Psihologia victimei

1.Noțiuni introductive:

În sensul cel mai larg definim psihologia ca studiul ștințific al activității omului, al regularităților și particularităților comportamentului său, fie că acest comportament este unul deschis, fie că este ascuns.

În sensul mai restrâns, putem defini psihologia ca știința care își propune să descrie și să explice în mod verificabil activitatea ființelor vii, adică comportamentul lor.

Psihologia este o știință esențială despre om, care are ca obiect de studiu sistemul psihicului și sistemul de personalitate, elemente definitorii pentru ființa umană. Omului îi sunt recunoscute ca trăsături diferențiale în raport cu celelalte fiinte: sufletul, spiritul, memoria, gândirea, inteligența, imaginația, voința, aptitudinile, caracterul, conștiința. Ori aceste trăsături alcătuiesc un sistem, un întreg care este psihicul.

Psihicul a fost adesea definit ca reflectare subiectivă, activă și ideală a lumii exterioare, obiective, acând o bază neurofiziologică, adică obiectele și fenomenele lumii reale se reflectă în creierul omului sub formă de senzații, percepții, reprezentări, gândire, memorie, care sunt imagini subiective, mai mult sau mai putin prelucrate, ale lumii obiective.

În realitate, psihicul uman este mult mai complex, ele are o componentă spirituală, rațională prin care omul poate trece-in planul cunoșterii, dincolo de lumea faptelor concrete, poate pătrunde în universul esenței, al transcendenței, pentru ca apoi să se cunoască mai bine pe sine, sursele cunoașterii se află nu numai în senzații și percepții, în relațiile directe cu lumea exterioară sau în treapta empirică de reflectare a lumii, ci și în forțele intelectului, ale rațiunii și revelației sau în capacitatea ființei umane de a combina datele experienței trăite, de a inova, descoperi și crea.

Așadar, sistemul psihic uman este ansamblul proceselor psihice de cunoaștere, afective și motivațional-volitive, este un sistem informațional-energetic decomplexitate supremă, posedând cele mai perfectionate mecanisme antiredundante și având o orientare teologică, atialeatorie.

2. Psihologia victimei.

Victima este persoana asupra căreia s-a săvârșit o infracțiune. Prin victimă înțelegem orice persoană umană care suferă direct sau indirect consecințele fizice, material sau morale ale unei acțiuni sau inacțiuni criminale. Victima este persoana care, fără să vrea, fără să fi prevăzut, ajunge să suporte efectele acțiunii unui infractor sau criminal.

Așa cum a precizat și L. Lernell, când vorbim de victim neapărat trebuie să ne gândim la o ființă umană. Nu pot fi considerate victime, obiectele distruse de infractor sau instituțiile sciale prejudiciate. Trebuie să ne ferim de hipertrofierea conceptului de victim, căci industrializarea, urbanizarea, circulația modern, dar chiar și școlarizarea pot produce noxe mai mici sau mai mari, nu însă și victim în sensul criminologic al conceptului. De asemenea, luptătorii pentru libertate, cei care în mod conștient se sacrifică pentru ideile lor, sau acei polițiști care în timpul indeplinirii unei misiuni sunt răniți ori își pierd viața, nu sunt victim în sensul definiției de mai sus. Victima este numai persoana care, fără să-și fi asumat conștient riscul, deci fără să vrea, ajunge să fie jertfă, în urma unei acțiuni sau inacțiuni criminale.

De asemenea, nu orice persoană lezată într-o acțiune criminal, cel care inițiază această acțiune cu bună știință, nu poate fi considerat victim, nici dacă este grav ranit sau omorât în cadrul acțiunii respective. Un spărgător, prins în flagrant și împușcat în timpul loviturii nu este victim, ci cel mult un infractor cu neșanșă.

Așa cum rezultă din studiul actelor infracționale între infractor și victimă, elementelecuplului penal, este de fapt o relație de ordin social, o interacțiune care constituie esența acțiunii delictuale.