Procedura codeciziei

Procedura de codecizie, denumită şi procedura de conciliere şi veto, reprezintă un mare pas pe traictoria implicării în procesul decizional a instituţiei care reprezintă „popoarele Uniunii Europene”, Parlamentul European. Această procedură este introdusă prin tratatul privind Uniunea Europeană de la Maastricht din 1992 (acum art. 251 din Tratatul Comunităţii Europene), când Consiliul va fi obligat să legifereze impreună cu Parlamentul pentru 15 domenii „importante şi eterogene” Dintre cele mai importante menţionăm: libera circulaţie a lucrătorilor, a serviciilor, educaţie şi acţiuni de încurajare, cultură, sănătate publică, măsuri pentru realizarea pieţei interne, protecţia consumatorilor, „orientările” referotiare la reţele transeuropene, măsuri referitoare la programele cadru plurianuale în domeniul cercetării, programele generale referitoare la protecţia mediului înconjurător. Sintagma „codecizie” nu apare în Tratat, dar prin analiza textului se arată că cele două instituţii se află pe poziţii de competenţe care se intercondiţionează şi că una nu poate decide fără cealaltă. Această procedură realizează o trecere a Parlamentului de la poziţia de „obligaţie de consultare” la o poziţie de coparticpare egală cu cea a Consiliului Dintr-un anumit punct de vedere cele două instituţii ale Uniunii Europene se aseamănă cu cele două camere ale parlamentelor naţionale, având structura unui parlament bicameral Procedura codeciziei modifică şi denumirea actelor care nu mai sunt regulamente, decizii ori directive ale Consiliului, ci „ale Consiliului şi Parlamentului European” Aceste acte se semnează de către preşedintele Parlamentului European şi de către preşedintele Consiliului, fiind considerate acte conjuncte.

În partea finală a Tratatului Uniuni Europene sunt prevăzute „dispoziţii comune aplicabile celor trei piloni ai uniunii”, care prefigurează o extindere a procedurii asupra domeniilor de legiferare care privesc pilonii Uniunii Europene (De exemplu Politica Externă şi de Securitate şi Cooperare în domeniile Justiţiei şi Afacerilor Interne ).

Ulterior prin cele două tratate de la Amsterdam din 1997, în vigoare de la 1 mai 1999 şi cel de la Nisa din 2001, în vigoare de la 1 februarie 2003 numărul cazurilor coparticipării decizionale pe poziţie de egalitate a Consiliului şi Parlamentului să crească considerabil la peste 37. Această inovaţie face din Parlament un codecidor şi îi conferă un drept de veto, aceasta neînsemnând însă că a devenit si un colegislator, deoarece nu dispune de o veritabilă putere de iniţiative, care continuă să aprţină Comisiei. Ea întăreşte puterea legislativă a Parlamentului European, mai mult decât procedura de cooperare. Deosebirea esenţială dintre aceste două mecanisme de legiferare este că procedura de codecizie permite Parlamentului să se opună unei măsuri care se află în stadiul final de adoptare, dacă nu se poate obţine acordul Consiliului prin implicarea Consiliului de conciliere. Procedura de codecizie aduce două inovaţii: înfiinţarea unui Comitet de Conciliere (organism compus dintr-un număr egal de reprezentanţă ai Parlamentului şi ai Consiliului) şi posibilitatea Parlamentului de a bloca adoptarea unui text, ceea ce conferă acestei insituţii un rol important de co-legislator.

Prin această procedură se încurajează Parlamentul, Consiliul şi Comisia să se angajeze în relaţii şi negocieri interstituţionale care au fost introduse prin procedura de cooperare, de exemplu prin a se considera în mod foarte serios rolul Parlamentului de către Consiliu încât să se poată afirma că, în conformitate cu procedura în discuţie, Uniunea Europeană ar avea un legislativ bicameral.

Procedura codeciziei este complicată pentru că în cadrul ei un proiect de document trebuie să parcurgă trei etape, adică să facă trei navete între Comisie, Consiliu şi Parlament înainte de a fi adoptat. Cu toate acestea dialogul direct dintre cele trei instituţii comunitare face să crească eficienţa procesului decizional, dar acest lucru se obţine în dauna standardelor democratice pe care trebuie să le realizeze Parlamentul European