Raspunderea Comitentului pentru Fapta Prepusului

Imagine preview
(7/10 din 1 vot)

Acest referat descrie Raspunderea Comitentului pentru Fapta Prepusului.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 10 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 4 puncte.

Domeniu: Drept

Cuprins

Bibliografie 2
1. Consideraţii generale 3
2. Terminologie 3
3. Fundamentul răspunderii comitentului 4
3.1. Teorii bazate pe ideea de culpă 4
3.1.1. Teoria prezumţiei legale de culpă 4
3.1.2. Teoria considerării culpei prepusului ca fiind culpa comitentului 4
3.1.3. Teoria reprezentării comitentului de către prepus 5
3.2. Teorii potrivit cărora răspunderea comitentului are la bază temeiuri obiective, fără culpă 5
3.2.1. Teoria răspunderii fără culpă a comitentului, fundamentată pe ideea de risc 5
3.2.3. Teoria garanţiei 5
4. Condiţiile răspunderii comitentului pentru fapta prepusului – domeniul de aplicare 6
4.1. Raportul de prepuşenie 6
4.2. Săvârşirea faptei prejudiciabile de către prepus în cadrul funcţiilor încredinţate de comitent 7
5. Temeiurile de naştere a raporturilor de prepuşenie 8
6. Răspunderea unităţii sanitare în temeiul art. 1000 alin. 3 Cod civil 9

Extras din document

1. Consideraţii generale

Răspunderea comitenţilor pentru faptele prepusului este una din cele trei situaţii de răspundere civilă indirectă reglementat de Codul Civil şi împreună cu răspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri, de animale si de ruina edificiului face parte din categoria răspunderii civile delictuale obiective.

Baza legala a materiei este art. 1000 alin. 3 care prevede ca stăpânii şi comitenţii răspund „de prejudiciul cauzat de servitorii şi prepuşii lor în funcţiile ce li s-au încredinţat”, Codul Comercial art. 393 alin. 1 prevede că „patronul răspunde de faptele prepusului...în limitele însărcinării ce i s-a dat”.

2. Terminologie

Doctrina de specialitate susţine ca terminologia folosită de art. 1000 alin. 3 este depăşită, arătând că de fapt raportul dintre stăpân şi servitor este tot un raport de prepuşenie şi noţiunile de comitent şi prepus acoperă şi semnificaţia lor.

De asemenea, Codul Civil nu oferă o definiţie a termenilor folosiţi în art. 1000 alin. 3, acest lucru revenind doctrinei şi practicii.

Trebuie menţionat că Proiectul Noului Cod civil, la art. 1112 alin. 1 prevede că „Comitentul este ţinut să repare prejudiciul cauzat din culpa prepuşilor săi în exercitarea funcţiilor încredinţate” şi în alineatul următor procedează la definirea comitetului ca fiind „cel care, în baza legii sau a unui contract, exercită direcţia, supravegherea si controlul asupra celui care îndeplineşte anumite funcţii sau însărcinări în interesul său”.

Comitentul într-o definiţie mai cuprinzătoare este definit ca fiind „persoana îndreptăţită să exercită direcţia, supravegherea şi controlul asupra modului de îndeplinire a funcţiei pe care a încredinţat-o altei persoane (prepusului). Comitentul este învestit cu o putere juridică pe care o păstrează chiar dacă n-a exercitat-o sau chiar dacă se află în imposibilitatea de a o exercita efectiv”. Prepusul este definit ca fiind „persoana care acceptă să facă ceva în interesul altei persoane, punându-se sub direcţia, supravegherea şi controlul acesteia”. Conform unei definiţii criticate, conţinutul termenului de prepus cuprinde varietatea ocupaţiilor manuale şi intelectuale pe care „omul nu poate să le îndeplinească singur în activitatea sa”. Criticile aduse acestei definiţii au subliniat faptul ca ea este contrazisă de realităţile economiei de piaţă prin existenţa numeroaselor ocupaţii şi meserii care pot fi exercitate atât singur cât şi în raport de subordonare.

Conform unei poziţii în doctrină, general acceptată, se consideră că cea ce este definitoriu pentru calităţile de comitent şi prepus este „existenţa unui raport de subordonare care îşi are temeiul în împrejurarea ca, pe baza acordului dintre ele, o persoană fizică sau juridică a încredinţat unei persoane fizice o anumită însărcinare”.

3. Fundamentul răspunderii comitentului

Codul civil nu enunţă fundamentarea răspunderii comitentului, pe aceasta problemă existând o bogată preocupare în doctrina şi practica juridică. Teoriile care s-au născut pe marginea problemei pot fi grupate în două mari categorii: teorii bazate pe ideea de culpă a comitentului, denumite generic teorii subiective pe de o parte şi teorii fundamentate pe baze obiective, pe de altă parte. În alte ipoteze ale răspunderii pentru fapta altuia, cum ar fi cazul părinţilor, institutorilor şi artizanilor, unde este instituită o prezumţie juris tantum de culpă, care potrivit art. 1000 alin. 5 poate fi răsturnată prin proba contrarie, răspunderea comitentului este fondată pe o prezumţie de vinovăţie juris et de iure, care nu permite comitentului să se exonereze de răspundere în cazul în care n-a putut împiedica fapta cauzatoare de prejudiciu ale prepusului.

3.1. Teorii bazate pe ideea de culpă

Chiar dacă aceste teorii au fost aspru criticate de doctrină, poziţia instanţelor judecătoreşti a fost axata pe ele, până în a doua jumătate a secolului XX. instanţele de judecată justificând răspunderea comitentului prin ideea de culpă.

3.1.1. Teoria prezumţiei legale de culpă

Teoria enunţă că răspunderea comitentului se bazează pe culpa în alegere (culpa in eligendo) sau culpa în alegere coroborat cu culpa în supraveghere (culpa in vigilando), considerând culpa în ambele cazuri ca fiind o prezumţie absolută.

Principale critici aduse acestei teorii sunt următoarele:

- faptul că practic este imposibil ca prepuşii să poate fi supravegheaţi neîntrerupt;

- acţiunea în regres a comitentului împotriva prepusului ar fi fără sens dacă se admite teza unei culpe proprii a comitentului;

- această prezumţie nu poate fi considerată ca fiind absolută în sensul art. 1202 Cod Civil.

3.1.2. Teoria considerării culpei prepusului ca fiind culpa comitentului

Provine din doctrina franceză şi susţine că „culpa prepusului este, pentru victimă culpă a comitentului”. Teoria s-a reflectat şi in practica instanţelor judecătoreşti în perioada interbelică, susţinând că comitentul răspunde pentru o greşeală ce legea prezumă că este a lui proprie, greşeala prezumată este că comitentul a făcut o alegere greşită în alegerea prepusului.

Principala critică a teoriei se bazează pe faptul că culpa este un fenomen psihic şi personal care nu trece de la o persoană la alta.

Fisiere in arhiva (1):

  • Raspunderea Comitentului pentru Fapta Prepusului.doc