Răspunderea Penală în Dreptul Internațional

1. Raspunderea penală internaţională

1.1. Consideraţii generale

Problema răspunderii internaţionale este foarte importantă pentru comunitatea internaţională, de al cărei mod de definire şi angajare depinde, într-o măsură hotărâtoare, ordinea internaţională.

Răspunderea internaţională garantează eficienţa dreptului internaţional, îndeplnind importante funcţii în dreptul internaţional:

a. Legalitatea internaţională;

b. Garantarea ordinii publice;

c. Dezvoltarea internaţională;

Răspunderea internaţională se declanşează, prin întrunirea cumulativă a trei elemente:

a. conduita ilicită, deci încălcarea unei norme de drept internaţional

b. imputabilitatea acestei conduite unui subiect de drept internaţional

c. producerea unui prejudiciu.

Importanţa instituţiei responsabilităţii internaţionale este atestată de atenţia care s-a dat acesteia la nivelul forurilor internaţionale, regula general acceptată fiind că subiectele de drept internaţional îşi angajează răspunderea internaţională prin săvârşirea unor acte ilicite, fiind responsabile pentru nesocotirea normelor de drept internaţional ori pentru nerespectarea angajamentelor juridice asumate pe cale convenţională.

Prin raspundere în Dreptul internaţional, se înţelege obligaţia celor care au încălcat normele acestuia de a suporta consecinţele conduitei lor ilicite, obligaţie impusă sub forma sancţiunilor stabilite de către alte state.

O altă definiţie a răspunderii internaţionale, spune că ea constituie o instituţie juridică în virtutea căreia statul căruia îi este imputabil un act ilicit potrivit dreptului internaţional, datorează reparaţie statului împotriva căruia a fost săvârşit acest act.

În concluzie putem spune că răspunderea internaţională constituie instituţia dreptului internaţional public în temeiul căreia statul sau alte subiecte ale dreptului internaţional, sunt răspunzătoare faţă de statul lezat prin aceste fapte, ori faţă de toate statele lumii, în cazul crimelor internaţionale.

2. Fundamentul răspunderii internaţionale penale

Infracţiunea este singurul temei al răspunderii penale conform legislaţiilor penale a tuturor statelor.

Obligaţia unei persoane care a încălcat o normă penală de a suporta o pedeapsă pentru infracţiunea comisă şi dreptul organelor judiciare de a aplica pedeapsa, reprezintă răspunderea penală, ca formă a răspunderii juridice.

Pentru angajarea răspunderii penale este necesar ca fapta să îndeplinească următoarele condiţii:

a. Fapta să fie săvârşită cu intenţie;

b. Să prezinte pericol social;

c. Să fie prevăzută şi pedepsită de o normă penală.

Lipsa oricărui dintre aceste elemente are drept consecinţă lipsa răspunderii penale.

Răspunderea penală este personală, aceasta revenind numai infractorului, iar individualizarea răspunderii se realizează prin aceea că atât pedeapsa aplicată fiecărui autor sau participant trebuie să corespundă genului infracţiunii, circumstanţelor săvârşirii faptelor şi trebuie să fie proporţională cu gravitatea faptei.

Răspunderea penală este personală, aceasta revenind numai infractorului, iar individualizarea răspunderii se realizează prin aceea că atât pedeapsa aplicată fiecărui autor sau participant trebuie să corespundă genului infracţiunii, circumstanţelor săvârşirii faptelor şi trebuie să fie proporţională cu gravitatea faptei. .

Punctul de referinţă al consacrării răspunderii internaţionale penale îl constituie Statutul Tribunalului Internaţional de la Nurenberg, care a definit crimele contra păcii, crimele de război şi crimele contra umanităţii. Normele acestuia se completează cu prevederile convenţiilor referitoare la incriminarea agresiunii şi a faptelor care constituie crime internaţionale.La începutul secolului trecut au fost conturate trei doctrine cu privire la determinarea subiectului răspunderii penale.

O primă doctrină susţinea ideea că persoana juridică nu poate comite un delict, deoarece este o ficţiune şi, de aceea, nu poate acţiona în plan juridic.

Cea de-a doua doctrină susţinea că persoanele juridice au aptitudinea de a săvârşi delicte, la fel ca şi indivizii, deoarece sunt dotate cu voinţă proprie şi poartă, ca urmare, răspunderea, fiind necesar să fie pedepsite pentru infracţiunile pe care le comit. Unul dintre susţinătorii acestei idei a fost juristul român Vespasian V. Pella, al cărui proiect al Codului represiv mondial prevedea pedepse şi măsuri de siguranţă aplicabile statelor.

Alţi autori au admis aptitudinea persoanelor juridice de a comite infracţiuni, în principiu, excluzând însă posibilitatea aplicării unor sancţiuni penale faţă de acestea, ori acceptându-le numai în situaţii excepţionale.

În opinia lui H.Lauterpacht, punctul de vedere potrivit căruia răspunderea statelor pentru infracţiunile internaţionale, luând în considerare suveranitatea acestora, se limitează la obligaţia de reparaţie pentru faptele comise şi nu pot depăşi limitele de restituire, nu concordă cu principiul şi practica. Autorul menţionat susţine că, deşi tribunalele, în majoritatea deciziilor, au fost de părere că daunele penale sau vindicative nu pot fi acordate împotriva statelor, respectiva soluţie se explică prin faptul că instanţele în cauză erau ţinute de limitările determinate de acordurile de arbitrare. Instanţele au acordat însă daune care pot fi apreciate ca penale, în numeroase cazuri, în special datorită faptului că statele nu au sancţionat persoanele vinovate de acte criminale, în mod efectiv. S-a susţinut, potrivit aceleiaşi opinii, caracterul penal al condamnării guvernelor pentru ordonarea masacrelor sau războaielor de agresiune, precum şi al responsabilităţii statelor şi a indivizilor răspunzători pentru astfel de ordine.