Raporturile De Familie In Dreptul International Privat

Imagine preview
(8/10 din 2 voturi)

Acest referat descrie Raporturile De Familie In Dreptul International Privat.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 26 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 5 puncte.

Domeniu: Drept

Cuprins

I. CONSIDERAŢII GENERALE
I.1. Raporturile de familie
I.2. Sediul materiei privind raporturile de familie cu element străin
I.3. Statutul persoanei fizice
II. CASATORIA
II.1.Conditii legale ale incheierii casatoriei
II.2.Condiţiile de fond ale căsătoriei
II.3. Condiţiile de formă ale căsătoriei
II.4. Efectele căsătoriei
II.4.1. Legea aplicabilă efectelor căsătoriei
II.4.2. Legea aplicabilă convenţiei matrimoniale.
II.4.3. Conflicte mobile de legi privind efectele patrimoniale ale căsătoriei
II.5. Nulitatea căsătoriei
II.6. Desfacerea căsătoriei prin divorţ
II.6.1. Legea aplicabilă divorţului
II.6.2. Legea aplicabilă separaţiei de corp
III. FILIATIA
III.1.Raporturile dintre parinti si copiii lor
III.2. Stabilirea filiaţiei
III.2.1. Filiaţia copilului din căsătorie
III.2.2. Filiaţia copilului din afara căsătoriei
III.3. Ordinea publică în dreptul internaţional privat
III.4. Ocrotirea părintească
IV. ADOPTIA
IV.1. Incheierea adopţiei
IV.2. Efectele adopţiei

Extras din document

I. CONSIDERAŢII GENERALE

I.1. Raporturile de familie

Aceste raporturi rezultă din căsătorie, din rudenia firească şi din adopţie (I. Filipescu, 1999). Legea asimilează, sub anumite aspecte, unele raporturi cu relaţiile de familie. Raporturile de familie prezintă aspecte nepatrimoniale, personale - care sunt precumpănitoare – precum şi aspecte patrimoniale.

I.2. Sediul materiei privind raporturile de familie cu element străin

In legislaţia noastră internă găsim dispoziţii privind conflictele de legi în materia raporturilor de familie în art.11-38 din Legea nr.105/1992, precum şi în art.4 şi 42 Legea nr.l19/1996, privitor la actele de stare civilă. Primul text se referă la starea, capacitatea şi relaţiile de familie. Noţiunea de "stare civilă" este de sinteză şi cuprinde fenomene eterogene, printre care situaţia familială a persoanei (starea de căsătorit, divorţat, rudenia, adopţia). Starea civilă a persoanei este determinată de anumite fapte şi acte juridice. Raporturile de familie fac parte din starea civilă a persoanei. Cel de-al doilea text se referă la înregistrarea actelor de stare civilă privind pe cetăţenii români care se găsesc în străinătate şi privind pe străinii care se găsesc în ţara noastră.

I.3. Statutul persoanei fizice

Legea nr.105/ 1992 privind raporturile de drept internaţional privat înţelege prin statutul persoanei fizice starea, capacitatea şi relaţiile de familie ale acesteia.

Statutul personal este supus legii naţionale a persoanei fizice (lex patriae), afară daca prin dispoziţii speciale nu se prevede altfel (art. 11).

Legea naţională este legea statului a cărei cetăţenie o are persoana respectivă (art. 12, alin. 1). Prin urmare, pentru cetăţeanul român legea naţională este cea română.

Determinarea, (calificarea) şi proba cetăţeniei se fac în conformitate cu legea statului a cărui cetăţenie se invocă (art. 12, alin.l). Astfel, de exemplu, dacă o persoană invocă cetăţenia franceză, în faţa instanţelor române, într-o problemă de capacitate de exerciţiu, întrebarea dacă este ori nu cetăţean francez se soluţionează, de instanţa română respectivă, potrivit legii franceze, în acelaşi fel, deci asemănător, se va determina şi cetăţenia invocată de o altă persoană. Determinarea cetăţeniei însemnează, deci, şi determinarea legii naţionale a persoanei fizice respective.

Proba cetăţeniei se face tot după legea statului a cărui cetăţenie se invocă. In cazul dublei cetăţenii, dintre "care se pretinde că una este cea română, legea naţională a cetăţeanului român în cauză este legea română (art. 12, alin.2). Rezulta că în cazul dublei cetăţenii, din care una este cea a forului, legea naţională se consideră cea a forului.

Dacă o persoană are dublă cetăţenie, dintre care nici una nu este cea română, adică în cazul nostru cea a forului, legea naţională se consideră că este legea statului unde persoana îşi are domiciliul, iar în lipsă, reşedinţa sa (art. 12, alin.3).

Dacă o persoană nu are nici o cetăţenie, adică este apatrid, se aplică, în loc de legea naţională, deoarece nu există, legea domiciliului (lex domicilii) sau, în lipsă, legea reşedinţei (art. 12, alin.4).

Rezultă că, în toate cazurile, determinarea legii naţionale, a domiciliului ori legea reşedinţei, deci calificarea, se face după legea forului, dar asemenea legi pot să fie altele decât legea forului, de exemplu, în caz de dublă cetăţenie legea naţională este a statului de cetăţenie unde persoana îşi are domiciliul, lege care nu este a forului.

Inceputul şi încetarea personalităţii sunt determinate de legea naţională a fiecărei persoane (art.13), lege determinată potrivit precizărilor făcute mai înainte pentru dubla cetăţenie şi apatridie.

Numele persoanei, desigur care constituie un efect al filiaţiei, este reglemen¬tat de legea naţională, cu aceleaşi precizări deja făcute (art. 14). Dar, ocrotirea împotriva actelor de încălcare a dreptului la nume, săvârşite în România, este asigurată potrivit legii române (art. 14, alin.2).

Art. 15 din Legea nr.105/1992 reglementează conflictul mobil de, legi în materia capacităţii, în sensul că schimbarea legii naţionale, cu precizările făcute, nu aduce atingere majoratului dobândit potrivit legii anterioare aplicabile, soluţie ce a fost propusă în literatura de specialitate . In situaţia inversă, când persoana a fost incapabilă după legea aplicabilă anterior, dar este capabilă după legea nouă, se va considera că este capabilă.

Condiţiile, efectele şi anularea unei hotărâri prin care se constată moartea prezumată, absenţa sau dispariţia, şi prezumţiile de supravieţuire sau de moarte sunt cârmuite de ultima lege naţională a persoanei dispărute, cu aceleaşi precizări făcute.

In sfârşit, capacitatea de exerciţiu restrânsă ori lipsa de capacitate de exer¬ciţiu, determinate de legea naţională, cu precizările arătate, nu pot fi opuse ca o cauză de nevalabilitate, de către persoana respectivă, celui care a socotit-o cu bună credinţă, ca fiind deplin capabilă în conformitate cu legea locului unde actul juridic a fost încheiat (art. 17). Aplicarea textului presupune următoarele condiţii: 1) persoana este lipsită de capacitatea de exerciţiu ori are capacitate de exerciţiu restrânsă după legea sa naţională, dar cu precizările făcute; 2) această persoană este considerată, de cealaltă parte, cu bună credinţă, ca fiind capabilă după legea locului unde s-a încheiat actul; 3) să nu fie vorba de acte juridice referitoare la familie, moştenire şi transmiterea imobilelor.

Fisiere in arhiva (1):

  • Raporturile De Familie In Dreptul International Privat.doc