Răspunderea pentru daunele ecologice în dreptul comunitar

INTRODUCERE

Protectia mediului este una din marile provocari actuale ale Europei, data fiind amploarea prejudiciilor aduse mediului de catre poluare. Deseurile produse de statele membre se ridica la doua milioane de tone pe an, cifra crescând anual cu 10%, acestea afectând calitatea vietii locuitorilor, în special din zonele urbane. Uniunea Europeana a fost adesea criticata ca a pus dezvoltarea economica si comertul înaintea problemelor de mediu, ceea ce a condus la o schimbare de optica. La ora actuala, modelul european de dezvoltare ce nu se bazeaza pe deteriorarea mediului si saracirea resurselor naturale este recunoscut ca unul avansat.

Protectia mediului constituie astfel un element esential al dezvoltarii durabile economice si o conditie a stabilitatii politice si sociale pentru termen lung. Totusi, pentru multe tari în curs de dezvoltare, aceasta tema este un lux pornind de la obiectivele economice propuse, deoarece nu dispun de sumele necesare efectuarii unor investitii importante pentru repararea pagubelor aduse mediului. De mentionat însa efortul facut de tarile din Europa de Est pentru repararea efectelor poluarii industriale si urbane asupra atmosferei, apei, etc.

Bineînteles, o crestere economica corelata cu o protectie adecvata a resurselor naturale si de mediu sunt obiective compatibile. Însa, daca resursele sunt afectate pentru protectia mediului, ele nu vor mai fi disponibile pentru alte obiective ale colectivitatii. Este important ca protectia mediului sa fie luata în calcul alaturi de alte obiective ale colectivitatii, si nu separat.

Astfel, conform cercetarilor facute, se considera ca multe dintre problemele de mediu se pot rezolva prin:

- stabilirea drepturilor de proprietate incontestabile si executorii,

- stabilirea regulilor ce guverneaza accesul la resurse,

- utilizarea instrumentelor de actiune, printre care enumeram: masuri reglementate (norme, amenzi sau alte sanctiuni), taxe de mediu, sisteme de consignatie si subventii.

În realitate, un numar mare de tari folosesc o combinare a instrumentelor de actiune ce include reglementari, ajutoare financiare, taxe, redevente, permise negociabile.

Gravitatea amplorii crescânde a poluarii în tarile industrializate a condus OCDE la definirea si adoptarea în anul 1972 a “principiului poluator - platitor”, în calitate de principiu economic de baza al politicii de mediu.

Principiul, asa cum a fost el adoptat, semnifica faptul ca poluatorul trebuie sa suporte costul masurilor de lupta contra poluarii. Mai multe puncte ramân neclare: în primul rând, nu defineste explicit care este agentul care trebuie definit ca poluator (lasa autoritatilor nationale grija de a alege ), apoi, nu furnizeaza indicatii precise asupra sumei pe care poluatorii trebuie sa o plateasca. Mai recent, diverse organizatii, au admis existenta posibilitatii de a se asigura si mentine calitatea mediului gratie diferitelor masuri si mijloace (reglementari, taxe, redevente, permise, acorduri). Se considera, în prezent, ca alegerea instrumentelor trebuie sa se faca în functie de circumstante, de cadrul administrativ si juridic, de natura problemei de mediu ce trebuie rezolvata, fiind mai putin apreciata ca o chestiune de principiu.

Se manifesta astfel notiunea de principiu poluator - platitor “extins” care sustine ideea ca, poluatorii ar trebui sa suporte si costurile legate de o poluare inferioara nivelelor compatibile cu o stare acceptabila a mediului, în masura în care, capacitatea mediului de a absorbi deseurile este limitata. Pentru a fi eficace, politica internationala de mediu trebuie sa fie coordonata, deoarece reglementarile de protectie a mediului pot crea distorsiuni ale schimburilor, daca anumite tari subventioneaza investitiile de lupta contra poluarii din sectorul privat si altele nu.

De aceea, consider ca se face simtita o nevoie de armonizare la nivelul principiilor de actiune, iar, în ceea ce priveste principiul poluator – platitor (cu modificarile survenite) apreciez ca acesta are toate calitatile pentru a-i raspunde, el fiind deja acceptat si aplicat de o buna parte a economiilor mondiale.

Se cuvine sa amintim ca Declaratia asupra mediului si dezvoltarii de la Rio de Janeiro (iunie 1992) a stabilit ca: “Autoritatile nationale ar trebui sa promoveze internalizarea costurilor de protectie a mediului si utilizarea instrumentelor economice în virtutea principiului conform caruia poluatorul trebuie sa-si asume costul poluarii, având în vedere interesul public si fara sa deformeze jocul comertului international si al investitiilor” (principiul 16). Acest fapt înseamna adoptarea cel putin în parte, a principiului poluator – platitor, în calitatea sa de fundament a politicii mondiale de mediu.

CAPITOLUL I

Elemente definitorii ale Dreptului international al mediului si cooperarea internationala in domeniu

1.1 Formarea si dezvoltarea dreptului international al mediului

Dreptul international reprezinta o emanatie a statelor societatii internationale, state care se

afla într-o permanenta interdependenta, tocmai datorita relatiilor ce se creeaza între ele. Acest

fapt determina atât trasaturile generale, cât si particularitatile dreptului international.

Dar dreptul intern reglementeaza relatiile sociale din cadrul statului, apoi dreptul international reglementeaza raporturile ce se creeaza si se stabilesc între state si alte subiecte ale acestui drept, caracteristic în special popoarelor care lupta pentru formarea statului propriu si organizatiile internationale.

Dreptul international se formeaza în baza acordului de vointa al statelor care compun la un moment dat societatea internationala. Caracterul coordonator al vointei statelor sta la baza obligatiilor dreptului international, a aplicarii si respectarii normelor sale. Statele nu pot fi obligate sa respecte norme la formarea carora nu si-au dat consimtamântul. Normele de drept international devin obligatorii pentru state atunci când decurg din vointa liber exprimata, vointa manifestata în tratate sau alte izvoare de drept international. Dreptul international, ca un sistem general, este acceptat de toate statele si ca urmare este expresia vointei lor.

Existenta unei ramuri distincte de drept - dreptul mediului - este impusa si de caracterul relativ unitar al actiunii sociale privind ocrotirea factorilor naturali sau creati prin activitati umane ai mediului ambiant.