Răspunderea Contravențională

Răspunderea juridică este acea formă a răspunderii sociale constând in complexul drepturilor şi obligaţiilor conexe care, potrivit legii, se nasc ca urmare a producerii unor fapte ilicite şi care constituie cadrul în care se aplică şi se execută sancţiunile juridice menite să asigure restabilirea ordinii de drept. În cadrul formelor răspunderii juridice, un loc important îl ocupa răspunderea administrativă, deoarece printre cele mai frecvente fapte antisociale se numară abaterea administrativă.

Profesorul Antonie Iorgovan defineşte constrângerea administrativă ca fiind “ansamblul măsurilor (acte juridice, operaţiuni administrative, fapte materiale) luate de autoritaăţile administraţiei publice, în baza legii, cu folosirea puterii de stat şi, dacă este cazul, împotriva voinţei unor subiecte de drept, pentru a sancţiona încălcarea normelor de drept administrativ, a preveni savârşirea unor fapte antisociale şi a apăra drepturile cetăţenilor sau, după caz, pentru a asigura executarea actelor autorităţilor judecătoreşti, respectiv ale Avocatului Poporului, Curţii Constituţionale şi Curţii de Conturi” .

Dacă prin constrângerea administrativă se urmareşte autoreglarea sistemului social, raspunderea urmareşte restabilirea ordinei normative încalcate, precum şi condamnarea faptei negative şi a autorului acesteia.

Profesorul A. Iorgovan precizează că putem vorbi despre trei categorii mari de ilicit administrativ: ilicit administrativ propriu-zis, ilicit contravenţional şi ilicit cauzator de prejudicii materiale şi morale. Ca atare, pe planul abaterii şi răspunderii administrative vom avea:

a) abaterea şi răspunderea administrativă propriu-zisă (disciplinară);

b) abaterea şi răspunderea contravenţională;

c) abaterea şi răspunderea administrativ-patrimonială

Răspunderea contravenţională este o specie a răspunderii juridice , care constă în sancţionarea persoanelor fizice şi juridice vinovate pentru săvarşirea unei contravenţii.

De la debutul instituţiei contravenţiei şi până în prezent, reglementările în materie contravenţională au fost constante în menţinerea ilicitului contravenţional în sistemul normativ al faptelor care lezează valorile sociale şi relaţiile sociale protejate de lege.

Elementul supus structurării, creând dificultăţi de configurare a identităţii răspunderii contravenţionale, ca formă de răspundere distinctă de celelalte forme de raspundere juridică, a fost natura juridică a regimului contravenţional. Din acest punct de vedere, materia contravenţională a trecut, ca efect al schimbarilor legislative din domeniul penal, în sfera abaterilor cu caracter administrativ. Această translaţie, deşi a menţinut unele apropieri şi similitudini cu instituţii apartinând dreptului penal , a impus definirea, din punctul de vedere al ramurii de drept aparţinătoare – dreptul administrativ - a conceptului de contravenţie şi a răspunderii contravenţionale. Întreprindere nelipsită de dificultăţi datorită specificităţii răspunderii administrative asimilatoare cât şi a posibilelor identitati cu abaterea administrativă.

Ilicitul contravenţional a fost consacrat legislativ în Codul Penal român din 1865, care diviza ilicitul penal în trei categorii: crime, delicte şi contravenţii, având drept criteriu de distincţie între acestea sancţiunea aplicată.

Regimul juridic al contravenţiilor se circumscria urmatoarelor reguli:

- contravenţiile erau, în principiu, fapte neintenţionate, indiferent de actul normativ care le consacra;

- subiecte ale contravenţiei erau numai persoanele fizice;

- contravenţiilor li se aplicau circumstanţele atenuante, cauze de exonerare de răspundere, recidivă;

- tentativa şi complicitatea la savârşirea contravenţiilor nu se pedepseau;

- ca sistem sancţionator erau pedepsele constând în amenda şi închisoare;

- se putea lua masura confiscării, după regulile stabilite de cod;

- amenda se pronunţa singură sau însoţită de închisoarea poliţienească, iar în caz de insolvabilitate a condamnatului amenda se putea înlocui cu închisoare stabilită ca durată de judecatorie;

- exista posibilitatea stabilirii contravenţiilor prin legi ale organelor administrative, acestora revenindu-le un rol însemnat în constatarea, sancţionarea şi executarea contravenţiilor.

Codul Penal român din 1936 defineşte contravenţia în articolul 579 si 580 şi aduce ca noutate în reglementarea sancţionării contravenţionale instituirea raspunderii în situaţia savârşirii contravenţiei în baza raportului de prepuşenie sau, în cazul în care subiectul contravenţional se gasea sub îngrijirea altei persoane, prin articolul 581