Profesii Liberale

AVOCATUL

Astfel cum precizeazã Legea nr. 255/2004, profesia de avocat este liberã şi independentã, cu organizare şi funcţionare autonomã, neputând fi exercitatã numai de cãtre avocaţii înscrişi în tabloul baroului din care fac parte, barou component al Uniunii Naţionale a Barourilor din România.

Avocatul este persoana cu calificarea juridică superioară ce asigură apărarea justiţiabililor în faţa instanţelor judecătoreşti sau a altor autorităţi publice, în condiţiile determinate de lege. Rolul avocatului nu poate fi redus la apărarea intereselor legitime ale justiţiabililor în faţa organelor judiciare, el fiind unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai judecătorului. Cel mai important scop al exercitării acestei profesii îl reprezintă promovarea şi apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice şi ale persoanelor juridice, avocatul supunându-se în primul rând legii şi statutului profesiei sale. În lipsa avocatului, judecătorul ar putea întâmpina adeseori dificultăţi în determinarea adevărului. Avocatul se interpune între parte şi judecător, iar prin activitatea sa permite instanţei să se afle deasupra „duelului” dintre părţi şi să-şi păstreze obiectivitatea necesară. El prezintă judecătorului cererile părţilor şi facilitează administrarea materialului probatoriu pertinent şi concludent în soluţionarea cauzelor supuse judecăţii.

Drepturile şi obligaţiile avocatului sunt precizate detaliat atât în Legea nr. 51/1995 (art. 28-46), cât şi în Statutul profesiei de avocat (art. 208-229). Există şi unele drepturi ce sunt consacrate în Codul de procedură civilă şi în Codul de procedură penală. Acestea pot fi exercitate de avocat în numele clientului său. Activitatea avocaţială se realizează, în mod obişnuit, în baza contractului de asistenţă juridică, care se încheie în formă scrisă.

Răspunderea juridică a avocatului cunoaşte mai multe forme, dupã cum urmeazã:

• Răspunderea penală a avocatului. Obligaţiile impuse avocatului prin lege şi statut nu ne pot

conduce la concluzia neresponsabilităţii penale a avocatului în legătură cu activitatea sa profesională. Astfel, de pildă, nerespectarea dispoziţiilor art. 37 alin. (5) din Legea nr. 51/1995, privitoare la solemnitatea şedinţelor de judecată, la abţinerea de la folosirea unor expresii jignitoare la adresa instanţei, părţilor sau celorlalţi avocaţi poate antrena răspunderea penală a persoanei vinovate. Evident că fapta constituie infracţiune doar dacă sunt întrunite elementele constitutive ale uneia din infracţiunile prevăzute de legea penală. Avocatul nu răspunde penal însã pentru susţinerile făcute în faţa instanţei sau altor organe dacă acestea sunt „în legătură cu apărarea în acea cauză şi sunt necesare stabilirii adevărului” (art. 37 alin. (6) din Legea nr. 51/1995).

Pe parcursul desfãşurãrii activitãţii sale, avocatul poate săvârşi unele infracţiuni, cum ar fi de exemplu infracţiunile de fals, fãcute în scopul de a determina mărturia mincinoasă. Avocatul poate fi subiectul unor altor infracţiuni prevăzute de legea penală, în aceste cazuri, răspunderea urmând să se stabilească în condiţiile dreptului comun. Săvârşirea unor asemenea infracţiuni poate determina, în condiţiile art. 13 lit. a) din Legea nr. 51/1995, nedemnitatea profesională a avocatului.

• O altã formã a rãspunderii este răspunderea civilă. Asupra acestei forme a rãspunderii,

Legea nr. 51/1995 nu conţine prevederi legale. Cu toate acestea, este evident că în cursul activităţii sale avocatul poate săvârşi unele fapte de natură să aducă prejudicii părţilor din proces. In principiu răspunderea civilã a avocatului se poate invoca în raporturile pe care acesta le are cu propriul său client. Una dintre obligaţiile fundamentale ale avocatului este de a depune „toată diligenţa pentru apărarea libertăţilor, drepturilor şi intereselor legitime ale clientului”. În acelaşi sens, art. 221 din Statut impune avocatului obligaţia de a depune toate diligenţele necesare pentru îndeplinirea serviciului profesional ce i-a fost încredinţat. Neprezentarea avocatului la procese, cu toate cã acesta s-a obligat în baza contractului de asistenţă juridică să asigure apărarea, pierderea unor termene procedurale (de exemplu, prescrierea dreptului la acţiune, datorită nedepunerii cererii de chemare în judecată în termen, deşi avocatul avea împuternicire în acest sens şi se afla în posesia tuturor actelor necesare), ori îndeplinirea unor acte procedurale cu rea-credinţă constituie împrejurări ce pot cauza adeseori clientului un prejudiciu irecuperabil.

Răspunderea civilă a avocatului poate fi angajată numai în condiţiile dreptului comun. Simplul fapt al pierderii procesului nu poate fi cauzatoare a rãspunderii civile a avocatului. Asta pentru cã, rãspunderea trebuie să se raporteze la obligaţiile avocatului, la conţinutul contractului de asistenţă juridică şi mai cu seamă la natura obligaţiilor asumate de avocat. Obligaţiile avocatului nefiind, în principiu, obligaţii de rezultat, ci de mijloace. Pe de altă parte, poziţia avocatului faţă de client nu este una de strictă subordonare, ci de relativă independenţă. Specificul activităţii de avocat nu justifică în niciun fel limitarea răspunderii pe care o instituie art. 34 alin. (2) din lege, cu cât mai mult cu cât, pe plan civil, răspunderea avocatului este aceea a unui specialist, împrejurare care, prin definiţie, nu poate conduce la înlăturarea răspunderii pentru culpă.

Art. 218 alin. (2) din Statut conţine o prevedere notabilă privitoare la conţinutul răspunderii civile a avocatului, astfel, prin „răspundere profesională” se înţelege acoperirea daunelor efective suferite de client şi rezultate din exercitarea profesiei cu nerespectarea prevederilor Legii, ale statutului şi ale regulilor deontologice. Potrivit art. 40 din Legea nr. 51/1995, avocatul este obligat să se asigure pentru răspundere profesională, în condiţiile stabilite prin statutul profesiei. Statutul determină de asemeni şi limitele în care avocaţii sunt obligaţi să se asigure pentru răspundere profesională. Primele de asigurare profesională, achitate de avocat şi de societăţile civile profesionale de avocaţi reprezintă cheltuieli profesionale obligatorii, legal datorate şi integral deductibile pentru anul fiscal în curs, potrivit art. 218 alin. 7 din Statut, neîndeplinirea obligaţiilor de plată a primelor de asigurare poate atrage neînscrierea în Tabloul anual al avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei, cu toate consecinţele prevăzute de lege şi de statut.