Răspunderea Penală

1.Noţiunea şi tipurile liberării de răspundere penală.

Atingerea scopurilor generale şi speciale ale pedepsei penale, prevăzute de art. 20 Cod penal (C.P.), de multe ori e posibilă şi fără tragerea persoanei vinovate la răspundere penală.

În anumite condiţii scopurile corectării şi reeducării, prevenţiei generale şi speciale sunt realizabile şi fără aplicarea răspunderii penale sau a pedepsei penale, ceea ca se poate face, de exemplu, cu ajutorul măsurilor de constrângere cu caracter educativ.

Pentru rezolvarea efectivă a acestor probleme, legislatorul, conducându-se de principiul umanismului şi folosind adeseori metoda încrederii, prevede diverse categorii de liberare de răspundere penală.

Însăşi noţiunea ”liberare de răspundere penală” a apărut în dreptul penal al ţării noastre în anul 1961, când Codul penal al Republicii Moldova în vigoare a folosit această noţiune în denumirea şi textul articolelor 10, 48, 49, 50.

Analiza art. 46 din Codul penal al Republicii Moldova demonstrează că, deşi legislatorul nu foloseşte termenul ”liberare de răspundere penală”, este vorba de liberarea de răspundere penală.

În legea penală definiţia răspunderii penale lipseşte. Ea este expusă în teoria dreptului penal. Răspunderea penală trebuie interpretată ca o condamnare publică de stat a faptelor social periculoase şi a persoanelor ce le săvârşesc, exprimată în sentinţa de condamnare.

Din această noţiune reese că răspunderea penală poate fi aplicată numai persoanelor ce au săvârşit o faptă socialmente periculoasă, iar liberarea de răspundere penală va însemna renunţarea organelor oficiale, pe baza unor cauze obiective şi subiective, de a mustra, condamna public aceste persoane şi faptele lor.

Primul indiciu ce caracterizează natura juridică a liberării de răspundere penală constă în faptul că orice modalitate a acestei instituţii se aplică numai persoanelor ale căror acţiuni conţin o componenţă de infracţiune. Aceasta demonstrează faptul că instituţia liberării de răspundere penală se deosebeşte esenţial de cazurile când fapta deşi întruneşte trăsăturile unei infracţiuni, dar fiind lipsită de importanţă nu prezintă pericol social (alin.2, art.7 C.P.), deasemenea, şi în cazul legitimei apărări, extremei necesităţi, renunţării benevole ce în dreptul penal exclud penalitatea faptei.

Al doilea indiciu ce caracterizează natura juridică a liberării de răspundere penală constă în faptul că orice modalitate a sa se aplică la aprecierea organelor de anchetare şi judiciare. Acest fapt e confirmat prin dispoziţiile articolelor C.P. al R.M., care prevăd modalităţi aparte ale liberării de răspundere penală.

Liberarea de răspundere penală se caracterizează prin faptul că ea se înfăptuieşte după regula generală numai când infracţiunea nu prezintă un mare pericol social; de răspunderea penală poate fi liberat bănuitul, învinuitul, inculpatul şi condamnatul; de răspundere penală poate fi liberată persoana nu numai de instanţa de judecată, ci şi de către procuror, anchetator şi de către organul de cercetare penală cu consimţământul procurorului prin intermediul încetării cauzei penale la etapa anchetei prealabile sau refuzul de a intenta un proces penal.

Actele de amnistie şi graţiere reprezintă temei al liberării de răspundere penală dacă ele sunt în vigoare şi sunt aplicate până la momentul condamnării persoanei conform sentinţei instanţei de judecată şi pot fi ca temei al liberării de răspundere penală dacă acţiunea acestora se răsfrânge asupra persoanei condamnate pentru infracţiunea săvârşită.