Extras din referat
Teoria generală a dreptului este o disciplină ce oferă o vedere de ansamblu asupra fenomenului juridic și a realității juridice cu particularitățile și abstractizările acesteia. Aceasta este reprezentată în mare parte de un sistem național de drept ce o definește și care uneori se suprapune teritorial sau temporar cu alte sisteme de drept.
O încercare de clasificare este datorată comparatistului francez Marc Ancel. Acesta distinge trei grupe „esențiale”, în regimuri juridice și două grupuri complementare, mai puțin conturate.
Grupele esențiale sunt sistemul romano-germanic - caracterizat prin descendența sa romană și tendința de codificare, sistemul de common-law, necodificat și prezentând particularitatea coexistenței a trei sisteme de reglementări paralele (common-law propriu-zis, equity și statute-law) și cel al „statelor socialiste”.
În cadrul dreptului occidental se deosebesc deci cel puțin două mari familii de drept.
Prima dintre acestea este marea familie romano-germanică. Grupând sistemul juridic francez și sistemele naționale înrudite: italian, spaniol, portughez, belgian, cele din America latină etc., precum și sistemul german, această mare familie, în care sistemele naționale, s-au format pe baza dreptului roman, se caracterizează, în primul rând, prin preponderența legii scrise. O altă particularitate a sistemului romano-german este împărțirea în ramuri de drept. În acest spirit s-a produs și împărțirea sistemului juridic în ramuri de drept, fiecare cu metodele sale specifice și cu o anumită mentalitate. Prima și cea mai importantă diviziune a dreptului, moștenită din dreptul roman, este cea în drept public și cel privat. Este clasificarea fundamentală din dreptul occidental bazată pe diferența de metodă de reglementare și care reflectă în fond rolul esențial jucat de proprietate privată.
În raport cu aceasta, împărțirea pe ramuri apare ca efectul unor criterii secundare. Dreptul public se împarte în drept constituțional, administrativ, financiar etc., iar dreptul privat în drept civil și drept comercial fără ca deosebirile dintre aceste ramuri să aibă caracterul esențial al celor dintre dreptul public și cel privat.
Structura internă a dreptului englez, a ceea ce numim common-law în sens larg, este considerabil diferită. Aici nu vom întâlni coduri, ca în dreptul francez și cel german, și nici acte normative cuprinzătoare pentru materia civilă și cea comercială. Regulile esențiale ale dreptului civil sunt de origine jurisprudențială. În acest sistem de drept instrumentul principal de secretare a dreptului este regula precedentului, potrivit căreia hotărârea unei instanțe superioare sau chiar a aceleiași instanțe pronunțate anterior devine obligatorie pentru instanța care are de soluționat un caz asemănător.
Cu toate acestea rolul actului normativ în sistemul de common-law nu este inexistent și nici nu se poate afirma că sistemele continentale exclud aportul jurisprudenței. În sistemul de common-law sunt doar arareori reglementate aspectele fundamentale ale relațiilor civile sau comerciale, aceste acte intervenind îndeosebi în materie administrativă, penală, contravențională, fiscală etc.
Un element caracteristic sistemului de common-law este și existența conceptului de ramură de drept. Se remarcă stingerea diferențelor pe care dreptul continental le face între ramurile de drept.
Dreptul contemporan se poate împărți în două mari ramuri, respectiv în drept public și drept privat, însă fiecare din aceste ramuri este subdivizionat în alte ramuri mai mici, de asemenea dreptul se împarte în sistemul dreptului intern și sistemul dreptului extern, iar ca urmare a trecerii în revistă a acestor sisteme identificăm următoarele categorii de drept.
Ramurile dreptului contemporan pot considerate urmatoarele:
- Dreptul constitutional
- Dreptul administrativ
- Dreptul penal
- Dreptul international public
- Dreptul public general
- Dreptul privat general
- Dreptul civil
- Dreptul comercial
- Dreptul procesual civil
Bibliografie
1. Victor Dan Zlătescu, Panorama marilor sisteme contemporane de drept, Ed. Continent XXI, București, 1994;
2. Conferetiar universitar doctor Carmen Marilena Popa - Teoria generala a dreptului , Manual pentru uzul studenților la forma de învațământ la distanta - Editura Universității Lucian Blaga Sibiu.
3. www.wikipedia.ro.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Ramurile sistemului de drept contemporan.docx