Răspunderea Penală a Persoanei Juridice

I.Instituţia răspunderii penale a persoanei juridice-scurt istoric

Instituţia răspunderii penale a persoanei juridice nu este o creaţie a epocii contemporane, chiar dacă ea a fost pe deplin îmbrăţişată în sistemele de common law abia în secolul al XIX-lea,iar în dreptul continental a început să fie recunoscută cu precădere începând cu ultimele decenii ale secolului trecut de un număr din ce în ce mai ridicat de ţări.

În istoria romană sunt consemnate numeroase situaţii în care au fost pedepsite orase, cetăţi,municipii.Astfel,împăratul Teodosie al Bizanţului a pedepsit oraşul Antiohia luându-i teatrul ,băile şi titlul de metropolă pentru vina de a-i fi batjocorit statuia soţiei sale .

Într-un caz menţionat de Grotius, împăratul Septimius Sever a distrus Bizanţul luându-i băile,teatrele, onorurile şi podoabele .Referitor la aceste cazuri, profesorul Tanoviceanu este de părere că măsurile represive luate în epoca imperială romană împotriva unor colectivităţi erau de ordin poliţienesc, având un caracter politic şi nu unul penal .

Dreptul roman nu cunoştea noţiunea de persoană juridică în sensul pe care îl acceptăm în prezent.Existau asociaţii ca grupuri de persoane, precum statul, municipalităţile,curiile,colegiile de natură economică,dar noţiunea de persona este destinată numai persoanelor fizice.

Abia sub influenţa dreptului germanic, care cunoştea existenţa asociaţiilor libere,aşa numitele Gilden, ideea de răspundere colectivă prinde contur chiar şi în materie penală.În anul 595,Clotaire al II-lea creează centurii sau curii,reprezentând colectivităţi formate din familii şi instituie răspunderea acestora pentru infracţiunile comise pe teritoriul lor.

In epoca medievală,dreptul canonic îşi propune pentru prima dată în istorie să elaboreze un concept tehnic juridic al noţiunii de persoană juridică.În acest context apare teoria elaborată de Papa Inocentiu al IV-lea privind natura fictivă a corporaţiilor,acestea fiind considerate persona ficta,persona repraesentata.Acestea reprezintă abstracţii,fiind lipsite atât de corp cât şi de suflet.Corporaţiile nu aveau capacitatea de a acţiona şi nici aceea de a răspunde juridic.Papa Inocentiu al IV-lea a fost părintele digmei privind caracterul pur fictiv şi intelectual al persoanelor juridice.

Răspunderea penală a persoanelor juridice a continuat să fie recunoscută în Europa până la Revoluţia Franceză(1789-1794).Astfel, se citează exemplul oraşului Bordeaux care a fost condamnat in 1548 întrucât locuitorii săi se revoltaseră împotriva stabilirii unor dări şi uciseseră pe guvernatorul oraşului,pe locotenentul şi alti ofiţeri ai regelui.Oraşul a fost condamnat să-şi piardă privilegiile,primăria,tribunalul şi celelalte oficii ale oraşului.

Mai târziu, idealurile iluministe şi Revoluţia Franceză au înlăturat concepţia răspunderii penale a colectivităţilor.Revoluţia francează a pus în centrul preocupărilor sale omul,libertatea şi responsabilitatea individuală.Organizaţiile, corpurile colective erau privite cu ostilitate, ca o ameninţare la adresa revoluţiei,considerându-se că se interpun nejustificat între cetăţean şi stat, încălcând suveranitatea celui din urmă.Printr-un decret emis în 1791,corporaţiile au fost desfiinţate.Răspunderea penală a persoanelor juridice era de neconceput în dreptul francez napoleonian.

În anul 1994 ,odata cu adoptarea Noului Cod Penal, Franta va recunoaşte şi va consacra legislativ din nou răspunderea penală a persoanei juridice.

În dreptul anglo-saxon anterior anului 1800, în centrul răspunderii penale se află individul asupra corpului căruia puteau fi aplicate pedepse.Flagelarea,mutilarea, pedeapsa cu moartea executată în cele mai diverse moduri:spânzurarea, arderea pe rug,decapitarea etc., erau pedepsele favorite în acele timpuri.

Cu toate acestea, sistemul de common law a fost primul care a reintrodus, în epoca contemporană, răspunderea penală a persoanei juridice.În dreptul englez, tribunalele au început să recunoască răspunderea corporaţiilor de la jumătatea secolului al XIX-lea pentru infracţiuni numite regulatoy offences sau public welfare offences (infracţiuni contra bunăstării publice) atunci când ele constau într-o omisiune.În general,era vorba de nerespectarea unor dispoziţii legale prevăzute de autoritatea publică urmate de producerea unor prejudicii sociale sau colective.

În epoca actuală, concepţia care admite sancţionarea cu mijloacele dreptului penal a persoanelor juridice pentru implicarea lor în săvârşirea de infracţiuni a renăscut într-un număr din ce in ce mai mare de state, ca urmare a dezvoltării explozive a economiei de piaţa la nivel mondial,însoţită în mod inevitabil nu doar de efecte pozitive, ci şi de riscul de creştere a criminalităţii economice.