Răspunderea Patrimonială

1. Definiţia rãspunderii patrimoniale

Rãspunderea juridicã este o expresie specificã ideii de responsabilitate socialã, în conformitate cu care fiecare om, care trebuie sã îşi asume şi sã suporte consecinţele faptelor sale.

Legislaţia muncii nu defineşte noţiunea de rãspundere, limitându-se doar la oferirea a patru forme de rãspundere: disciplinarã, patrimonialã, contravenţionala ş penalã.

În literatura de specialitate au fost reţinute numeroase definiţii ale răspunderii juridice, dintre care cea mai complexă ni se pare cea care o defineşte ca fiind „complexul de drepturi şi obligaţii conexe care - potrivit legii - se nasc ca urmare a săvârşirii unei fapte ilicite şi care constituie cadrul de realizare a constrângerii de stat, prin aplicarea sancţiunilor juridice în scopul asigurării stabilităţii raporturilor sociale şi a îndrumării membrilor societăţii în spiritul respectării ordinii de drept”.

Sediul actual al materiei rãspunderii patrimoniale îl regãsim în articolele 269-275 din Codul Muncii, completate de dispoziţiile Codului civil şi alte acte normative relevante, care trateazã, concomitent, atât rãspunderea materialã a angajatorului faţã de salariat, cât şi rãspunderea materialã a salariatului faţã de angajator.

2. Trăsăturile rãspunderii patrimoniale

Răspunderea patrimonială în dreptul muncii este caracterizată prin următoarele trăsături , care se regãsesc atât în cazul rãspunderii angajatului cât şi a angajatorului:

- rãspunderea patrimonialã este condiţionatã de existenţa raportului juridic de muncã dintre salariatul rãspunzator şi angajatul pãgubit (dar şi invers, între angajatul rãspunzãtor şi salariatul pãgubit), raport juridic care are izvorul în contractul individual de muncã, fiind deci ,o rãspundere contractualã;

- la baza rãspunderii patrimoniale stã vinovãţia (culpa) celui în cauzã, nefuncţionând, astfel, prezumţia de vinovãţie;

- rãspunderea patrimonialã în cadrul raporturilor juridice de muncã este o rãspundere individualã, excluznd, în principiu, solidaritatea, ca în cazul raporturilor juridice civile;

- o altã carcteristicã constã în reglementarea rãspunderii patrimoniale prin legale imperative, modificarea ei prin clauze ale contractului de muncã, derogatorii din lege în defavoarea salariatului, este inadmisibilã;

- stabilirea rãspunderii patrimoniale nu se face unilateral de cãtre angajator pe baza emiteri unei decizii de imputare , dacã salariatul nu-şi asumã un angajament de platã în scris , ca în cazul rãspunderii materiale, ci aceasta este posibilã numai prin alegerea pãrţilor, iar în caz de divergenţã de cãtre instanţa de judecatã;

- prezintã un caracter limitat sub aspectul executării silite, efectuându-se numai asupra unei părţi din salariu;

- recuperarea prejudiciul cauzat se face, de regulă, prin echivalent bănesc;

3. Rãspunderea patrimonialã a salariaţilor faţã de angajatorul sãu

Art. 270 alin. 1 din Codul muncii prevede cã „salariaţii rãspund patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor rãspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legãturã cu munca lor”

Rãspunderea patrimonialã a salariaţilor, este o formã a rãspunderii juridice, care constã în obligaţia acestora de a repara pagubele materiale produse din vina şi în legãturã cu munca lor

În concepţia Codului muncii actual, pentru ca un salariat sã rãspundã patrimonial faţã de angajatorul sãu se impune sã fie întrunite, cumulativ urmãtoarele condiţii:

a) cel care a produs prejudiciul trebuie sã fie salariatul unitãţii pãgubite (sã aibã calitatea de salariat). De la regula menţionată există şi anumite excepţii, în sensul că există anumite categorii de persoane care, deşi nu au calitatea de salariat, răspund, totuşi, patrimonial:

- persoanele care nu se mai află în raporturi de muncă cu unitatea păgubită, să fi săvârşit fapta producătoare de prejudicii în intervalul de timp în care au avut calitatea de angajat, dar ale cărei rezultate, păgubitoare pentru angajator, au fost descoperite după încetarea raporturilor de muncă;