Procedura tragerii la răspundere penală a persoanei juridice

A. Evoluţia conceptului de răspundere a persoanei juridice

I. Răspunderea penală a persoanei juridice în decursul veacurilor

Calitatea de subiect de drept o au nu numai persoanele fizice ci şi persoanele juridice.

O problemă mult discutată şi controversată în literatura de specialitate a fost aceea dacă persoana juridică poate avea şi calitatea de subiect de drept penal.

Ca subiect de drept, persoana juridică beneficiază de ocrotirea juridico-penală, ea putând avea calitatea de subiect pasiv al unei infracţiuni.

Dacă însă, persoana juridică poate avea şi calitatea de subiect activ al infracţiunii, chestiunea a fost , este şi va fi controversată în doctrină.

În antichitate, se admitea pedepsirea persoanelor morale. În Geneză, se spune că Dumnezeu ar fi pedepsit Sodoma şi Gomora din cauza corupţiei. Se spune că împăratul Teodosiu a pedepsit oraşul Antiohia luându-i teatrul, băile publice şi titlul de metropolă. Împăratul Sever a distrus oraşul Bizantiu, luându-i teatrul, băile, onorurile şi podoabele, reducându-l la statutul de sat.

În dreptul canonic, a fost admis principiul responsabilităţii colective.

În dreptul roman, persoanele morale nu puteau fi subiect activ al infracţiunii. În epoca imperială romană întâlnim masuri represive luate contra unor colectivităţi, dar aceste măsuri erau de ordin poliţienesc, având un pronunţat caracter politic, şi nu penal.

În vechiul drept, persoanele morale, oraşele, cetăţile erau responsabile şi penalmente, puteau fi supuse la unele sancţiuni (de ex. pierderea privilegiilor, doborârea zidurilor cetăţii, amenda).

În literatură se citează cazul oraşului Bordeaux, care în 1548 a fost condamnat pentru că locuitorii săi s-au revoltat, l-au ucis pe guvernator din cauză că la acea dată autorităţile vremii impuseseră alte taxe şi impozite; Universităţii din Bordeaux i s-au retras privilegiile, titlurile, a fost demolată primăria.

După Revoluţia franceză (1789), principiul pedepsirii colectivităţilor a fost abolit în Europa, dar el a continuat să funcţioneze în Anglia.

II.Teze ale teoriei dreptului penal modern privind răspunderea penală a persoanei juridice

În teoria dreptului penal modern, au fost formulate şi sunt susţinute 2 teze privind posibilitatea persoanei juridice de a avea calitatea de subiect activ al infracţiunii:

Teza negativă, potrivit căreia persoana juridică nu poate fi subiect activ al unei infracţiuni, se bazează pe teoria ficţiunii, potrivit căreia persoanele juridice nu au o existenţă proprie, ci sunt o creaţie a legii şi, deci, ele nu pot săvârşi infracţiuni. Argumente:

-persoana juridică nu poate gândi şi voi, deci nu poate acţiona altfel decât gândesc, voiesc şi acţionează persoanele fizice care o compun; răspunderea penală nu o pot avea decât persoanele fizice ce conduc persoana juridică;

-nu se poate concepe ca o pedeapsă să lovească o colectivitate atunci când o parte din membrii săi sunt nevinovaţi, fiindcă nu au gândit, nu au fost consultaţi şi nu au participat la săvârşirea infracţiunii;

-dacă s-ar aplica o pedeapsă unei persoane juridice, această măsură de constrângere

s-ar răsfrânge în mod inevitabil şi asupra membrilor nevinovaţi ai acesteia care nu au ştiut şi nu au voit faptele comise de conducătorii persoanei juridice.

Teza afirmativă se bazează pe aşa-zisa teorie a realităţii, potrivit căreia persoana juridică reprezintă o realitate, aceasta fiind o entitate dotată cu voinţă şi conştiinţă proprie, şi deci, poate fi subiect activ al unei infracţiuni. Argumente:

-persoanele juridice reprezintă o realitate juridică incontestabilă; ele reprezintă forţe sociale în viaţa modernă care se pot manifesta şi prin comiterea de infracţiuni; dacă sunt infracţiuni cum ar fi cele contra persoanelor, care n-ar putea fi săvârşite în chip natural de o persoană juridică, există, în schimb numeroase alte infracţiuni care pot fi săvârşite de persoane juridice, iar in unele cazuri, cu precădere tocmai persoanele juridice pot săvârşi acele infracţiuni (de ex., bancruta frauduloasă, concurenţa neloială, contrafacerea mărcilor de fabrică, infracţiunile fiscale);

-potrivit teoriei afirmative, e vorba nu de fapte săvârşite de conducători, fără ştirea şi acordul membrilor persoanei juridice, ci de acte voite şi consimţite de toţi membrii colectivităţii. Persoana juridică are deci o voinţă proprie, iar această voinţă colectivă este capabilă de fapte culpabile întocmai ca voinţa individuală a persoanei fizice;

-există pedepse care pot fi aplicate persoanelor juridice ţinând seama de specificul acestora, cum ar fi dizolvarea persoanei juridice, suspendarea activităţii, amenda, sau chiar măsuri de siguranţă (de ex. interzicerea de a avea sediul în anumite localităţi sau expulzarea de pe terit. ţării);

-deşi aplicate persoanei juridice, pedepsele şi celelalte sancţiuni de drept penal sunt eficiente, deoarece pot determina schimbarea conduitei membrilor persoanei juridice în sensul determinării lor la respectarea dispoziţiilor legale;

Ca o concluzie, teza afirmativă îşi are din ce in ce mai mulţi adepţi.