Protecția consumatorului în țările Uniunii Europene

Încercând un scurt istoric, trebuie menţionat că toate comentariile legate de politica consumatoristă încep cu expresia formulată pentru prima oară de scoţianul Adam Smith, în secolul al XVIII-lea aceea că unicul scop final al produsului este consumul, producătorul fiind subordonat în toate cerinţele consumatorilor.

Conceptul privind „drepturile consumatorilor” îşi are originea, în „Carta drepturilor consumatorilor” definită de fostul preşedinte al S.U.A. J.F.Kennedy – în martie 1962, sub forma unui mesaj special adresat Congresului american. Deşi Carta nu a mai fost definitivată (în acelaşi an, preşedintele Kennedy a fost asasinat), ea rămâne importantă prin conturarea drepturilor fundamentale ale consumatorilor (dreptul de a alege liberă, dreptul la informaţie, dreptul la petiţie şi ascultare, dreptul la protecţie), dar mai ales prin faptul că ea a servit drept model de referinţă la elaborarea legilor de protecţie a consumatorilor ce au apărut în deceniile şapte şi opt în S.U.A. şi în alte ţări din continentul american (Canada, Mexic), cât şi în Europa (Belgia, Franţa, Germania, Suedia).

Protejarea consumatorului nu este o invenţie a timpurilor noastre – aşa cum sublinia Mayer, legislaţia de protecţie a consumatorilor – de exemplu contra alimentelor alterate şi a înşelăciunilor la cântar – apar încă din Vechiul Testament şi în Codul Hammurabi. În secolele al XV-lea şi al XVI-lea, în Austria, vânzătorii de lapte alterat erau constrânşi ei înşişi să bea produsul, în timp ce în Franţa cumpărătorii de ouă stricate erau autorizaţi să arunce cu acestea în vânzător.

Din perspectiva istoriei consumatorismului, arătăm că în activitatea Comunităţii Europene o atenţie specială pentru protecţia consumatorilor s-a dezvoltat la începutul anilor ’70, când şefii de stat şi de guverne din cele nouă state membre ale UE s-au întrunit la Paris în octombrie 1972, în vederea stabilirii unor decizii practice, invitând şi reprezentanţii instituţiilor comunitare să definească un program de acţiune capabil să consolideze coordonatele de acţiune în favoarea protecţiei consumatorului. În acest context se amintesc că obiectivele fundamentale ale CE, conform art. 2 al Tratatului de la Roma instituit de CE, erau acelea de a „îmbunătăţi în mod constant condiţiile de viaţă şi de lucru ale cetăţenilor” care făceau parte din comunitate, iar angajamentul asumat de acesta era „de a promova dezvoltarea armonioasă a activităţii economice, printr-o expansiune continuă, echilibrată şi stabilită şi de a îmbunătăţi tot mai rapid condiţiile de trai”.

În urma deciziilor luate în cadrul reuniunii de la Paris, au fost întreprinse primele măsuri pentru dezvoltarea unei politici a consumatorilor la nivel comunitar: crearea unui serviciu pentru protecţia mediului şi a consumatorilor, crearea unui Comitet Consultativ al Consumatorilor pe lângă Comisia compusă din organizaţii care reprezentau consumatorii şi experţii desemnaţi de comisie şi un program preliminar al CE pentru o politică de protecţie şi de informare a consumatorilor.

Până în prezent UE a legiferat, cu referinţe specifice la protecţia consumatorului, în materie de: etichetare a produselor alimentare; publicitate înşelătoare; siguranţa produselor cosmetice, jucăriilor şi siguranţa produselor în general; vânzările la domiciliu; plăţile transfrontaliere; vânzările la distanţă; multiproprietăţile; comerţul electronic; clauzele abuzive din contractele vânzărilor la distanţă, a serviciilor financiare, contactele de voiaj; garanţiile de conformitate a produselor; protejarea datelor personale etc.

Politica de protejare a consumatorilor în Franţa

Politica Franţei faţă de consumatori are ca obiectiv prioritar permiterea acestora de a fi actori economici responsabili, suficient informaţi, în stare să acţioneze şi să instaureze o relativă încredere şi transparenţă în relaţiile de piaţă. În ceea ce priveşte protejarea intereselor economice ale consumatorilor, legislaţia cu privire la fenomenul consumului are ca obiectiv furnizarea posibilităţii consumatorilor de a face alegeri în cunoştinţă de cauză, ca urmare a unei informări obiective, şi de a-i proteja în cazul în care se pot ivi dezechilibre în raport cu entităţile.

Aceste două obiective contribuie la determinarea unei concurenţe sănătoase pe piaţă, în beneficiul consumatorilor. În ultimii 20 de ani a fost semnalată actualizarea şi adecvarea cadrului legislativ privind asigurarea drepturilor fundamentale ale consumatorilor. Un sprijin activ a fost dat de asociaţiile libere pentru a crea posibilitatea jucării unui rol de partener activ cu puteri publice şi cu profesioniştii.