Rascola din 1907

Cine nu a auzit de rascoala taranilor din 1907? Timp de mai bine de 45 de ani, regimul comunist a considerat evenimentele ca pe un exemplu elocvent al caracterului capitalismului românesc, dur si nemilos, care a ajuns pâna într-acolo, încât a ordonat sa se traga asupra taranilor nemultumiti de conditiile de munca si trai. Nu întâmplator, istoricul oficial al stalinismului românesc, Mihai Roller a strâns si publicat în 1948, cu o repeziciune demna de o cauza mai buna, documentele rascoalei din 1907. Tot ceea ce sustinea propaganda comunista se afla acolo: executii, interventia armatei, cifra de 11.000 de morti preluata din articolele lui Constantin Mille si, în final, grozavia ascunderii dosarelor de catre însusi regele Carol I.

Astazi, la peste 98 de ani de la evenimente, documentele ne spun o poveste diferita de aceea cu care marea majoritate ne-am obisnuit deja. Un adevar ascuns prea mult timp în spatele discursului oficial.

Viaţa instituţiilor juridice este studiată în cadrul unor perioade, determinate la rândul lor de existenţa unor condiţii care le imprimă caracteristici distincte. Sunt totuşi anumite momente de intense transformări sociale, politice şi economice - adevărate puncte nodale ale contradicţiilor sociale - care creează importante salturi în dezvoltarea instituţiilor, imprimând un profil deosebit întregii perioade istorice următoare.

În istoria statului şi dreptului român, perioada 1877-1918 cuprinde procesul istoric al cuceririi independenţei de stat şi al unităţii naţionale a românilor şi, concomitent, procesul de desăvârşire a sistemului de drept modern român, în ceea ce priveşte principiile şi ramurile sale fundamentale, ca şi sistematizarea şi codificarea legislaţiei. Progresele înregistrate în România pe plan economic şi politic s-au răsfrânt în domeniul juridic sub forma întocmirii unor noi coduri şi legiuiri - cum ar fi Codul comercial (1887), legile de încurajare a industriei naţionale, cele privitoare la brevetele de invenţiuni şi la mărcile de fabrică şi de comerţ - cerute de dezvoltarea relaţiilor de producţie capitaliste, dar şi sub forma modificării Constituţiei din 1866 sau a codurilor întocmite în timpul domniei lui A. I. Cuza, spre a putea corespunde noilor condiţii create. Din acest punct de vedere, analizând dezvoltarea instituţiilor juridice se pot stabili anumite trăsături valabile pentru întreaga perioadă istorică dintre 1877-1918, aşa cum se procedează de altfel în lucrările cu caracter de sinteză.

Un moment însă de adânci implicaţii, în care se încrucişează tendinţele şi trăsăturile cele mai esenţiale ale acestei ăperioade, îl reprezintă marea răscoală ţărănească din 1907. Aspectele sale juridice sunt deosebit de complexe. Studierea lor poate pune în lumină trăsăturile dominante ale drepturilor în întreaga perioadă 1877-1918, surprinse într-un moment de intensă manifestare a lor. Totodată, ţinând seamă de independenţa relativă a instituţiilor juridice, urmând modul cum acestea au influenţat izbucnirea şi desfăşurarea răscoalei, ca şi încercările de rezolvare a unora din obiectivele răscoalei - chiar în timpul sau ulterior luptelor - se poate sesiza rolul pe care dreptul l-a îndeplinit în cadrul acestui important conflict social.

Marea răscoală ţărănească din 1907 nu este un fenomen întâmplător şi nici izolat. Ea a fost precedată de numeroase alte răscoale similare, de care se deosebeşte însă prin amploare şi prin influenţa deosebită avută asupra dezvoltării României moderne. Toate aceste răscoale se încadrează într-un proces social mai larg, cunoscut în istoria României moderne sub denumirea de ,,chestiune ţărănească“, care îşi are rădăcinile încă în feudalism.