Protecția drepturilor omului

O definitie a drepturilor omului este dificil de formulat, ca si în cazul altor valori fundamentale - binele, adevarul, dreptatea. În sens juridic, un drept este o revendicare pe care suntem îndreptatiti sa o cerem. Un drept al omului este o revendicare atribuita prin simpla conditie de a fi fiinta umana.

La baza drepturilor omului stau valorile fundamentale: demnitatea umana, egalitatea, Existenta interpersonala si interstatala în mod practic. De exemplu: libertatea, respectul pentru celalalt, nediscriminarea, toleranta, dreptatea, responsabilitatea.

Drepturile omului îsi au radacinile în multe culturi si traditii ancestrale. Codul Hammurabi, în Babilonia (Irak, 2000 î.Hr.) a fost primul cod legislativ scris. A urmarit sa impuna domnia legii în regat, sa distruga raul si violenta, sa previna opresiunile asupra celor slabi de catre cei puternici (…), sa înalte tara si sa promoveze binele oamenilor. Un faraon din Egiptul antic (2000 î.Hr.) dadea instructiuni subordonatilor ca "atunci când un reclamant vine din Egiptul de Sus sau de Jos, sa se asigure ca totul se face conform legii, ca drepturile fiecaruia sunt respectate". Carta Cyrus (Iran, 570 î.Hr.),a de regele Persiei pentru poporul sau, prin care erau recunoscute dreptul la libertate, securitate, libertate de miscare si unele drepturi sociale si economice. Magna Carta engleza si Declaratia Drepturilor (1215), elaborata de nobilii englezi si membrii clerului împotriva abuzului de putere al regelui John I, a enumerat o serie de drepturi si a pus bazele principiului egalitatii în fata legii.

În secolele XIX-XX au fost adoptate primele tratate internationale de drepturile omului. O serie de probleme legate de drepturile omului au început sa fie discutate la nivel international, în special cele privind sclavia, negotul de persoane, conditiile inumane de munca si munca copiilor.

„În sec. XX, Carta Natiunilor Unite, semnata la 26 iunie 1945, statueaza ca obiectiv fundamental al Natiunilor Unite "apararea generatiilor viitoare de eventualele razboaie" si "reafirmarea credintei în drepturile fundamentale ale omului, în demnitatea si valoarea omului si în egalitatea de drepturi dintre femei si barbati". La nivelul Natiunilor Unite, Carta Internationala a Drepturilor Omului cuprinde: Declaratia Universala a Drepturilor Omului (1948), Conventia Internationala asupra Drepturilor Civile si Politice si Conventia Internationala asupra Drepturilor Economice, Sociale si Politice (1996). Recent, a fost elaborata si Carta Sociala Europeana, care urmareste asigurarea anumitor standarde de viata ale popoarelor din Europa.”

Aproape toate regiunile lumii au elaborat propriile instrumente pentru protectia drepturilor omului: Conventia Americana a Drepturilor Omului (1969), Carta Africana a Drepturilor Omului si Popoarelor (1986), Conventia Europeana a Drepturilor Omului (1950) si, recent, Declaratia Asiatica a Drepturilor Omului si Carta Araba a Drepturilor Omului.

Comunitatea internationala a stabilit ca drepturile omului sunt:

• inalienabile (nimeni nu le poate pierde, desi în unele circumstante ele pot fi suspendate sau restrictionate);

• indivizibile, interdependente si interrelationate (nu pot fi abordate izolat unele de altele);

• universale (se aplica în mod egal pentru toate persoanele, indiferent de rasa, culoare, sex, limba, religie, opinii politice sau de alt gen, origine nationala, origine sociala sau alt tip de statut).

„Evolutia drepturilor omului este descrisa în literatura de specialitate prin trei "generatii". Prima generatie de drepturi a cuprins drepturile civile si politice, de ex., dreptul la viata, dreptul la asociere, dreptul la judecata dreapta, libertatea de expresie, dreptul de participare la viata politica a societatii si asa mai departe. Drepturile civile se refera la garantarea integritatii fizice si morale, cele juridice - de obicei clasificate ca "drepturi civile" - protejeaza indivizii în relatia cu sistemul legislativ si politic, iar drepturile politice reglementeaza participarea la viata sociala (de ex., dreptul la vot, dreptul de a se înscrie într-un partid politic, dreptul la asociere libera si de a participa la întruniri, libertatea de expresie si accesul la informatii).

Delimitarile între diferite tipuri de drepturi nu sunt clare, unele drepturi putând fi încadrate în mai multe categorii: de ex., dreptul la libera expresie este un drept civil, dar si unul politic. Valoarea centrala a primei generatii de drepturi a fost libertatea.

A doua generatie de drepturi a inclus drepturile sociale, economice si culturale - de ex., dreptul la o viata decenta, dreptul a munca, dreptul la sanatate si la educatie, dreptul de a se asocia într-un sindicat. Valoarea fundamentala care a stat la baza celei de-a doua generatii a fost egalitatea: accesul egal la servicii, oportunitati sociale si economice echivalente. Drepturile sociale promoveaza participarea deplina la viata sociala: dreptul la educatie, dreptul de a avea o familie, dreptul de a petrece timpul liber, dreptul la sanatate, dreptul la non-discriminare. Drepturile economice se refera la standardele de viata, ca premisa a demnitatii si libertatii umane: dreptul la munca, la locuinta, la asigurari sociale. Drepturile culturale cuprind dreptul de a participa liber la viata culturala a comunitatii, dreptul la educatie, drepturi referitoare la pastrarea identitatii culturale.