunitatea acestuia, în timp ce instanţele judecătoreşti nu se pot pronunţa decât asupra legalităţii actului atacat în justiţie.

În acelaşi timp, recursul prealabil este ,,un mijloc de protecţie a autorităţilor publice emitente sau care tace”, evitând chemarea sa în judecată ca pârât, suportarea unor cheltuieli de judecată, plata unor daune mai mari particularului lezat în dreptul său, şi chiar ,,lezarea prestigiului său, prin pierderea unui proces public prin care s-a dovedit nu numai că a vătămat un particular, dar şi că a rămas pasivă în înlăturarea aceste vătămări”

Procedura prealabilă, discutată ca fiind una din condiţiile introducerii acţiunii în contencios administrativ, are caracter obligatoriu, adică instanţa de contencios administrativ va putea să respingă acţiunea ca fiind prematur introdusă, dacă reclamantul nu a sesizat, mai întâi, autoritatea administrativă emitentă sau care trebuia să emită actul.

Ca o excepţie, procedura prealabilă nu se mai aplică însă acţiunilor în contenciosul administrativ introduse de prefect, în urma exercitării dreptului său de control al legalităţii actelor administrative adoptate sau emise de consiliile locale, primari şi consiliile judeţene, întrucât el nu exercita aceste acţiuni în nume proprii, ca persoană fizică, pentru nesocotirea unui drept subiectiv, ci ca autoritate publică, pentru apărarea unui interes public. De altfel, acesta nu este numai un drept al prefectului, ci şi o obligaţie la care nu poate renunţa.

Recursul administrativ prealabil nu este însă la adăpost de critici. Astfel, există opinii conform cărora această cale de atac este inutilă, nepotrivită şi chiar obstrucţionistă, în totalitatea ei sau numai în parte. Însă recursul administrativ este o realitate ce nu poate fi negată; Legea nr. 554/2004 stabileşte clar că în toate cazurile în care se intentează o acţiune în contencios administrativ trebuie efectuată procedura prealabilă.

Recursurile administrative sunt de două categorii : recursul graţios, cel adresat autorităţii care a emis actul vătămător de drepturi, şi recursul ierarhic, cel adresat autorităţii ierarhic superioare celei care a emis actul.

În primul caz, recursul graţios declanşează controlul administrativ intern, iar în cazul recursului ierarhic se declanşează controlul administrativ extern ierarhic. În situaţiile în care autoritatea emitentă se bucură de autonomie, neavând superior ierarhic, recursul administrativ poate lua forma ,,recursului tutelă”, fiind adresat organului care exercită tutela administrativă asupra acelei autorităţi autonome

2. Recursul graţios

Legea nr. 554/2004, prin art. 7 alin. 1, cere ca, înainte de a sesiza instanţa de contencios competentă, reclamantul va trebui, mai întâi să se adreseze în termen de 30 de zile, de la data la care i s-a comunicat actul administrativ prin care se consideră vătămat, autorităţii administrative emitente care este obligată să rezolve reclamaţia în termen de 30 de zile de la aceasta. Aceeaşi condiţie se cere şi în cazurile în care autorităţile administrative au refuzat să rezolve o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege şi faptul de a nu răspunde petiţionarului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii respective, dacă prin lege nu se prevede un alt termen (mai mic sau mai mare).