Procedura Reabilitării Judecătorești

CAPITOLUL I

PROCEDURA REABILITĂRII JUDECĂTOREŞTI

1. NOŢIUNI INTRODUCTIVE

În reglementarea instituţiei reabilitării (art. 133-139) reabilitarea constituie principala modalitate şi se caracterizează prin aceea că, spre deosebire de reabilitarea de drept, simpla îndeplinire în fapt a condiţiilor de reabilitare nu este suficientă pentru obţinerea reabilitării, aceste condiţii trebuind să fie constatate de organele judecătoreşti.

Reabilitarea judecătorească se caracterizează deci sub aspect procedural prin intervenţia organelor judecătoreşti în realizarea sa. O asemenea intervenţie este justificată de împrejurarea că în sfera de aplicaţie a reabilitării judecătoreşti intră condamnări la pedepse mai grave, aşa încât prezumţia de îndreptare a fostului condamnat este acceptată ca temeinică numai după o serioasă verificare a îndeplinirii condiţiilor cerute de lege. Aşa fiind, realizarea practică a acestei modalităţi de reabilitare reclamă în mod necesar o reglementare adecvată pe plan procesual.

Spre deosebire de amnistie, care este o „măsură de uitare”, ale cărei avantaje sunt acordate într-o manieră oarbă, reabilitarea este fondată pe îndreptarea condamnatului, ceea ce impune aprecierea în concret a conduitei sale, una sa cmportare îndreptăţindu-l să-şi vadă trecutul şters. Reabilitarea, care presupune îndreptarea condamnatului, tinde să faciliteze reclasarea sa, să şteargă condamnarea şi să determine încetarea interdicţiilor fixate.

Ca instituţie de drept penal, reabilitarea constă în totalitatea dispoziţiilor prin care se stabiesc condiţiile în care poate interveni şi efectele pe care reabilitarea le poate aduce.

În reglementarea actuală, reabilitarea se prezintă sun două forme, şi anume reabilitarea de drept şi reabilitarea judecătorească. Reabilitarea de drept se obţine automat în virtutea legii (ope legis) şi intervine după trecerea unei anumite perioade de timp prevăzute de lege şi, dacă în acea perioadă, condamnatul nu a săvârşit o nouă infracţiune.

Reabilitarea de drept este acea formă a reabilitării care operează în virtutea legii prin simpla îndeplinire în fapt a condiţiilor cerute de lege. Condamnatul nu are nevoie sa ceară recunoaşterea în mod judiciar a beneficiului reabilitării, aceasta fiind considerată ca dobândită de condamnat în momentul când s-au realizat în fapt conditiile de reabilitare.

Termenul "de drept" al acestei modalitati de reabilitare nu priveşte caracterul juridic al modalitatii, ambele forme de reabilitare funcţionând în baza legii, ci modul în care reabilitarea este dobândita. Ceea ce caracterizeaza modalitatea reabilitarii de drept este dobândirea ei în mod automat, în virtutea legii, fara a fi nevoie de vreo constatare formală.

O alta particularitate a reabilitarii de drept este că aceasta modalitate de reabilitare este acordata în condiţii mult mai uşoare decât reabilitarea judecatorească.

Art.134 din Codul penal prevede că "Reabilitarea are loc de drept în cazul condamnării la amenda sau la pedeapsa închisorii care nu depăşeşte un an, daca în decurs de 3 ani condamnatul nu a savârşit nici o altă infractiune". Din aceasta prevedere legală rezultă în primul rând cazurile în care se poate dobândi reabilitarea de drept, aratându-se în privinţa căror condamnări operează acest mod de reabilitare.

Având în vedere trăsătura caracteristică a reabilitării de drept, aceea de a avea o incidenţă automată, ori de câte ori sunt îndeplinite condiţiile cerute de lege, legiuitorul a socotit ca în sfera sa de aplicare nu pot intra decât condamnarile la pedepse uşoare, deoarece în cazul acestora prezumţia de îndreptare a celui condamnat poate fi acceptata mai uşor, fără a fi nevoie sa se faca vreo verificare. Pe de altă parte, condamnările la pedepse uşoare nu generează, de regulă, nici un fel de consecinţe ulterioare, asa încât dobândirea automată a reabilitarii nu prilejuieşte dificultpţi practice.

Reabilitarea de drept are loc numai în cazul celor care au fost condamnaţi la pedeapsa amenzii indiferent de cuantumul acesteia sau la pedeapsa închisorii care nu depaşeşte un an. Condamnarile mai mari de un an nu beneficiaza de regimul reabilitarii de drept, ele formând obiectul celei de a doua forma de reabilitare, cea judecatoreasca.

Asadar, normele privitoare la reabilitarea de drept au o sfera de aplicabilitate restrânsă, limitându-se la condamnări uşoare pronunţate pentru fapte concret de pericol social redus şi în contra unor faptuitori care nu prezintă un grad ridicat de periculozitate socială.