Răspunderea Președintelui României

Introducere

În organizarea administrativă, sarcinile sunt încredințate spre îndeplinire unor autorități grupate în mod tradițional într-o administrație de stat si o administrație locală, în cadrul acestora întâlnindu-se în primul rând structurile guvernamentale, respectiv guvernul, organul colectiv care exercită puterea executivă într-un stat.

Puterea executivă, a doua componentă a puterii publice, denumită si puterea sau autoritatea administrativă a statului, presupune un sistem de organe ale statului cărora le este încredințată activitatea specifică și fundamentală de punere în executarea a legilor și organizare a executării în concret a acestora. Administrația nu este singura sarcina a executivului, dar este o sarcină exclusivă a acestuia, el având și alte sarcini extra-administrative, exercitate în raporturile constituționale cu parlamentul.

Este evidentiat faptul că, deși prevăderile constituționale stabilesc o serie de raporturi între cele două componente din fruntea executivului, în Legea fundamentală a Românie nu se identifică nicio precizare daca acesta are unul sau doi șefi, dar în doctrina actuală se susține că există "un executiv bicefal sau dualist", "sistemul constituțional românesc consacrând un executiv bicefal compus din Președintele româniei, pe de o parte și Guvern, pe de altă parte.

Alături de Președintele României și Guvern mai includem în puterea executivă ceea ce Constituția numeste "administrația publică, conform Titlului III, Capitolul V din Constituție.

Se poate concluziona că, "de fapt, din punct de vedere al formei se guvernământ, România este o republică semiprezidențială, dar cu atribuții mult mai diminuate pentru șeful statului".

Capitolul 1: Instituția șefului de stat

În actuala Constituție a României, nu se folosește sintagma de șef de stat și nici instituția șefului de stat sau instituția președintelui, ci doar notiunea se președinte.

1.1 Istoria intituției șefului de stat

Statul nu poate fi conceput fără un șef, oricât de simbolic ar fi rolul acestuia în unele sisteme politice. Instituția șefului se stat are obârșia in chiar istoria lumii, a sistemelor statale, dintotdeauna colectivitățile umane organizate având un șef, recunoscut sau impus, în contextul împrejurărilor istorice. Aceasta institutie a cunoscut o evidență evoluție în ceea ce privește formele, structurile, imputernicirile, protocoalele, fie că a avut organizarea unipersonală sau colegială, iar cei care au ocupat această înaltă feminitate s-au numit sau se numesc regi, principi, regenți, emiri, împărați sau președinți.

Ideea șefului de stat este legată de forma de guvernământ, unele sisteme constituționale fiind "fundamentate pe teoria unicității puterii", iar altele pe "teoria separației/echilibrului puterilor în stat", ambele având "consecințe cât privește natura juridică a șefului de stat, raporturile sale cu parlamentul su atribuțiile sale".s-a arătat ca, în România, șeful statului a fost numai domn, rege (până la 30 decembrie 1947). În intervașlul de timp din decembrie 1947 și până în abnul 1947, așa cum s-a araătat anterior, a existat un organ colegial- Prezidiul Republicii- înlociut în 1961 de Consiliul de Stat, organ colegial, menținut și de Constituția din 1965 , iar din anul 1947 s-a trecut la Președintele Republicii.

După intratrea în vigoare a Constituției din 1991 , Președintele României este un organ personal sau individual, sigurul ales la nivelul organelor centrale ale puterii executive, iar ca instituție cuprinde servicii publice menite să ducă la ăndeplinire atribuțiile instituției prezidențiale.