Procreerea medical asistată

Din nefericire, de la o generaţie la alta creşte tot mai mult procentul celor care nu pot avea urmaşi pe căi naturale. În aceste condiţii, omenirea îcearcă să înlăture aceste efecte negative ale civilizaţiei prin infuzia de tehnologie. Cu cât avansează cercetarea si tehnologia, cu atât numărul copiilor pe care acestea îl vor produce va fi mai mare. Cu cât societatea primeste mai mulţi astfel de indivizi, cu atât mai vizibil va fi conflictul moral, etic, legal şi chiar religios. Cert este că aceşti oameni apar şi vor continua să apară în număr tot mai mare. Datoria societăţii este să îi primească si să îi integreze în aşa fel încât efectele negative ale acestui fenomen să fie minime.

Reproducerea umană asistată medical (RUAM) este o realitate tot mai prezentă si în societatea românească. Pentru că această nouă modalitate de dobândire a calităţii de subiect de drept are implicaţii majore asupra relaţiilor social-juridice actuale, trebuie identificate instituţiile juridice care sunt afectate ori se circumscriu acestei probleme.

Aceste instituţii juridice, cum ar fi filiaţia, rudenia, adopţia, începutul vieţii, drepturile omului, securitatea genetică etc., trebuie reanalizate prin prisma tehnicilor medicale de reproducere, pentru a descoperi cele mai bune metode de integrare a noilor oameni în spaţiul social-juridic. Reglementarea RUAM presupune o activitate complexă de remodelare a normelor existente, prin inserarea de prevederi noi, realizarea de prevederi speciale si de excepţie, readaptarea celor existente.

Este o eroare gravă din partea unei societăţi să accepte ingerinţele stiinţei în actul zămislirii fără un control legal strict. Nu problemele morale, psihologice, religioase, economice, sociale sunt vitale în acest proces, ci cele biologice. Protejarea speciei umane este primordială, la fel si protejarea fiecărui individ. Un om zămislit prin RUAM trebuie să stie ce bagaj genetic poartă pentru a fi ferit de unirea cu un altul cu acelasi bagaj genetic. Un donator poate participa la conceperea mai multor copii ai altora, însă poate avea şi copii proprii. Toţi aceşti copii sunt fraţi genetici, deşi din punct de vedere juridic ei au părinţi diferiţi. Ei trebuie să cunoască faptul existenţei fraţilor genetici pentru a fi feriţi de întâlnirea cu aceştia pe planul procreării.

Acesta trebuie să fie principiul fundamental în normarea noilor raporturi de rudenie si de filiaţie. Două principii ar putea călăuzi acest regim protector: informarea copiilor la o anumită vârstă că provin dintr-o genă străină de cea a părinţilor legali si dreptul copilului de a cunoaşte identitatea donatorului, chiar dacă îi este interzis a-l contacta fără acordul acestuia.

Fertilizarea sau procrearea, în termeni medicali, reprezintă actul prin care este adusă pe lume o nouă fiinţă. Când doi soţi suferă de sterilitate, ei au o modalitate consacrată juridic de a-şi aduce în preajma lor un copil: adopţia. Stiinţa modernă, însă, a oferit o nouă cale celor cu deficienţe reproductive pentru a-si îndeplini dorinţa de a avea copii proprii: reproducerea umană asistată medical. Actul presupune însă mari probleme de natură morală si juridică. El ar putea fi înţeles mai degrabă ca un tratament în cazul infertilităţii sau sterilităţii, argument foarte des invocat de cei care-l pun 絜 aplicare. ﾎn acest caz, intervine o a treia persoană, care este medicul terapeut si care are un rol foarte important din punctul de vedere al aplicării tehnicilor medicale.