Răspunderea Juridică a Functionarilor Publici

I. Răspunderea administrativă – Concept

Problema de căpetenie a jurisprudentei etice priveste notiunea de responsabilitate. În ce împrejurări sunt îndreptătite instantele judecătoresti să considere răspunzător un om pentru actele sau omisiunile lui- În legătură cu aceasta a beneficiat de ample analize filozofice străvechea maximă actes non facit reum nisi mens sit rea (un act nu face vinovat pe om dacă mintea lui n e vinovată)

În ce anume constă elemental mens rea- mental, presupus a fi o conditie necesaro vinovătiei- Pe urmele traditiei aristotelice care face din elemental vointă conditia de bază a responsabilitătii, multi juristi au definit mens rea în termenii unui act prealabil de vointă.

Potrivit conceptelor filozofice, responsabilitatea presupune două conditii principale:

- că persoana stie ce face;

- că aceasta doreste sau intetionează să joace un rol în act sau omisiune.

Însă răspunderea juridică este atrasă si pentru acte neintetionale, precum neglijenta, sau pentru urmările neintentionale ale actelor săvârsite.

Regulile responsabilitătii sunt reguli esentiale ale tuturor ordinilor juridice determinate, iar răspunderea juridică reprezintă garantia libertătii.

Răspunderea juridică administrativă este explicată de unii teoreticieni ai dreptului public pornind de la conceptul de constrângere. Astfel, constrângerea administrativă reprezintă ansamblul de măsuri luate de către autoritătile administratiei publice în temeiul legii, cu folosirea puterii de stat si, dacă este cazul, împotriva vointei unor persoane, pentru a preveni săvârsirea unor fapte antisociale, a apăra drepturile cetătenilor, precum si pentru a sanctiona încălcarea normelor de drept administrativ.

Dacă prin constrângerea administrativă se urmăreste autoreglarea sisitemului social, răspunderea urmăreste restabilirea ordinii normative încălcate, precum si condamnarea faptei negative si a autorului acesteia.

Răspunderea juridică este definită în literature juridică din România ca fiind un “complex de drepturi si obligatii care, potrivit legii, se nasc ca urmare a săvârsirii unor fapte ilicite li care constituie ceadrul de realizare a constrângerii de stat, prin aplicarea sanctiunilor juridice în scopul asigurării stabilitătii raporturilor sociale si a îndrumării membrilor societătii în spiritual respectării ordinii de drept”.

În functie de felul normei juridice încălcate se face distinctie între faptele ilicite care constituie temeiul unui anumit fel de răspundere si de sanctiune juridică. Deci, încălcarea unei norme juridice de drept administrativ atrage răspunderea administrativă pentru autorul faptei ilicite.

II. Aspecte privind deontologia functionarului public

Sintagma “ deontologie” provine din cuvintele grecesti deon, deontos care înseamnă ceea ce se cuvine si logos, care înseamnă stiintă. Initial ea a fost identificată cu morala si o regăsim în lucrarea Deontologia sau stiinta moralei a filozofului si juristului Jeremy Bentham.

Deontologia, prin specificul obiectului său de cercetare, se află la interferenta între drept si morală. Poate fi definită ca reprezentând ansamblul normelor care conturează un anumit tip de comportament profesional sau privat.

Deontologia functionarului public poate fi definită ca reprezentând totalitatea normelor care guvernează comportamentul profesional si privat al functionarului public, în virtutea statutului său de detentor al autoritătii publice.

Exercitarea unei functii publice se încadrează în categoria acelor profesii care prezintă cel mai mare risc potential ca, prin modul în care au loc, să îi afecteze pe cei cu care titularul ei intră în contact. Majoritatea functiilor publice presupune o relatie directă, continuă si nemijlocită cu uzuagerii serviciilor publice.

În activitatea sa, functionarul duce la îndeplinire prevederile legii, care nu sunt întotdeauna just întelese de cei care cad sub incidenta lor. De aici se naste o primă problemă, care vizează modul diferit in care percep legea cei care o pun în aplicare si cei în consideratiunea cărora este pusă în aplicare.

Astfel, cât priveste răspunderea functionarului public, aceasta intervine atât pentru încălcarea obligatiilor profesionale dedude din raportul de functie publică, dar si pentru încălcarea normelor de comportament, în interiorul sa în afara institutiei. Abaterea disciplinară este concepută ca fiind o faptă săvârsită cu vinovătie, prin care se încalcă atât obligatiile profesionale, cât si obligatiile care au legătură directă sau indirectă cu acestea, care vizează statutul său socioprofesional si moral.

Normele care guvernează comportamentul profesional si privat al functionarului public sunt la rândul lor structurate în functie de relatiile sociale care sunt avute în vedere , după cum urmează :

- relatii din interiorul serviciului public ( cu sefii ierarhici, cu ceilalti functionari publici, cu întregul personal si cu subalternii);

- relatii cu ceilalti subiecti de drept, din afara institutiei publice, beneficiari ai actiunii functionarului public;

- relatii cu personalul unor institusii publice si alte persoane juridice cu care colaborează institutia unde este încadrat functionarul public;

- relatii cu societatea civilă, în ansamblul său.

- relatii cu celelalte institutii ale statului