Protecția internațională a apelor - oceane, mări și apă dulce

Noțiuni generale despre apele internaționale

Apele continentale reprezintă circa 2,7% din masa globală de apă a planetei, o mare parte din aceasta fiind concentrată sub formă de gheață în calotele polare și în straturile de zăpadă care acoperă munții înalți. Potrivit unui raport al secretarului general al ONU, omenirea utilizează în prezent peste jumătate din rezervele de apă ale planetei în condițiile în care cantitatea de apă disponibilă pe cap de locuitor nu este decât de 7000 m3 în timp ce, în 1950, ea era de 17.000 m3. Economisirea apei prin utilizarea ei rațională, asigurarea unei cantități corespunzătoare și accesul la resursele acvatice pentru toate ființele umane au devenit o problemă mondială, globală, un element indispensabil al dezvoltării durabile.

In prezent, asistăm la un proces de cristalizare a unui drept internațional fluvial, ca parte integrantă a dreptului mediului sau dreptului internațional public.

După cum îl definește Edwin Glase, el este „ansamblul normelor și instituțiilor de drept internațional care reglementează relațiile dintre state cu privire la folosirea apelor internaționale nemaritime”.

Apa - un bun fără de care nu se poate trăi- a fost definită de a lungul timpului în diverse moduri,astfel: „Apa, un lichid transparent și incolor, care în stare pură, este o combinație de oxigen și hidrogen, este unul din elementele componente ale mediului natural, o sursă naturală regenerabilă, vulnerabilă și limitată.” Apa apare ca un element indispensabil pentru viață, individ și societate. Ea este materie primă pentru activități productive, sursa de energie și cale de transport. Apa este un factor determinant în menținerea echilibrului ecologic.

„Cea mai mare cantitate de apa existenta pe glob ( 97 % ) se afla în oceane și mari. Calotele de gheață ale polilor conțin, ceva mai mult de 2 % din totalul de apă, iar fluviile, râurile, lacurile, pânzele subterane de apă și atmosfera, abia 1 %, procent infim care constituie în mod obișnuit sursa aprovizionării cu apă a omului.” Datele științifice arata ca la fiecare 15 ani consumul de apă se dublează. Solicitările crescânde de apa reclama o nouă abordare a utilizării resurselor de apă dulce de care se dispune pe glob.

Apa reprezintă un element indispensabil existenței vieții pe planetă o resursă naturală regenerabilă, vulnerabilă și limitată, materie primă pentru activități produc tive, sursă de energie și cale de transport și, nu în ultimul rând, un factor determinant în menținerea echilibrului ecologic. Deși acoperă trei pătrimi din suprafața Terrei și constituie 75% din țesuturile vii, iar la nivelul Universului este mai rară decât aurul, apa rămâne o resursă naturală limitată, inegal distribuită în timp și spațiu, într-adevăr, numai 0,3% dintre apele terestre constituie rezervorul nostru de apă dulce și 10 țări în lume își împărțesc 60% din zăcămintele unei asemenea ape.

Cu precădere în ultimul secol, două fenomene majore - creșterea demografică și boom-ul tehnologic - au făcut ca consumul de apă și poluarea acesteia să ducă la o criză majoră, cu multiple implicații. Estimările arată că 70% din apa consumată pe Glob (incluzând apa derivată din râuri și cea pompată din subteran) este utilizată pentru irigații, aproximativ 20%, în industrie, și numai 10 procente sunt folosite în scopuri casnice. Urbanizarea, industrializarea și redirijarea apei spre sectoarele economice mai productive sunt fenomene care marchează starea actuală a calității acestei resurse și indică principalii factori de risc în domeniu. Degradarea și poluarea intensă a apelor de suprafață și subterane au adăugat noi dimensiuni acestei crize planetare.

Așa se face că, astăzi, o persoană din cinci nu bea apă sigur potabilă, jumătate din populație este lipsită de condiții sanitare satisfăcătoare și milioane de persoane mor în fiecare an de maladii provocate de poluarea apei. Spre anul 2050, dacă nu se adoptă măsuri radicale de îndreptare a situației, peste 60% din omenire va fi afectată de probleme grave privind apa. Totodată, reacționând la asemenea realități, regle mentarea juridică tinde să confere accesului la apă (de calitate) statutul de drept uman fundamental (fie ca unul de sine stătător, fie ca un aspect al dreptului la un mediu sănătos și echilibrat ecologic).

O apă absolut pură nu există în natură. Chiar apă de ploaie, care ar trebui să fie cea mai curată apă naturală ( devenită astfel printr-o distilare naturală) poate prezenta dizolvate anumite impurități ca urmare a contactului prelungit cu aerul. Vaporii de apă în aer se condensează și pe măsură ce cad spre pământ, absorb praf, oxigen dizolvat, bioxid de carbon și alte gaze. La suprafața pământului apa se îmbogățește cu săruri și alte substanțe anorganice.