Procesul de Aderare în Cadrul Uniunii Europene

I.Introducere

Uniunea Europeană este rezultatul unui proces de cooperare si integrare care a început în anul 1951, între sase tări europene (Belgia, Germania, Franta, Italia, Luxemburg si Olanda) printr-un proiect de integrare regională prezentat de către Robert Schuman cu un an înainte,proiect ce se adresa ”oricărui stat European”. După 50 de ani si patru valuri de aderare (1973: Danemarca, Irlanda si Regatul Unit; 1981: Grecia; 1986: Spania si Portugalia; 1995: Austria, Finlanda si Suedia), Uniunea Europeană are astăzi 15 state membre si a realizat si cea de-a cincea extindere, de data aceasta către Europa Centrala si de Est.

Institutii care sunt implicate în conducerea Uniunii Europene sunt în număr de cinci după cum urmează:

1. Parlamentul European ales de către popoarele statelor membre;

2. Consiliul ce reprezintă guvernele statelor membre;

3. Comisia-executivul si organismul cu drept de a initia legislatie;

4. Curtea de Justitie care asigură compatibilitatea cu dreptul comunitar;

5. Curtea de Conturi responsabilă de controlul folosirii fondurilor comunitare.

Aceste institutii sunt sprijinite de alte organisme consultative respectiv de Comitetul Economic si Social si de Comitetul Regiunilor

Principalele obiective sunt următoarele:

- promovarea progresului economic si social –piata unică a fost instituită în 1993, moneda unică fiind lansată în 1999;

- afirmarea identitătii Uniunii Europene pe scena internatională prin intermediul ajutorului umanitar pentru tările nemembre, o politică externă si de securitate comună, implicare în rezolvarea crizelor internationale, pozitii comune în cadrul organizatiilor internationale;

- formarea cetăteniei europene care nu înlocuieste cetătenia natională ci o completează, conferind un număr de drepturi civile si politice cetătenilor europeni;

- dezvoltarea unei zone de libertate, securitate si justitie legate de functionarea pietei interne si mai ales de libera circulatie a persoanelor;

II.Proceduri de aderare

Prin dispozitiile lor, tratatelor institutive au prevăzut posibilitatea aderării.

Conform procedurilor originare de aderare la Comunităţile Europene, cele trei tratate prevedeau că statele care doreau să devină membre adresau, în acest sens, o cerere Consiliului, care era obligat să solicite un aviz din partea Comisiei, înainte de pronunţarea sa în privinţa aderării.

Procedura unică de aderare la U. E. este definită, în principal, în articolul 49 al Tratatului de la Maastricht şi precizează că:

- orice stat European care respectă principiile enunţate în art. 6 par. 1 şi care doreşte să devină membru al U.E. poate solicita acest lucru adresând o cerere Consiliului;

- Consiliul ,la nivelul şefilor de stat sau de guvern, se pronunţă în unanimitate după consultarea Comisiei şi după avizul Parlamentului European, cu majoritate absolută a voturilor membrilor săi;

- negocierile de aderare se desfăşoară pentru 31 de capitole, prin trecerea în revistă, a progreselor realizate în toate domeniile specificate de către tara candidată în transpunerea legislaţiei comunitare în legislaţia internă şi aplicarea efectivă a regulilor de funcţionare a U.E.;

- cu privire la negocieri, tara candidată trebuie să pregătească şi să prezinte Comisiei Europene documente de poziţie pentru capitolele respective, prin care îşi face cunoscut punctul de vedere privind modul în care înţelege să negocieze acel domeniul, perioadele tranzitorii pe care le solicită pentru armonizarea cadrului legislativ si alte elemente importante pentru interesele sale.

La rândul său, Comisia Europeană pregăteşte propriile documente de poziţie pe care le înaintează Consiliului, iar acesta din urmă oferă înapoi Comisiei un mandat de negociere. Prin intermediul Consiliului, statele membre îşi stabilesc o poziţie comună faţă de documentul de poziţie şi faţă de oportunitatea încheierii provizorii a capitolelor aflate în negociere.

Pe scurt, încheierea unui capitol înseamnă că negocierile au fost finalizate provizoriu.Principiului este acela că nimic nu poate fi definitiv negociat, atâta timp cât nu au fost efectuate toate negocierile asupra celor 31 de capitole.

- dacă decizia este favorabilă, condiţiile şi adaptările pe care această admitere le antrenează în privinţa Tratatelor pe care se întemeiază Uniunea, fac obiectul unui acord între statele membre şi statul solicitant;

- acordul trebuie ratificat de către toate statele contractante potrivit regulilor constituţionale din statele respective.De regulă, procedurile de ratificare durează între 1,5- 2 ani. După ratificarea Tratatului de aderare, apartenenţa ţării respective la U.E. va deveni efectivă.

III.Conditii de aderare

Condiţiile pe care un stat candidat trebuie să le îndeplinească în vederea aderării rezultă nu numai din tratatele institutive ci şi din practica aderării de noi state.

În linii mari, aderarea la U.E. reprezintă un proces îndelungat şi complicat de ajustare a tuturor domeniilor interne ale statelor candidate la principiile, valorile şi standardele Uniunii. Doar în acest caz integrarea nu va avea consecinte dureroase asupra lor si nu va afecta integritatea sistemului european. Pentru a orienta statele candidate asupra reformelor care trebuie îndeplinite în vederea aderării, Uniunea a stabilit prin summitul de la Copenhaga câteva criterii de aderare.

A.Criteriul politic

Face referire la existenţa unor instituţii stabile, care ar fi garante ale democraţiei, supremaţia legii, drepturile omului şi protecţia minorităţilor. Acest criteriu a fost desfăsurat în Tratatul de la Amsterdam, unde s-a declarat că „Uniunea este fondată în baza condiţiilor de libertate, democraţie, respectarea drepturile omului şi a libertăţilor fundamentale, supremaţiei legii, principii care sunt comune pentru toate statele membre” Ca urmare, orice stat european care respectă aceste principii poate deveni membru al Uniunii.