Raportul de Drept Administrativ

Pentru ca un raport juridic de drept administrativ să poată apărea şi să se desfăşoare este nevoie de existenţa unor premise. Îndeobşte se consideră că aceste premise sunt : norma juridică de drept administrativ, subiecte de drept şi fapte juridice de drept administrativ.

Raporturile de drept administrativ pot fi considerate acele raporturi juridice care apar prin intervenţia normei juridice de drept administrativ asupra relaţiilor sociale care constituie obiectul activităţii administrative a statului sau colectivităţilor locale, realizată aşadar, de către autorităţile administraţiei publice potrivit normele legale, cu excepţia raporturilor sociale care se nasc în procesul realizării activităţii financiare.

Raporturile de drept administrativ prezintă trăsăturile generale ale oricărui raport juridic, dar, totodată, prezintă şi unele trăsături particulare , specifice, prin care se deosebeşte de alte raporturi juridice.

Particularităţile raportului de drept administrativ se exprimă în trăsăturile acestora :

1. O primă trăsătură caracteristică a acestei categorii de raporturi juridice constă în aceea că ele apar în procesele de execuţie a legii, în accepţiunea largă a acesteia, de realizare a puterii executive, ca parte componentă a puterii de stat unice.

2. O altă trăsătură a raportului de drept administrativ se referă la subiectele lor. Întotdeauna unul dintre subiectele acestor raporturi trebuie să fie un organ al administraţiei publice.

Raporturile de drept administrativ pot să apară între două organe ale administraţiei de stat, de exemplu , în cazul avizării unui act administrativ de către un alt organ decât cel emitent al acelui act.

Raporturile de drept administrativ pot să apară între organele centrale de specialitate ale administraţiei publice şi agenţii economici, (regii autonome şi societăţi comerciale) înfiinţaţi de către acestea.

De asemenea, astfel de raporturi pot să apară între organele locale ale administraţiei publice (consilii judeţene şi consilii locale ) şi instituţiile publice, regiile autonome şi societăţile comerciale înfiinţate de către acestea.

Astfel de raporturi pot să apară între un organ al administraţiei publice şi un alt organ de stat, cum sunt raporturile între Ministerul Justiţiei şi instanţele judecătoreşti în probleme cu caracter administrativ-gospodaresc, de exemplu, asigurarea de către Ministerul Justiţiei a localurilor unde instanţele judecătoreşti să-şi desfaşoare activitatea, înzestrarea acestora cu mobilier, alte materiale, etc.

Raporturile de drept administrativ pot să apară şi între un organ al administraţiei publice şi persoane juridice nestatale, de exemplu cum este cazul aplicării unei amenzi contravenţionale.

3. Raporturile de drept administrativ se mai caracterizează şi prin aceea că ele apar , de regulă, pe baza unei manifestări unilaterale de voinţă juridică, care emană de la organul administraţiei publice.

Chiar dacă se produce şi o oarecare acţiune din partea celuilalt subiect al raportului, aceasta nu are nici o influenţă asupra naşterii, modificării sau încetării raportului , nefiind , deci, necesar consimţământul celuilalt subiect al raportului.

Naşterea, modificarea şi încetarea raporturilor juridice administrative pe baza voinţei unilaterale a organului administraţiei de stat au loc deoarece realizează puterea de stat, acţionând ca autoritate publică. Uneori când legea prevede expres, raporturi de drept administrativ pot lua naştere şi în baza producerii unui eveniment, independent de voinţa organului administraţiei publice, de exemplu, naşterea ori decesul unei persoane, ori datorită acţiunii celuilalt subiect al raportului , cum este cazul săvârşirii unei contravenţii, când apare un raport de raspunderea dministrativă, care atrage aplicarea unei sancţiuni administrative.

Raportul de drept administrativ pot să apară şi în situaţia în care voinţa organului este subînţeleasă, ca în cazul nerezolvarii unei cereri de către organul administraţiei de stat în termenul stabilit de lege(tăcerea organului administraţiei publice). Într-o astfel de situaţie petiţionarul poate ataca la instanţa de contencios administrativ tăcerea organului administraţiei publice, faptul că nu i s-a raspuns la cerere , în termenul stabilit de lege.