Extras din referat
Organizarea, funcţionarea şi finanţarea sistemului naţional de asistenţă socială în Româniaeste reglementat de legea 705/2001.
Artticolul 2 al acestei legi, defineşte asistenţa socială ca şi componentă a sistemului de protecţie socială, ce reprezintă ansamblul de instituţii şi măsuri prin care statul, autoritatile publice ale administraţiei locale şi societatea civilă asigură prevenirea, limitarea sau înlăturarea efectelor temporare sau permanente ale unor situaţii care pot genera marginalizarea sau excluderea socială a unor persoane.
Adoptarea Legii 705 / 2001 a constituit pasul decisiv în crearea coerenţei legislative şi instituţionale, deschizându-se calea reformei şi dezvoltării sistemului naţional de asistenţă şi protecţie socială. Coordonarea întregii activităţi de asistenţă socială este apanajul Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, căruia îi sunt subordonate instituţii ca Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului, Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap, Agenţia Natională pentru Protecţia Familiei, dar totodată, există şi o serie de comisii organizate la nivelul instituţiilor prefectului şi al instituţiilor descentralizate.
Domeniul asistenţei şi protecţiei sociale este un domeniu cu implicaţii foarte puternice în viaţa economico-socială, în cadrul căruia se pot distinge mai multe problematici sau subdomenii, dintre care cele mai importante sunt protecţia copilului, protecţia persoanelor adulte cu handicap, protecţia persoanelor vârtsnice, protecţia victimelor violenţei în familie, prevenirea şi combaterea consumului de droguri (tutun, alcool, stupefiante) şi egalitatea de şanse.
Obiectivul principal al asistenţei şi protecţiei sociale, îl constituie protejarea persoanelor care, datorită unor motive de natură economică, fizică, psihică sau socială, nu au posibilitatea să-şi asigure nevoile sociale, să-şi dezvolte propriile capacităţi şi competenţe pentru o participare activă la viaţa socială.
Dezvoltat rapid după 1990, sistemul de asistenţă şi protecţie socială a avut mai degrabă un caracter fragmentat, constituit mai ales în jurul unor situaţii de criză, fără priorităţi clar stabilite. Astfel, sistemul a urmărit asigurarea unei protecţii minimale, iar legislaţia adoptată în această perioadă a avut în vedere dezvoltarea unui sistem de beneficii pentru depăşirea perioadei de tranziţie către o economie de piaţă.
La nivel local, implementarea măsurilor de asistenţă şi protecţie socială se realizează în principal de către direcţiile judeţene de muncă şi protecţie socială, direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţie a copilului, autorităţile judeţene de sănătate publică, inspectoratele judeţene de poliţie, inspectoratele judeţene şcolare şi serviciile publice de asistenţă socială.
Astfel, autorităţile publice locale au responsabilităţi accentuate în stabilirea drepturilor de asistenţă socială, cât şi în furnizarea suportului financiar şi în servicii. În acelaşi timp se consolidează rolul consiliilor judeţene în dezvoltarea activităţii de asistenţă socială la nivel judeţean şi în organizarea şi susţinerea activităţilor de asistenţă socială la nivel local. Activitatea de protecţie a drepturilor copilului şi a persoanelor cu handicap este apanajul direcţiilor generale de asistenţă şi protecţie socială din subordinea consiliilor judeţene.
Ţinând cont de integrarea României în Uniunea Europeană componentele sistemului trebuie să îşi redefinească rolurile şi să îşi asume responsabilităţi noi, care să aibă ca rezultat integrarea optimă a cetăţenilor în comunitate.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Program de Imbunatatire si Ridicare a Calitatii Serviciilor de Asistenta Sociala.doc