Procedura emiterii actului administrativ

PROCEDURA EMITERII ACTULUI

ADMINISTRATIV

Înca din primele lucrari de drept administrativ din secolul al XIX-lea s-a impus teza dupa care actului de drept administrativ i se aplica o forma specifica, întelegându-se atît aspectul exterior, cât si aspectele interioare ale mecanismului adoptarii actelor administrative. Tocmai de aceea, majoritatea autorilor de drept administrativ fac referiri la forma sa specifica, fie atunci când analizeaza notiunea, fie atunci când analizeaza regulile regimului juridic aplicabil. Manifestarea de vointa, care constituie actul administrativ, nu poate produce efecte juridice (data fiind importanta acestor efecte), daca nu este concretizata de regula, într-o forma scrisa. Aceasta înseamna ca actele administrative nu sunt, în principiu, consensuale, lucru explicabil prin caracterul lor de acte autentice, acte emise în numele si cu autoritatea statului, în realizarea puterii publice.

Actele administrative cu caracter normativ îmbraca forma scrisa, deoarece legea, în primul rând legea fundamentala, prevede obligativitatea publicarii lor. În schimb actele administrative individuale pot îmbraca si forma orala, în conditiile, autorizate de lege. Este cazul O.G.nr.2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor aprobata cu modificarile si completari prin Legea nr. 180/2002, care, în art.7, prevede ca sanctiunea avertismentului se aplica oral. Atâta timp cât nu exista texte de lege care sa îndrituiasca functionarii publici din administratia publica sa emita ordine verbale cu valoare de act administrativ, în sensul stiintific al termenului, respectivele ordine nu pot avea o atare calificare, cu toate consecintele teoretice si practice care decurg de aici. Este vorba de ordinele si dispozitiile care se transmit ferecvent cu prilejul tele-conferintelor. Spre a produce efecte juridice acestea trebuie sa fie însotite de acte administrative scrise.

Fazele procedurii de elaborare a actului administrativ

Procedura de elaborare a actelor administrative cunoaste mai multe forme, de la cele mai simple pâna la cele mai complicate. Mai mult, sunt cazuri când administratia poate proceda fara sa fie obligata sa respecte o procedura prestabilita. Aceasta libertate de miscare se recunoaste uneori administratiei de stat tinând seamade varietatea sarcinilor ce-i revin.

Din aceasta cauza, cercetarea regulilor procedurii de emitere a actelor administrative este dificil de realizat, iar opiniile exprimate consacra solutii diferite cu privire la una si aceeasi problema.

Asa de exemplu, unii autori sunt de parere ca anumite forme procedurale (avizele, propunerile, rapoartele, aprobarile, confirmarile, ratificarile etc) produc prin ele însele efecte juridice, în timp ce altii, la aceasta întrebare, dau un raspuns negativ.

În ceea ce ne priveste apreciem ca ar fi întemeiat primul punct de vedere, fara a achiesa, tale quale, la gradul de extensie al solutiilor preconizate de autorii respectivi. Mai exact, noi apreciem ca dintre toate formele procedurale de emitere a actelor administrative, numai aprobarile, confirmarile si, repectiv, ratificarile (acolo unde mai exista) sunt prin ele însele acte juridice, efectele lor întregind efectele actului administrativ.

Stiinta administratiei face o teorie foarte subtila a deciziei administrative, dar aceasta teorie ca orice teza a stiintei administratiei, are punct de plecare, cât si si de sosire armatura juridica, în speta normele procedurii administrative, care, la noi, în absenta unui Cod de procedura administrativa, sunt risipite în numeroase acte normative, începând cu legea fundamentala si terminând cu regulamentele de ordine interioara, oarecum, rolul de drept comun, avându-l la ora actuala, H.G.nr.50/2005 pentru aprobarea regulamentului privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea si prezentarea proiectelor de acte normative spre adoptare.

Decizia evoca o hotarâre luata în urma unui proces de analiza, a unei examinari, de unde, cele doua elemente logico-structurale ale deciziei: analiza si hotarârea sau, în formularea autorilor francezi întelegerea si vointa. Aceste elemente definesc, totodata, si esenta oricarui proces decizional, care este de manifestare a deciziei, în speta a deciziei administrative. O decizie în afara procesului decizional este de neconceput, relatia de la decizie la proces fiind o relatie de la continut la forma. Rezulta ca în orice faza a procesului decizional judecati de valoare se fac atât în legatura cu primul element structural al deciziei, cât si cu cel de-al doilea, decizia fiind luata tocmai atunci când s-a încheiat acest proces si suntem în prezenta unui act administrativ sau a altei forme concrete a activitatii organelor administratiei de stat.