Răspunderea Penală a Funcționarului Public

I.NOŢIUNI INTROUCTIVE

Funcţia publică reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilitaţilor, stabilite în temeiul legii, în scopul realizarii prerogativelor de putere publică de către administraţia publică centrală şi locală.

Funcţionarul public este persoana numită, în condiţiile prezentei legi, într-o funcţie publică. Persoana căreia i-a încetat raportul de serviciu din motive neimputabile ei îşi păstrează calitatea de funcţionar public, continuând să facă parte din corpul de rezervă al funcţionarilor publici.

Răspunderea penală este cea mai aspră formă a răspunderii juridice. Răspunderea penală implică obligaţia unei persoane de a răspunde în faţa organelor de urmărire penală şi apoi în faţa instanţei de judecată pentru fapta prevăzută de legea penală pe care a săvârşit-o, obligaţia de a suporta măsurile de constrângere penală prevăzute de lege pentru săvârşirea infracţiunii şi obligaţia de a executa pedeapsa aplicată. Executarea obligaţiilor ce decurg din răspunderea penală este impusă prin forţa de coerciţie a statului. Săvârşirea infracţiunii este singurul temei al răspunderii penale. Aceasta implică, din punct de vedere obiectiv, săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, iar din punct de vedere subiectiv vinovăţia persoanei în săvârşirea faptei. ~ atenuată - răspunderea penală pentru o faptă săvârşită în circumstanţe atenuante sau în condiţiile unor cauze generale de diferenţiere a pedepsei, v. şi cauze de reducere a pedepsei, circumstanţe atenuante. ~ obiectivă - răspunderea penală pentru care nu există decât un temei obiectiv, adică numai săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, nu şi temeiul subiectiv, adică vinovăţia persoanei pentru săvârşirea acelei fapte.

II.RĂSPUNDEREA PENALĂ

În știința și practica dreptului, un domeniu central îl reprezintă materia răspunderii juridice. Această pentru că răspunderea juridică este, în esența, o garanție a realizării dreptului, un factor de eficientă a acestuia. Concepută a fi o componența fundamentală a sistemului de drept, răspunderea juridică este, în manifestările ei concrete, o sumă de forme de răspunderi specializate, reglementate de instituții juridice distincte. z3d21dl

Atât formele de răspundere juridică, cît și instituțiile care le reglementează sunt rezultatul unui îndelungat proces evolutiv. De-a lungul timpului în cadrul diferitelor ramuri de drept s-au adoptat norme juridice și s-au relevat principii și reguli specifice în materia răspunderii subiectelor de drept pentru actele și faptele lor. Cercetarea acestor reguli și practici, a particularităților de reglementare a condus în plan teoretic la fundamentarea unor forme de răspundere distincte, întemeiate pe concepții coerente și unitare și caractrizate de trăsături distincte.

Utilizarea teoriei generale a răspunderii ar acceleră procesul de fundamentare a unor noi forme de răspundere, a căror evoluție tinde spre consacrarea, așa cum este și cazul răspunderii specifice dreptului comercial.

Răspunderea pentru faptă ilicita cauzatoare de prejudicii este o parte componența a răspunderii sociale ce revine fiecărei persoane pentru faptele sale.

Sferă răspunderii sociale este deosebit de largă și de cuprinzătoare. Ea include răspunderea morală, răspunderea politică, răspunderea juridică, precum și diferite alte modalități sub care, într-o formă sau altă, membrii societății sînt chemați să dea seamă pentru modul în care se comportă în viață socială.

Dacă ne referim numai la răspunderea juridică, a cărei caractristica esențială o constituie posibilitata aplicării, în caz de nevoie a constringerii de stat, vom reține, de asemenea, marea diversitate sub care această răspundere se poate manifestă.

Există o răspundere civilă, o răspundere penală, o răspundere contravențională, precum și diferite alte modalități în care răspunderea juridică se poate manifestă potrivit specificului diferitelor ramuri ale dreptului.

În lucrarea data mă voi referi la răspunderea civilă dlictuala cît și cea contractuală, răspunderea penală, răspunderea contravențională.

Uneori, răspunderea civilă poate să apăra singură. Alteori, ea se poate cumula, poate fi dublată cu alte forme de răspundere juridică, de exemplu, cu răspunderea penală, sau cu răspunderea administrativă, sau disciplinară etc. În contextul acestui cumul de răspunderi, fiecare răspundere păstrează caracterul de șine stătător și va acționă în formele sale specifice. De exemplu, dacă faptă ilicita cauzatoare de prejudicii întrunește elementele unei infracțiuni, în afară obligației de despăgubire-manifestare a răspunderii civile-se va aplică și pedeapsă prevăzută de Codul Penal-manifestare a răspunderii penale.

La fel este de conceput un cumul între răspunderea civilă și răspunderea administrativă sau între răspunderea civilă și cea disciplinară.

1. Noțiunea, trăsăturile, subiecții răspunderii penale.

Principiile răspunderii penale sunt cuprinse în cadrul penal. Actul acesta normativ, înscrie în economia să noțiunea de infracțiune. Conform Codului penal, infracțiunea este o faptă care prezintă pericol social, săvîrșită cu vinovăție și prevăzută de legea penală.

Infracțiunea este unicul temei al răspunderii penale, al obligării făptuitorului la suportarea pedepsei. Conform Codului penal, legea penală apăra, împotrivă infracțiunilor, statul român, suveranitatea, proprietatea, persoană și drepturile acesteia, precum și întreagă ordine de drept.

Stabilind faptele penale, Codul penal și celelalte acte normative în materie, se bazează pe cunoașterea și analiză infracțiunii că instituție juridică fundamentală. Infracțiunile sunt săvîrșite printr-o anumită desfășurare în timp și în spațiu, denumită activitate infracțională. Infracțiunea este formată din mai multe etape, faze și fiecare cu semnificații juridice proprii, atît obiective, cît și subiective.

Infracțiunea exprimă trăsăturile esențiale și comune oricărei infracțiuni, trăsături prin care această se distinge de faptele neincriminate, precum și de faptele de pericol social prevăzute de alte norme juridice decît cele penale.

Conform Codului penal art. 1, numai legea prevede care faptă constituie infracțiuni, pedepse ce se aplică infracțiunilor și măsurile ce se pot luă în cazul savirsirii acestor fapte.

Simpla declarare prin lege a unor fapte că infracțiuni și săvîrșirea lor cu vinovăție nu este suficientă pentru că răspunderea penală să devină posibilă față de făptuitor. Mai este nevoie că faptele săvîrșite să includă atît pericolul social, cît și importantă materială a infracțiunii. Conform Codului penal nu constituie infracțiune faptă prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minima adusă uneia din valorile aparate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod văzut de importantă, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.3