Răspunderea Civilă pentru Prejudiciile Cauzate Mediului Înconjurător

I. Introducere

Răspunderea civilă este una din formele de manifestare clasice ale răspunderii juridice, care apare ca o instituţie deosebit de largă şi comlexă a dreptului civil, alcătuită din totalitatea normelor juridice care reglementează obligaţia oricării persoane de a repara prejudiciul cauzat altuia prin fapta sa extracontractuală sau contractuală ori pentru care este chemat de lege să răspundă.

Caracteristicile răspunderii civile :

- ea nu se declanşează din oficiu, ci numai la stăruinţa titularului dreptului subiectiv lezat, punând faţă în faţă victima faptei ilicite păgubitoare cu autorul acestei fapte;

-are ca finalitate satisfacerea intereselor patrimoniale ale celui prejudiciat prin fapta ilicită;

-sancţinea civilă aplicabilă autorului faptei ilicite păgubitoare este o obligaţie impusă de a repara prejudiciul, având menirea de a da satisfacţie intereselor personale ale victimei, dar se învederează şi un factor de prevenţie, fiindcă se urmăreşte preîntâmpinarea săvârşirii în viitor a altor fapte păgubitoare, ceea ce împrumută sancţiunii civile un caracter complex;

-răspunderea civilă intervine numai când fapta ilicită constituie atât o încălcare a dreptului obiectiv, cât şi a unor drepturi subiective;

-la aprecierea culpei, se are în vedere gradul de diligenţă ce se poate pretinde persoanelor aflate în situaţia autorului faptei ilicite, adică dacă a luat măsurile de precauţie care erau posibile pentru evitarea sau preîntâmpinarea prejudiciului pe care ar fi trebuit să le ia.Aprecierea culpei se face totdeauna folosindu-se un etalon abstract-diligenţa maximă-, ce indică conduita ideală în situaţia respectivă;

-gradul de culpabilitate al făptuitorului nu joacă un rol în stabilirae răspunderii civile, ci hotărând asupra despăgubiilor, instanţa se va orienta exclusiv după cuantumul prejudiciului suferit de victimă;

-subiecţtii pot fi persoane fizice sau juridice;

-răspunderea civilă are caracter patrimonial, ea vizând patrimoniul şi asigurând înlăturarea consecinţelor păgubitoare suferite de victimă.

II. Răspunderea civilă delictuală în dreptul mediului

În cadrul răspunderii civile delictuale în dreptul mediului se sancţionează o conduită reprobabilă, antisocială, a subiecţilor de drept, persoane fizice sau juridice, care prin faptele lor ilicite (comisive sau omisive) produc pagube factorilor de mediu sau mediului înconjurător în ansamblul său.

În doctrina clasică şi cea actuală există unele diferenţe notabile cu privire la determinarea şi la examinarea răspunderii delictuale, păstrându-se, însă, elementele sale fundamentale: răspunderea este angajată în sarcina unei persoane (fizice sau juridice), care, printr-o faptă, a aprodus un prejudiciu sau o daună, iar între faptă şi prejudiciu există un raport de cauzalitate.Sintetizând această trecere de la doctrina clasică la cea contemporană, se menţionează că elementele răspunderii delictuale, care se numesc condiţii, pot fi concepute foatre diferit, după cum se consideră că fundament al acestei răspunderieste culpa sau riscul .

a) Subiectele răspunderii

Numai persoana este răspunzătoare.În acest sens, răspunderea civilă a persoanei juridice alături de cea fizică, este larg recunoscută.Ea funcţionează prin intermediul organului său de conducere.Se consideră că acesta nu este doar un prepus al persoanei juridice, ci este chiar expresia persoanei juridice, dat fiind că nu se poate face detaşarea lor.

Cu toate acestea, răspunderea directă a persoanei juridice coexistă cu răspunderea individuală a organului în culpă, în doua privinţe.Pe de o parte, răspunderea personală a organului de conducere ar putea fi angajată de victimă în acelaşi timp cu cea a persoanei juridice.Pe de altă parte, dacă victima nu acţionează decât împotriva organului său de conducere.Faptele licite şi ilicite săvârşite de organele sale de conducere obligă însaşi persoana juridică, dacă au fost îndeplinite cu prilejul executării funcţiei lor.Faptele ilicite atrag şi răspounderea personală a celui ce le-a săvârşit, atât faţă de persoana juridică, cât şi faţă de cel de-al treilea (victima).

Răspunderea membrilor organelor de conducere ale persoanei juridice se află sub o pecete specifică, aceea a unei răspunderi quasi-contractuale sau contractual-delictuale.

Pentru stabilirea răspunderii persoanei fizice, trebuie ca aceasta să fi avut deplină cunoştinţă de actele sale.

Mediul natural nu este subiectul victimă care să reclame reparaţiunea, ci o valoare fundamentală care este ocrotită pe plan intern şi internaţional, prin lege.În cadrul dreptului intern acest subiect poate fi statul, o unutate administrativ-teritorială, persoană fizică sau juridică publică sau privată căruia i s-a produs un prejudiciu printr-o faptă ilicită, ca urmare a nerespectării normelor de protecţie a factorilor de mediu.

b) Fapta generatoare de răspundere

În vederea stabilirii răspunderii civile delictuale, existenţa prejudiciului conduce la fapta care l-a acuzat-fapta păgubitoare.Fapta se exprimă într-o anumită conduită pe care a ales-o, chiar dacă putea alege şi altă conduită.De aceea, ea este rezultatul unei voinţe, a unei atitudini psihice care configurează o greşeală, intenţionată sau neintenţionată.În acelaşi timp, fapta păgubitoare trebuie să aibă un caracter ilicit, adică să se afle în afara unei ocrotiri juridice şi chiar contrară normelor legale.

În dreptul mediului înconjurător faptele generatoare de răspundere includ fie conduite ilicite prin care se produc pagube mediului natural şi reprobabile prin ilicitatea lor, fie o seamă de activităţi curente, normale, licite per se, dar care pot constitui uneori cauze ale vătămărilor produse mediului.

În ceea ce priveşte cauzele care duc la înlăturarea caracterului ilicit al faptei din dreptul civil şi anume:starea de legitimă apărare, starea de necesitate, îndeplinirea unei îndatoriri de serviciu, consimţământul victimei şi într-o oarecare măsură exercitarea unui drept, atunci când fapta este în legătură sau are drept consecinţă prejudicierea unor factori de mediu saua mediului înconjurător în ansamblul său se crede că în principiu, numai starea de necesitate poate fi uneori luată în considerare.

Prin faptele ilicite cauzatoare de prejudicii se poate viola un drept subiectiv garantat prin lege altei persoane, nesocotirea unei obligaţii personale legal asumate, în funcţie de care vorbim de un delict civil şi aplicăm regulile răspunderii civile delictuale, sau de o faptă ilicită ce dă naştere răspunderii civile contractuale.