Raportul Patrimonial dintre Membrii Familiei

Căsătoria fiind o uniune liber conştientă, presupune sentimente de afecţiune şi prietenie reciprocă între soţi, care se extind în mod firesc şi asupra celorlalţi membri ai familiei, în special asupra copiilor.

Viaţa conjugală trebuie să însemne, în primul rând, comuniune, înţelegere şi sprijin reciproc, sprijin ce se poate manifesta în diferite forme şi se afirmă cu deosebire în împrejurări mai diferite, care se ivesc în timpul oricărei căsătorii.

Sub aspect patrimonial, sprijinul reciproc între membrii familiei se concretizează în obligaţia soţilor de a contribui la cheltuielile căsniciei în raport cu mijloacele fiecăruia, obligaţia legală de întreţinere între anumiţi membri ai familiei, regimul comunităţii de bunuri a soţilor.

Un loc deosebit în raportul patrimonial dintre membrii familiei îl ocupă obligaţia reciprocă de întreţinere, precum şi regulile de convieţuire socială.

Obligaţia legală de întreţinere apare ca efect al rudeniei, ca efect al calităţii de soţ sau ca efectul unor relaţii asimilate de lege, sub anumite aspecte cu relaţiile de familie şi are fundamentul în sentimentul de prietenie şi afecţiune existente între membrii familiei.

Obligaţia de întreţinere realizează, pe de o parte, un scop personal, prin ajutarea celui aflat în nevoie din cauza incapacităţii de a munci, iar pe de alta parte, în scop social, societatea neputînd rămâne străină şi absentă de la îndeplinirea unor îndatoriri dintre membrii unei familii.

Codul familial al RM prevede următoarele persoane între care există obligaţia legală de întreţinere:

a) Soţul şi soţia (art. 82 CF RM);

b) părinţii şi copiii, fără deosebire după cum acestea din urmă sunt din căsătorie, din afara căsătoriei sau înfiaţi (art.74 CF RM);

c) bunicii şi nepoţii (art.87-88 CF RM);

d) fraţii şi surorile (art.86 CF RM);

Reieşind din literatura de specialitate şi din dispoziţiile Codului familial RM rezultă, că obligaţia de întreţinere este legală, deoarece normele juridice o creează şi o reglementează în mod imperativ.

Această obligaţie există numai între persoanele expres prevăzute de lege. Obligaţia legală de întreţinere are un caracter personal şi reciproc.

Pentru ca o persoană să poată beneficia de întreţinere se cer următoarele două condiţii:

1) dacă persoana în cauză are nevoie de ajutor material;

2) dacă persoana nevoiaşă nu are altă sursă de supravieţuire şi e lipsită de capacitatea de a munci.

Nevoie de ajutor material se socoate atunci când persoana în cauză nu-şi poate procura cele necesare traiului şi îngrijirii sănătăţii prin mijloacele proprii.

Nu este considerată în nevoie persoana, care deşi nu poate realiza un câştig din muncă din cauza incapacităţii de a munci, dar în realitate dispune de alte resurse materiale, care îi asigură cele necesare traiului. De exemplu, o persoană are o avere importantă, dar nu are venituri din muncă. În aşa caz ea ar putea fi întreţinută de altă persoană, care are venituri de muncă şi nu are o asemenea avere sau ar putea vinde ceva din avere pentru a-şi asigura existenţa.

A doua condiţie pentru ai acorda ajutor material persoanei nevoiase este incapacitatea de muncă. Ea poate fi determinată din cauza bătrîneţei, bolii, sarcinei femeii, invalidităţii, etc.

Dar dacă o persoană se află în stare de nevoie din alte cauze, cum este refuzul de a lucra, ea nu poate fi îndreptăţită de a primi întreţinere. Excepţie la această regulă generală o fac minorii şi copiii majori inapţi de muncă, despre ce ne vorbeşte art. 78 CF RM.

Pentru ca o persoană să poată întreţine pe cineva, în primul rând, trebuie să dispună de mijloace necesare, în al doilea rând, trebuie să fie în legătură de rudenie cu persoana în cauză sau să fie foştii soţi.

Relaţiile patrimoniale dintre soţi.

Art.82 al Codului familiei RM reglementează obligaţia soţilor de a se întreţine reciproc. În cazul refuzului de a acorda întreţinere şi dacă între soţi nu există un contract privind plata pensiei de întreţinere, dreptul de a porni o acţiune în instanţa judecătorească privind încasarea acesteia de la celălalt soţ îl are soţul inapt de muncă şi necesită sprijin material, soţia în timpul gravidităţii, soţul care îngrijeşte copilul comun timp de 3ani după naşterea acestuia, soţul care îngrijeşte până la vârsta de 18 ani un copil comun invalid.

O deosebită atenţie se acordă obligaţiei de întreţinere între foştii soţi. Această obligaţie se fundamentează pe regulile morale de convieţuire, care impun celor ce au fost apropiaţi să-şi acorde la nevoie sprijin moral sau material.