Răspunderea penală a medicilor

Cu siguranţă că oricărui medic trebuie să i se pară cel puţin ciudată asocierea exerciţiului profesiei de medic cu noţiunea de infracţiune şi răspundere penală, dar ultimii ani au demonstrat cu prisosinţă, fie că medicii vor să o recunoască sau nu, că sunt nenumărate situaţiile în care actele şi faptele medicilor, săvârşite rareori cu intenţie, cel mai adesea din culpă, au avut consecinţe deosebit de grave în plan social, mă refer aici la vătămări grave ale sănătăţii şi integrităţii unor pacienţi si chiar la decesul acestora.

Nu se cunoaşte vreo statistică oficială referitoare la numărul infracţiunilor medicale săvârşite în România şi cu atât mai puţin a numărului medicilor care să fi fost traşi la răspundere penală pentru exercitarea defectuoasă a profesiei de medic. Dar asta nu înseamnă că aceste fapte nu există, ba dimpotrivă, mass-media prezintă săptămânal zeci de astfel de cazuri. Printre cauzele cel mai des invocate sunt neglijenţa, calificarea necorespunzătoare, lipsa de răspundere, lipsa de interes faţă de pacient şi lista ar putea continua.

Odată acceptată ideea răspunderii penale a medicului, sepune problema în ce condiţii se angajează aceasta. Culpa medicului apare atunci când o faptă medicală este făcută cu vinovăţie şi determină un prejudiciu, iar între faptă şi prejudiciu există o legătură de cauzalitate. De asemenea, pe lângă incriminarea faptelor cu consecinţe grave pe care medicul le-a făcut în cursul manoperei medicale, se preconizează şi o incriminare pentru ceea ce medicul nu a făcut, dar trebuia să facă.

Cele mai grave infracţiuni pe care le poate săvârşi un medic în exercitarea profesiei sale se plasează în Titlul II din Partea specială a Codului penal intitulat Infracţiuni contra persoanei. Aceste infracţiuni sunt uciderea din culpă (art. 178), vătămarea corporală din culpă (art. 184), provocarea ilegală a avortului (art. 185).

Uciderea din culpă constă în fapta de a ucide o persoană, fără intenţie. În forma simplă este sancţionată cu închisoare de la 1 la 5 ani. Atunci când însă infracţiunea este săvârşită ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii, cum este şi cea de medic, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani. Dacă medicul era în stare de ebrietate, fapta este mai gravă, pedeapsa fiind închisoarea de la 5 la 15 ani. Raţiunea incriminării rezidă tocmai în necesitatea de a ocroti viaţa omului, drept consacrat şi garantat prin Constituţie. Temeiul angajării penale poate fi constatatrea unei încălcări obiective a obligaţiei de a acţiona cu diligenţă, acest lucru însemnând o conduită inadecvată din punct de vedere social. Trebuie precizat că în aprecierea gradului de vinovăţie a medicului, instanţa se vabaza întotdeaunape expertiza unui specialist care va preciza dacă există o legătură de cauzalitate certă între activitatea medicului şi decesul pacientului.

Deşi pericolul social al faptei de ucidere din culpă este mai redus decât cel al infracţiunii de omor, care presupune existenţa intenţiei, legea incriminează aceste fapte pentru că ele constituie o gravă ameninţare la adresa vieţii oamenilor şi pentru că, acţionând prin constrângere penală, se poate determina o atitudine de grijă şi maximă atenţie faţă de viaţa celor din jur.

Sub denumirea de vătămare corporală din culpă sunt incriminate faptele de lovire sau alte violenţe, săvârşite asupra unei terţe persoane, care au pricinuit victimei o vătămare ce necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mari de 10 zile, precum şi fapta de vătămare simplă, săvârşită din culpă. O formă agravată a acestei infracţiuni constă în aceea că fapta a avut una din urmările prevăzute de art. 181 Cod penal, respectiv s-a pricinuit integrităţii corporale sau sănătăţii o vătămare care necesită îngrijiri medicale mai mult de 60 de zile sau care a produs vreuna din următoarele consecinţe: pierderea unui simţ sau organ, încetarea funcţionării acestora, o infirmitate permanentă fizică sau psihică, sluţirea, avortul ori punerea în primejdie a vieţii persoanei.

O altă formă agravată constă în săvârşirea faptei ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii, ori pentru îndeplinirea unei anumite activităţi. Conţinutul normativ al acestei infracţiuni se amplifică în cazul formelor agravate, prin includerea în acest conţinut a unor agravante legale care se referă fie la gravitatea urmărilor vătămării, fie la condiţiile în care a avut loc săvârşirea faptei. Pentru a putea fi angajată răspunderea medicului trebuie să existe o legătură de cauzalitate între activitatea acestuia şi urmarea imediată. În cercetarea raportului cauzal, organele de urmărire penală şi instanţele de judecată trebuie să stabilească în mod concret în ce a constat acţiunea (inacţiunea) culpabilă a medicului, să examineze şi să verifice cu atenţie toate probele în favoarea sau în defavoarea acestuia.

În cazul infracţiunii de provocare ilegală a avortului, norma de incriminare stabileşte că atunci când fapta e săvârşită de un medic, pe lângă pedeapsa închisorii de la 3 la 10 ani legea prevede şi interdicţia exercitării profesiei de medic. Fapta nu este infracţiune dacă întreruperea cursului sarcinii era necesară pentru a salva viaţa, sănătatea sau integritatea corporală a femeii însărcinate de la un pericol grav şi iminent şi care nu putea fi înlăturat altfel, când întreruperea cursului sarcinii se impunea din motive terapeutice, potrivit dispoziţiilor legale sau dacă femeia însărcinată s-a aflat în imposibilitate de a-şi exprima voinţa, iar întreruperea cursului sarcinii se impunea din motive terapeutice, potrivit dispoziţiilor legale.