Protectia Drepturilor Copiilor - Origine si Evolutie

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest referat descrie Protectia Drepturilor Copiilor - Origine si Evolutie.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 10 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 4 puncte.

Domeniu: Drept

Extras din document

Deşi drepturile omului sunt universale şi toţi se nasc egali, viaţa în virtutea diversităţii sale obiective, nu asigură pentru toţi posibilităţi egale pentru a-şi dezvolta şi exercita în volumul necesar drepturile sale, existând pericolul instituirii unor inegalităţi. De aceea, este necesar ca statul, societatea, prin diferite activităţi, să asigure şanse şi oportunităţi egale de realizare a drepturilor fiecărui individ, instituind mediul favorabil pentru toţi şi, în primul rând, pentru cei care sunt dezavantajaţi, spre a nu admite excluderea lor din viaţa socială. Din cauza lipsei de maturitate fizică şi intelectuală, copiii pot mai uşor intra în această categorie şi, respectiv, au nevoie de o protecţie şi îngrijire specială. Întrucât copii sunt baraometrul natural al societăţii, viitorul şi continuitatea unui neam, astfel protecţia şi ocrotirea drepturilor copilului este apreciată drept indicatorul cel mai sensibil al sănătăţii unei societăţi.

Premise istorice ce dictau dezvoltarea drepturilor copiilor. Ţinem să menţionăm de la bun început că, deşi convingerea că oamenilor, li se cuvin anumite drepturi, precum şi ideile generoase şi aspiraţiile de libertate şi egalitate a persoanei au însoţit întreaga evoluţie a societăţii umane, înţelegerea copilăriei ca perioadă care necesită grijă şi asistenţă specială din partea statului este o "achiziţie" recentă a gândirii şi practicii socio-juridice.

Prin tradiţia comună, în majoritatea societăţilor, creşterea şi îngrijirea copiilor a fost concepută ca obligaţie naturală a părinţilor şi familiei. Într-o astfel de tradiţie apare aproape firesc faptul ca relaţiile copilului cu societatea să fie mediate de către familie, iar la adăpostul vieţii private şi a obligaţiilor naturale, al drepturilor absolute a familiei (a tatălui) asupra copiilor, aceştia au fost trataţi şi consideraţi ca o extensie, o proprietate a părinţilor, fără a deţine drepturi personale. În opoziţie cu imaginea pe care o avem astăzi despre copilărie, de grijă şi ocrotire, istoria copilăriei este un coşmar din care abia am început să ne trezim. Cu cât ne întoarcem mai mult în istorie, cu atât

va fi mai scăzut nivelul grijei acordate copilului, cu atât mai mare va fi probabilitatea ca aceştia să fie ucişi, abandonaţi, neglijaţi şi abuzaţi.

De exemplu: a) în Africa, cartaginezii ( 814 – 146 î.e.n.) realizau ceremonii în care sacrificau copii în viaţă şi îi închinau zeului soarelui, Baal-Hommon. Resturile copilului erau puse într-o urnă şi aceasta era depusă în camera mortuară ; b) în Sparta, chiar din primele zile de viaţă ale acestuia, un organ administrativ specializat examina starea sănătăţii copilului. Potrivit legendei, copiii firavi şi bolnavi erau aruncaţi în prăpastie, iar copiii sănătoşi erau lăsaţi în familie până la împlinirea vârstei de 7 ani, după ce erau internaţi în instituţii educative de stat, unde erau educaţi în condiţii de sobrietate şi severitate maximă. Băieţii erau pregătiţi să devină soldaţi neânfricaţi, apărători ai orânduirii sclavagiste, iar fetele - pentru a deveni mame, ce vor naşte copii sănătoşi ; c) de asemenea, conform legendei, gemenii Romulus (primul rege al Romei) şi Remus, au fost abandonaţi pe când erau prunci, pe apele Tibrului. Au fost salvaţi de la moarte şi alăptaţi de o lupoaică, iar apoi luaţi de către păstori . Astfel, după cum avea să constate Doina Balahur „din timpul romanilor şi până în evul mediu târziu, copiii au fost abandonaţi în număr mare, în întreaga Europă, de către părinţi din toate categoriile sociale. La sfîrşitul secolului al XVIII-lea, aceştia mai puteau fi vânduţi de părinţii lor, iar un copil de şapte ani putea fi executat pentru furt”.

Chiar dacă o atare situaţie de fapt a copilului, nu putea să nu influieţeze gândirea filozofică şi

juridică, concepţiile şi opiniile despre necesitatea protecţiei copilului ale marilor filozofi şi legiuitori ai timpurilor, ideile acestora au avut mai mult un caracter teoretic, deoarece nici în societatea sclavagistă şi nici în cea feudală, ele nu şi-au găsit transpunerea în plan economic, social, politic sau cultural, copilul rămânând a fi „nevăzut” pentru societate.

Primele acţiuni organizate de protecţie a copiilor. Primele începuturi ale protecţiei copilului din partea societăţii, în majoritatea ţărilor lumii, au fost semnalate prin sec. XVII-XIX sub forma unor acţiuni caritabile, filantropice, de voluntariat cu un pronunţat caracter religios. Este vorba despre medici şi îngrijitoare pentru copii, persoane responsabile pentru repartizarea rezervelor de cereale în timp de secetă sau conflicte militare, de preoţi şi călugări responsabili pentru anumite forme de vindecare, îngrijire şi apărare a copiilor. Aceste activităţi, de regulă coordonate cu biserica, aveau drept scop ajutorarea ocazională a copiilor orfani, handicapaţi, din familii sărace, a celor abuzaţi sau neglijaţi în propriile familii. Dintr-o perspectivă moral-religioasă, aceste acţiuni au ajutat la formarea unui spirit de solidaritate umană necesar formării serviciilor moderne de protecţie a copilului. Treptat, activităţile de ocrotire a copilului din partea societăţii sau structurat sub forma unor măsuri reglementate prin acte juridice-normative, finanţate din bugetul public în cadrul unor instituţii de stat specializate.

Fisiere in arhiva (1):

  • Protectia Drepturilor Copiilor - Origine si Evolutie.doc