Protectia Proprietatii in Spatiul European

Imagine preview
(7/10 din 1 vot)

Acest referat descrie Protectia Proprietatii in Spatiul European.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 14 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 3 puncte.

Domeniu: Drept

Extras din document

Dreptul de proprietate, dintre drepturile reale principale, este dreptul cel mai important, deoarece confera titularului toate cele trei atribute, celelalte drepturi reale principale neconferind titularului lor decat doar unele dintre ele. Aceasta ultima ipoteza se intalneste in situatia in care atributele dreptului de proprietate sunt exercitate de titulari diferiti, astfel ca se ajunge la dezmembrarea dreptului de proprietate, in sensul ca atributul dispozitiei revine intotdeauna proprietarului, iar celelalte doua atribute, respectiv posesia si folosinta, sunt exercitate de alte persoane in conditiile stabilite de lege. Indiferent de maniera in care are loc dezmembrarea dreptului de proprietate, atributul dispozitiei va ramâne intotdeauna in mainile proprietarului, deoarece este singurul atribut a carui instrainare duce la pierderea a insusi dreptului de proprietate, celelalte atribute nefiind de natura sa duca la disparitia sa.

Art.1 paragraful 1, teza a doua a Protocolului nr.1 la CEDO, reglementeaza privarea/lipsirea de proprietate pentru utilitate publica, in conditiile prevazute de lege si de principiile dreptului international public. Notiunea de „privare” sau „lipsire” de proprietate este echivalenta cu aceea de „deposedare” adica lipsire a persoanei private titulare de obiectul si atributele dreptului de proprietate (stingere a dreptului) si transferul acestui drept in patrimoniul statului. Principalele modalitati prin intermediul carora se realizeaza o astfel de privare/lipsire de proprietate sunt: exproprierea, nationalizarea, confiscarea iar in cazurile exceptionale chiar si rechizitia. Ca si regula rechizitia care desi apare ca o limitare a dreptului de dispozitie asupra bunurilor detinute in proprietate are de cele mai multe ori un caracter temporar, dar exista si situatii in care ea poate avea efectele exproprierii adica transferul dreptului de proprietate in mod definitiv si plata unei compensatiipecuniare. Se mai impune si precizarea ca nu este suficient ca statul sa se abtina de la a aduce atingeri dreptului de proprietate a persoanelor private prin adoptarea de masuri legislative, executive ori judecatoresti (sau obligatia negativa) ci instanta europeana a apreciat ca art.1 din Protocolul nr.1 impune statelor si o obligatie pozitiva.

Curtea a decis ca nu vor fi considerate incalcari ale art.1 din Protocolul nr.1 la CEDO urmatoarele: reglementarea legala a procedurii falimentului[26], obligatia impusa actionarilor minoritari, de o lege suedeza, de a-si vinde actiunile la un pret stabilit de arbitri independenti, cu recunoasterea dreptului de rascumparare in aceleasi conditii[27], expulzarea unei persoane dintr-o locuinta asupra careia nu are nici un drept[28], adoptarea de catre autoritatile nationale a unei legislatii care restrange dreptul proprietarului inchirietor de a rezilia contractul in curs de executare[29], adoptarea unor masuri legislative de plafonare a chiriilor care anterior erau liber stabilite[30] ori condamnarea de catre instanta a uneia dintre partile contractului de a plati celeilalte despagubiri[31].

CAZURI :

Privare de proprietate. Eroarea administratiei. Anularea actului prin aplicarea retroactiva a legii care prevedea sanctiunea. CEDO, 35482/06, Silviu Marin vs. Romania:

Decizia administrativa ce constituia titlul de proprietate al reclamantului a fost anulata dupa 13 ani pentru o eroare a administratiei la momentul emiterii deciziei. Sanctiunea nulitatii pentru acest tip de situatie a fost introdusa printr-o lege intrata in vigoare la 4 ani de la emiterea deciziei. Aplicand o sanctiune introdusa printr-o lege care a fost adoptata ulterior, instantele nationale l-au privat pe reclamant de proprietatea sa. Cata vreme reclamantul nu actionase de o maniera ilegala iar autoritatile aveau obligatia de a verifica, inainte de a emite deciziile, daca au fost respectate cerintele legale, aplicarea sanctiunii nulitatii introdusa abia ulterior in lege era imprevizibila incalcand articolul 1 al Protocolului nr. 1 al CEDO.

Situatia de fapt : Reclamantul s-a nacut in 1950 si locuieste in Slobozia. In iulie 1991 Primaria Amara a emis o decizie prin care i-a atribuit in folosinta reclamantului o parcela de 800 mp, necesara pentru construirea unei case. In februarie 1992 Prefectura Ialomita i-a atribuit in proprietate aceasta parcela in baza art. 36 din legea 18/1991, decizia fiind confirmata in 1993 de catre Consiliul Judetean Ialomita. Pe scurt, art. 36 din legea 18/1991 permitea atribuirea in proprietate a terenurilor anexe ale unor constructii din intravilan. Reclamantul a inregistrat cele doua decizii in Registrul cadastral de publicitate imobiliara. In decembrie 1995 primaria a emis autorizatia de construire a casei. Ulterior reclamantul a construit casa, bucurandu-se netulburat de proprietatea si folosinta casei si terenului.In octombrie 2005 Prefectul de Ialomita a sesizat judecatoria Slobozia cu o actiune in constatarea nulitatii deciziilor de atribuire in folosinta si apoi in proprietate a terenului, motivand ca erau contrare Legii nr. 18/1991. Actiunea a fost admisa in temeiul Legii nr. 169/1997, Tribunalul Ialomita constatand nulitatea absoluta a celor trei decizii pe motivul ca reclamantul ar fi trebuit sa fie proprietarul constructiei la momentul atribuirii in folosinta/proprietate; or, acest lucru nu se intamplase dat fiind faptul ca abia ulterior atribuirii terenului reclamantul ridicase constructia respectiva.

In drept :

Era reclamantul titularul unui “bun” in sensul articolului 1 al Protocolului nr.1? Guvernul argumenta ca reclamantul nu dobandise dreptul de proprietate asupra terenului, avand numai un drept de folosinta pe toata durata constructiei. Curtea a respins acest argument avand in vedere ca terenul fusese atribuit reclamantului in proprietate, ca reclamantul inregistrase deciziile respective in Registrul cadastral de publicitate imobiliara si construise ulterior imobilul, nefiind tulburat in exercitarea dreptului de proprietate o lunga perioada de timp. In consecinta, reclamantul avea un « bun » in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, in ciuda constatarii ulterioare a nulitatii absolute a trei decizii prin hotararea Tribunalului Ialomita din februarie 2006 (mutatis mutandis, Gashi vs. Croatia, 32457/02, 13 decembrie 2007).

Existase o ingerinta in “bunul” reclamantului? Curtea a examinat efectele hotararii de anulare a deciziilor asupra situatiei reclamantului. Chiar daca continua sa ocupe terenul, reclamantul era intr-o stare de incertitudine totala ca urmare a titlului sau de proprietate si nu mai putea exercita elementul esential al dreptului de proprietate – dispozitia. Dat fiind faptul ca fusese privat de un atribut esential al dreptului de proprietate, ingerinta in cauza a fost calificata ca fiind o “privare de proprietate” in sensul celei de-a doua reguli din articolului 1 al Protocolului nr.1.

Era ingerinta justificata? Pentru a fi justificata ar trebui dovedit ca privarea s-a facut pentru o cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege. In plus orice limitare a dreptului de proprietate trebuie sa raspunda criteriului de proportionalitate.In speta insa, Curtea a constatat ca Tribunalul Ialomita si-a intemeiat solutia pe dispozitiile Legii nr. 169/1997, care nu erau in vigoare in anul 1993 cand terenul a fost atribuit in proprietate reclamantului. Prin legea 169/1997 s-a stabilit ca erau lovite de nulitate absoluta deciziile prin care se constituia un drept de proprietate unor persoane care nu aveau acest drept la momentul constituirii. Totodata, atat timp cat reclamantul nu a actionat de o maniera ilegala in scopul de a obtine terenul, iar autoritatile aveau obligatia de a verifica, inainte de a emite deciziile, daca au fost respectate cerintele legale in vigoare la momentul emiterii deciziilor, Curtea a considerat ca reclamantul nu s-ar fi putut astepta ca actele sa fie anulate dupa mai mult de 13 ani, in baza unei legi noi ce stabilea sanctiunea respectiva. In concluzie, Curtea a statuat ca anularea deciziilor nu putea fi considerata ca fiind previzibila din punctul de vedere al reclamantului si, in consecinta, nu era “prevazuta de lege” in sensul art. 1 al Protocolului nr. 1. Prin urmare era incompatibila cu dreptul la respectarea bunurilor reclamantului.

Fisiere in arhiva (1):

  • Protectia Proprietatii in Spatiul European.doc