Protecția Penală a Drepturilor Omului

CAPITOLUL I. Protecţia penală a drepturilor omului

1.1 Noţiunea şi scopul pedepsei penale

Pedeapsa reprezină un mijloc de constrîngere satatală, aplicată de instanţa judecătorească în baza legii faţă de persoanele vinovate de săvîrşirea infracţiunii, cu scopul corectării şi reeducării lor, urmărindu-se prevenirea săvîrşirii de noi infracţiuni atît de către cei condamnaţi, cît şi de către alte persoane.

Pedeapsa penală este unul dintre cele mai principale mijloace utilizate de stat pentru combaterea criminalităţii, dar nu în calitate de primă măsură. Ameninţarea cu pedeapsa ( penalizarea), care se conţine în sancţiunile articolelor Părţii speciale a Codului penal ca semn al infracţiunii, certifică caracterul ilegal al faptei. Nu există infracţiune fără pedeapsă, aşa cum nu există pedeapsă fără infracţiune.

Pedeapsa ca mijloc de constrîngere juridico-penală statală este orientată în două direcţii:

Prima—aplicarea unor pedepse mai aspre infractorilor-recidivişti, persoanelor care au săvîrşit infracţiuni grave, făptuitorilor inveteraţi, precum şi conducătorilor, organizatorilor de grupe mafiotice ş.a.

A doua direcţie—atenuarea pedepsei, aplicarea unei pedepse mai blînde persoanelor care au săvîrşit infracţiuni ce nu prezintă un pericol social însemnat sau persoanelor care pentru prima dată au săvîrşit infracşiună care nu prezintă un mare pericol social, sau persoanelor ce au săvîrşit infracţiuni din imprudenţă.

Pedeapsa ca mijloc de constrîngere statală se caracterizează prin anumite particularităţi:

a) Pedeapsa penală poartă un caracter public, ea este aplicată şi pronunţată public. Numai statul, prin intermediul organelor sale specializate, este în drept să recunoască anumite fapte ca infracţionale şi să stabilească pedeapsa penală pentru săvîrşirea lor.

b) Pedeapsa poate fi prevăzută numai de legea penală şi se aplică persoanei pentru o anumită infracţiune săvîrşită de ea, ca consecunţă juridică. Articolul 21 al Codului penal conţine tabelul pedepselor, iar alte articole—ordinea, termenele şi limitele aplicării lor.

Persoana vinovată nu poate fi supusă unei pedepse, care iese în afara sancţiunii articolului ce prevede pedeapsa pentru infracţiunea săvîrşită de ea. Pedepsei penale este supusă numai persoana, vinovată de săvîrşirea infracţiunii ( art. 3 C.P).

c) Nimeni nu poate fi supus unei pedepse penale decît pe baza unei sentinţe a instanţei judecătoreşti. Nici un careva alt organ al puterii sau altă persoană oficială nu este împuternicită cu asemenea drept.

d) Din totalitatea de pedepse pedeapsa penală este cea mai gravă pedeapsă. Persoana, care a săvîrşit o infracţiune deosebit de periculoasă, poate fi privată de libertate pe un termen de 25 de ani, iar în cazuri excepţionale—pe viaţă. Pedeapsa penală atrage după sine antecedentul penal, care limitează persoana în anumite drepturi şi care poate fi cauza unei pedepse mai aspre dacă pînă la stingerea sau ridicarea acestui antecedent penal persoana a săvîrşit o infracţiune nouă.

Pedeapsa penală constituie o modalitate de estimare juridică a faptei săvîrşite şi a personalităţii infractorului. În plus, pedeapsa penală constituie o metodă de condamnare a vinovatului din partea societăţii pentru infracţiunea comisă de el.