Protecția și Garantarea Drepturilor Individului la Nivel European și ale Individului în Islam

4.1.ABORDAREA OCCIDENTALA

I CONSIDERATII GENERALE CU PRIVIRE LA SISTEMUL DE PROTECTIE AL DREPTURILOR OMULUI

Omul beneficiaza de drepturi inerente fiintelor umane oriunde s-ar afla, indiferent de statutul sau regiunea unde s-a nascut, locuieste, munceste sau traieste, indiferent de nationalitate, rasa, sex, credinte religioase si filozofice, stare materiala, fiindca acestea au un caracter universal, ceea ce constituie un fundament al drepturilor lor egale si inalienabile, ca un corolar al libertatii, dreptatii, securitatii si pacii în lume.

Institutia drepturilor omului, care a cunoscut, pe parcursul timpului, un laborios dar si îndelungat proces de cristalizare, se înfatiseaza în prezent ca o institutie deosebit de complexa, ce tine atât de ordinea juridica, interna, cât si de cea internationala. Reflectând un anumit standard câstigat de protectia internationala a drepturilor si liberatilor ce apartin oricaror fiinte umane, ea defineste si însumeaza un ansamblu de drepturi, libertati si obligatii ale oamenilor unii fata de atii, ale statelor de a apara si de a promova aceste drepturi, ale întregii comunitati internationale de a veghea la respectarea drepturilor si libertatilor respective în fiecare tara, intervenind în acele situatii în care drepturile omului ar fi încalcate într-un anumit stat. Cuprinzând principii, mecanisme,proceduri ce tin de ordinea juridical interna, dar si de cea internationala, institutia drepturilor omului prezinta un caracter bivalent, fiind în acelasi timp o institutie de drept intern, integrata normelor constitutionale, dar si o institutie de drept international, configurând trasaturile unui principiu juridic aplicabil în relatiile dintre state.

Dintotdeauna drepturile omului si libertatile fundamentale au reprezentat o tema psihologica, greu de ocolit si imposibil de evitat în dezbaterea publica. Explicatia consta în faptul ca nu exista om în aceasta lume, caruia sa îi fie indiferent, constient sau inconstient, modul prin care îi sunt ocrotite drepturile si libertatile. Faptul ca fiinta umana s-a nascut pentru a-si dezvolta eul si tinde spre deplina lui dezvoltare, ceea ce este util societatii si în acelasi timp libertatea lui personala.Pierderea acestei libertati duce la degradarea si uciderea relatiior de orice fel la care este supusa fiinta umana. Tema politia o constituie importanta cu care este pusa în discutie, de catre cei care acced la putere, nevoia drepturilor omului. Într-o guvernare sanatoasa unde este asigurata libertatea publica iar dragostea de patrie, cea de libertate si virtutea politica, conduc, cetateanul trebuie sa participe la toate acestea cu raspundere, interes si perseverenta. Deasemenea, drepturile omului si libertatile personale deschid si o tema sociala, pentru ca de fapt acest motiv a fost unul principal pentru care aceste drepturi exista astazi. Trebuie subliniat ca indiferent de gradul de capacitate pe care îl are un stat, aceste drepturi nu pot fi neglijate iar omul trebuie sa inteleaga ca dimensiunea acceptarii acestor drepturi pentru fiecare dintre noi, nu conteaza , rasa, culoare, statutul social, este esentiala pentru reusita unei convietuiri perfecte .

Respectarea efectiva a drepturilor omului, presupune tocmai eradicarea saraciei si accesul tuturor oamenilor la un nivel de trai decent, pe care societatea umana cu posibilitatile ei contemporane trebuie sa-l asigure tuturor membrilor sai pe baza cuceririi stiintei si tehnicii si a folosirii nationale a resurselor materiale si financiare, astfel încât fiecare individ sa fie interesat în progresul societatii si al sau personal.

Aceasta implica un raport armonios între om, stat si societate, o solidaritate reciproca acceptata în interes comun.

Respectarea plenara a drepturilor omului, presupune egalitate între barbati si femei, o deplina egalitate între sexe astfel încât societatea sa beneficieze de aportul constructiv al tuturor membrilor ei capabili de a-si exprima o voita politica si de a participa în mod constient la luarea deciziilor adecvate în interesul comunitatii.

II DREPTUL ISLAMIC

2.1.CARACTERE GENERALE

Alaturi de “common law” si de dreptul cutumiar,dreptul islamic constituie al treilea mare sistem juridic mondial.Totusi importanta teoretica a studierii acestuia nu rezida doar în raspândirea pe care acesta o cunoaste si care îl face comparabil cu celelalte doua mari sisteme,ci si în faptul ca are un alt specific care îl deosebeste de acestea.Un mare islamist european a scris ca dreptul islamic este”un fenomen atât de diferit de toate celelalte forme de drept[…],încât studiul acestuia este indispensabil unei evaluari pertinente a întregii arii a posibilelor fenomene juridice” ;”Islamul”semnifica,de fapt,<<supunerea totala în fata lui Dumnezeu>>,iar dreptul islamic nu se sustrage acestei supuneri.

Relationând direct cu un text scris în araba,dreptul islamic apartine spiritului limbii si culturii arabe,o limba care reproduce în scris numai consoanele si care da nastere unor dispute filologice complexe(si,mai mult,creeaza dificultati la transcrierea în alfabetul latin ).În plus,mentalitatea araba,mai mult algebrica decât geometrica,tinde sa adune notiunile,dar fara sa le sistematizeze.Putinele principii juridice fixate pe eternitatea Coranului constituie,de aceea,baza unei cazuistici inexplicabile pentru cine o abordeaza cu logica euclidiana sau carteziana.

Dreptul islamic este subordonat ritualului religios;prin urmare,stiinta juridica este strâns legata de teologie,chiar daca aceste discipline au în cultura islamica un înteles si un raport reciproc,diferit de cele occidentale.

Complexul de norme religioase,juridice si sociale,formate direct pe doctrina Coranului,poarta numele de sharia.În sharia convietuiesc reguli teologice,morale,de rit si cele pe care noi le vom numi norme de drept privat,alaturi de normele fiscale,penale,procesuale si din dreptul razboiului(drept umanitar,n.coord.).Sharia semnifica,literalmente,”calea de urmat”,dar se poate traduce si cu “legea divina”,în sensul ca se vorbeste despre”lege”în Biblie.

“Disciplina academica folosita de catre cei care studiaza,scriu si exploreaza sharia se numeste fikh.Termenul desemneaza o activitate umana,care nu poate fi deci atribuita lui Dumnezeu sau,cum se întâmpla de obicei,Profetului”.

“Enciclopedia Islamului” avertizeaza ca revelatia divina,fiind facuta accesibila de catre cercetatori “din momentul în care aceasta(fikh) ete de fapt singura cale de acces la sistemul de drept,cei doi termeni sunt câteodata folositi ca sinonimi,desi sharia conserva o conotatie despre divinitate,iar fikh are drept conotatie omenescul”.

“Dreptul musulman ofera,pentru prima oara în istoria civilizatiei,aspectul unui sistem filosofic dezvoltat,pornind de la principii fundamentale” .