Protecția drepturilor omului - preocupare a organizațiilor internaționale

1. CONCEPTUL DE DREPTURI ALE OMULUI

Problematica drepturilor omului a preocupat si preocupa si astazi atat fiecare stat in parte, cat si comunitatea internationala, in ansamblu. Deseori, in literatura de specialitate este citata definitia drepturilor omului formulata de René Cassin, jurist francez care a participat la elaborarea Declaratiei universale drepturilor omului: "Stiinta drepturilor omului se defineste ca o ramura distincta a stiinte-lor sociale care are ca obiect de studiu raporturile dintre oameni in functie de demnitatea umana pentru a determina drepturile si posibilitatile al caror ansamblu este necesar dezvoltarii personalitatii fiecarei fiinte umane". In ce ne priveste, prin drepturile omului intelegem acele drepturi inerente fiintei umane, careia ii sunt consacrate si recunoscute drepturile sale naturale in raporturile cu statul, cu ceilalti indivizi si cu colectivitatea din care face parte, drepturi indivizibile si universale, care sunt indivizibile si universale, esentiale pentru demnitatea omului si libera dezvoltare a personalitatii umane, si care subsumeaza doua determinari de relativitate, prima determinare de relativitate se refera la abordarea cronologica a drepturilor omului, iar a doua determinare de relativitate se refera la abordarea contextului economico-social, politic si cultural al unei societati organizate statal.

2. CONCEPTUL DE DREPTURI FUNDAMENTALE

Fiinta umana, omul se afla intotdeauna in spatiul de suveranitate al unui stat. Cetateanul, datorita raporturilor sale constitutionale de cetatenie, se bucura de universalitatea drepturilor si libertatilor consacrate prin Constitutie si prin alte legi si are obligatiile prevazute de acestea.

Din aceasta perspectiva, apreciem ca drepturile fundamentale sunt drepturi subiective, care sunt esentiale pentru demnitatea omului, pentru libera dezvoltare a personalitatii umane, pentru consacrarea drepturilor omului, care dau expresie unor valori supreme, fiind proclamate si garantate prin legi fundamentale si care subsumeaza doua determinari de relativitate: prima determinare de relativitate se refera la abordarea diacronica a drepturilor omului, iar a doua determinare de relativi-tate se refera la abordarea contextului economico-social, politic si cultural al unei societati organizate statal.

4.REGLEMENTARILE DIN DOMENIUL PROTECTIEI DREPTURILOR OMULUI

Reglementarile din domeniul protectiei drepturilor omului la nivel universal si regional sunt denumite in literatura de specialitate "reglementari internationale" in domeniu. Tinand seama de aceasta subclasificare ,in abordarea sistemica se pune problema corelatiei dintre reglementarile interne si cele internationale din domeniul drepturilor omului. Din punctul de vedere al criteriului sferei de aplicabilitate, reglementarile privind drepturile omului adoptate la nivelul universal al O.N.U. au o aplicabilitate universala, cele adoptate la nivel regional au o aplicabilitate regionala, iar cele adoptate la nivel statal au o aplicabilitate in spatiul de suveranitate al statului respectiv.

In ce priveste raporturile dintre reglementarile interne si interna-tionale referitoare la drepturile omului sunt aplicabile urmatoarele principii:

a) Tratatele ratificate de parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern, si in domeniul drepturilor omului sunt direct aplicabile.

b) Obligativitatea statelor de a respecta drepturile omului recunoscute de tratatele internationale in domeniu, la care sunt parti si pe care le-au ratificat.

c) Prioritatea reglementarilor internationale in raport cu regle-mentarile interne in domeniul drepturilor fundamentale ale omului.

d) Subsidiaritatea, proportionalitatea si complementaritatea garantarii internationale a drepturilor omului.

e) Cetatenii europeni se bucura de drepturile si obligatiile prevazute de Constitutia pentru Europa.

5.PROTECTIA DREPTURILOR OMULUI LA NIVEL UNIVERSAL IN CADRUL NATIUNILOR UNITE

Problematica drepturilor omului a fost inclusa in portofoliul problemelor cardinale ale comunitatii internationale nu numai datorita importantei deosebite a acesteia pentru omenire, dar si pentru a deveni limba comuna a oamenilor de pretutindeni.

Preocuparile pentru recunoasterea, promovarea si protectia drepturilor omului au depasit granitele traditionale ale statelor, in special dupa crearea O.N.U. Un document cu valoare de simbol in istoria drepturilor omului il reprezinta "Declaratia universala a drepturilor omului" care, desi nu are forta juridica obligatorie, este recunoscuta a fi catalogul-cadru al drepturilor omului si care a creat sistemul universal al acestora. Vasta activitate a O.N.U. in domeniul drepturilor omului s-a desfasurat pe trei directii fundamentale:

- consacrarea drepturilor omului;

-crearea institutiilor-mecanism pentru respectarea acestora de catre statele parti

la documentele internationale elaborate in domeniu;

-promovarea drepturilor omului.

Avand in vedere eterogenitatea comunitatii internationale si dificultatea luarii deciziilor in domeniul drepturilor omului, la nivelul O.N.U. au fost adoptate doua categorii de documente: documente care nu au forta juridica obligatorie (declaratii, proclamatii, recomandari, principii fundamentale, norme ale Natiunilor Unite etc.); documente care au forta juridica obligatorie (carte, pacte, conventii, rezolutii, tratate etc.). Fara a avea pretentia unei analize exhaustive, in abordare retrospectiva, activitatea O.N.U. in domeniul drepturilor omului poate fi sintetizata pe urmatoarele domenii: elaborarea Cartei internationale a drepturilor omului; recunoasterea dreptului la autodeterminare ca un drept al omului; lupta impotriva discriminarii; drepturile femeilor; drepturile copilului; sclavia, servitutea, munca fortata si institutii si politici analoage; drepturile omului in administrarea justitiei, protectia persoanelor supuse detentiei sau pedepsei cu inchisoarea; libertatea de asociere; politica angajarii; casatoria si familia, copilaria si adolescenta; bunastarea, progresul si dezvoltarea in domeniul social; dreptul la cultura, cooperare si dezvoltarea culturilor pe plan international; cetatenia, apatridia, azilul si refugiatii; crime de razboi si crime impotriva umanitatii, inclusiv genocidul; dreptul umanitar. Se impune totodata sa cunoastem sistemul institutiilor-mecanism din cadrul activitatii Natiunilor Unite in materia drepturilor omului, prezentate pe baza criteriului competentei in domeniu: institutii-meca-nism cu competenta generala in materia drepturilor omului; institutii-mecanism cu competenta specializata in material drepturilor omului; institutii specializate ale O.N.U.

Pornind de la conceptia traditionala ca numai subiectele de drept international public sunt abilitate sa se prezinte in fata jurisdictiilor internationale, putem constata ca individul nu figureaza printre aceste subiecte si nu are acces la jurisdictiile internationale, inclusiv la jurisdictia Curtii Internationale de Justitie (Art. 34 din Statutul Curtii Internationale de Justitie). In aceasta conceptie, statul este considerat aparatorul normal al resortisantilor sai, iar eventuale pretinse incalcari ale drepturilor omului sau nerespectarea acestora trebuie sa fie solutionate prin cooperare interguvernamentala.

Singura institutie-mecanism a O.N.U. cu competente in domeniul drepturilor omului, la care au acces persoanele fizice, este Comitetul drepturilor omului. Prin Protocolul facultativ la Pactul international relativ la drepturile civile si politice Comitetul drepturilor omului este imputernicit sa primeasca si sa examineze comunicari provenite de la persoanele fizice, care pretind ca sunt victime ale unor incalcari ale unuia dintre drepturile enuntate in Pact, de catre un stat parte la Protocol.