Psihologie judiciară - violență interpersonală

CAPITOLUL I

ANALIZA ACTULUI INFRACŢIONAL

Înțelegerea apariției fenomenului infracțional și a evoluției sale până când se concretizează în act infracțional , presupune apelarea la unele noțiuni și concepte aparținând principiilor conexiunii și determinismului : posibilitate și realitate , necesitate și întâmplare , probalilitate , cauzalitate , finalitate și scop.

Relația cauzală , ca formă particulară a determinării fenomenului infracțional cu genurile sale proxime și faptele concrete de manifestare , exprimă un raport genetic și se obiectivează că legătură independența de voința omului între două subsisteme sau elemente ale aceluiași sistem care se succed , unul provocându-l pe celălalt.Fenomenul care precede și provoacă producerea unui laț fenomen se numește cauza și care , din perspectivă psihologică , are drept conținut interacțiunea factorilor biopsihosociali ce determină , în mod necesar , infracțiunea.Cauza este condiția necesară fără de care un anumit comportament nu s-ar manifestă și totodată ea precedeaza efectul fiind invariabil urmată de același efect.

Efectul reprezintă fenomenul sau procesul care succede cauza și a cărui producere este determinată de această.Între cauza și efect se stabilește un raport de necesitate.Cauzele provoacă aceleași efecte numai dacă acționează în aceleași condiții , la fel cum variabilitatea condițiilor mijlocește variabilitatea efectelor în raport cu acțiunea acelorași cauze. Interacțiunea dintre cauza și efect are un caracter complex.Pe de o parte , fenomenele sunt , în același timp , în raporturi diferite , atât cauze cât și efecte , iar pe de altă parte , în producerea efectelor interacționează mai multe cauze , acestea la rândul lor acționând în strânsă legătură cu diverse condiții.Odată apărut ,efectul poate avea un rol activ asupra cauzei care l-a generat , influientand-o favorabil sau nefavorabil.

Orice infracţiune nu reprezintă altceva decât punctul nodal al intersecţiilor din lanţurile cauzale care este , in acelaşi timp , determinat si determinator , având atât valoare de cauză cât si de efect. Astfel , un omor poate avea ca mobil profunda duşmănie si ura dintre autor si victima.Sigur că prin cunoaşterea prealabilă a acestui mobil in unele situaţii date , se poate acţiona preventiv , dar antecedenta imediată din lanţul cauzal are la bază tocmai motivele pentru care s-a ajuns la duşmănia respectivă.Deci ,activitatea preventivă eficientă trebuie sa cuprindă in câmpul sau de manifestare relaţiile din intregul lanţ cauzal.

Înțelegerea determinismului cauzal al fenomenului infracțional este facilitată de sesizarea acțiunii concomitente a unei pluralități de cauze.În etiologia infracțională , se împletesc cauzele interne ce țin de natură umană , socială a persoanei și cauzele externe ce vizează diverși factori culturali , economici , juridici.Ponderea , în cazul infracțiunilor concrete , o dețin însă cauzele interne care au greutate specifică mai mare în raport cu cele externe.Altfel nu s-ar putea explică de ce o persoană , inj anumite condiții , trece la actul infracțional , pe când altă , în împrejurări similare , nu face același lucru.Condiția ce se desprinde este că , în domeniul infracțional , cauza externă nu-și poate subordona și nu poate anula cauza internă.

Actul infracțional , că orice alt tip de act comportamental , reprezintă rezultatul interacțiunii dintre factorii ce structurează personalitatea individului și factorii externi de ambianță.În ceea ce privește factorii interni ,endogeni , roice persoană poate prezența în structură să un nucleu central mai mult sau mai puțin favorabil comportamentului infracțional conturând sau nju o personalitate infracțională.Ambianță , condițiile și împrejurările exterioare pot fi favorabile sau nefavorabile dezvoltării acestui nucleu în plan infracțional.

Actul infractional antrenează in grade diferite , practic toate structurile si funcţiile psihice incepând cu cele cognitiv-motivationale si terminand cu cele afectiv-volitive , impplicate fiind si activităţile ca si insuşirile psihice.Actul infracţional este generat de tulburări de ordin emoţional si volitiv , susţinut de lipsa sentimentului responsabilităţii si al culpabilitatii , al incapacităţii subiectului de a renunţa la satisfacerea imediată a unor trebuinţe in pofida perspectivei unei pedepse.

1.1. FAZELE ACTULUI INFRACŢIONAL

Pentru interpretarea corectă a comportamentului infracţional , trebuie avute in vedere cele trei faze ale actului infracţional , si anume : faza preinfracţională , faza infracţională propriu-zisă si faza postinfracţională.