Răspunderea statelor și a persoanelor în cazul săvârșirii unei fapte penale internaționale

1.CONSIDERATII GENERALE DESPRE RASPUNDEREA JURIDICA INTERNATIONALA A STATELOR

Dreptul international penal, s-a constituit ca ramura distincta a dreptului international în secolul 20, iar raspunderea internationala pentru savârsirea de infractiuni s-a adaugat celorlalte forte ale raspunderii internationale, îndeosebi în legatura cu crimele de razboi, dar si cu savârsirea de catre persoane particulare în timp de pace a unor infractiuni a caror periculozitate afecteaza societatea umana în întregul sau, dincolo de interesele de protectie anti-infractionala proprii fiecarui stat (infractiunile de terorism ,genocide etc) .

Pâna la crearea unui drept conventional modern privind reprimarea infractiunilor internationale, elemente ale acestuia au aparut în dreptul cutumiar. Înca din antichitate anumite infractiuni legate de modul de ducere a razboiului, de protectia anumitor sanctuare, de desfasurarea în conditii de securitate a comertului, în special a celui pe mare, au fost sanctionate de catre toate statele, oriunde s-ar fi produs acestea.

Ideea raspunderii internationale a statelor e dublu motivata :

1.Pentru ca nici un stat sa nu poata actiona discretionar .

2.Daca totusi a facut-o , sa raspunda pentru faptele sale, fiind sanctionat pentru încalcarea acestor norme .

Raspunderea se coreleaza :

- Cu sanctiunile

- Cu obligatiile

În literatura juridica exista 2 teorii privind raspunderea internationala a statelor:

-Teoria culpei,sustinuta de Hugo Grotius ;

- Teoria raspunderii obiective, bazata pe risc,sustinuta de Anzilotti ;

Teoria lui Hugo Grotius, în care elementul volitiv international e temeiul raspunderii juridice internationale este deficitara pentru ca nu rezolva situatia raspunderii statelor pentru anumite activitati ilicite, cauzatoare de prejudicii si, pe de alta parte, acest element psihologic e foarte greu de dovedit si s-ar ajunge in foarte multe situatii la incalcari de norme de drept international public care n-ar putea fi sanctionate pentru ca nu s-ar putea dovedi culpa, reaua credinta.

Teoria lui Anzilotti, trecand în extrema celei dintai, acrediteaza ideea ca raspunderea ar interveni de plano, fara nici un fel de contraargument, ori de cate ori riscul asumat s-ar produce, indiferent de domeniul de activitate.

Originea raspunderii în dreptul international. e cutumiara, desi in cadrul O.N.U. se lucreaza la codificarea normelor de drept vizand raspunderea internationala. Codificarea e in curs si e axata pe trei planuri.

1. Un cod al crimelor impotriva pacii si securitatii umanitatii

2. Codificarea privind raspunderea statelor pentru faptele ilicite cauzatoare de prejudicii.

3. Raspunderea statelor pentru actiuni licite cauzatoare de prejudicii.

Raspunderea internationala a statelor a fost reglementata de ONU pentru statele membre in noiembrie 2001, in cadrul sesiunii 53 a Comisiei de Drept International.

Seria de 59 articole incearca sa formuleze, in functie de codificare si dezvoltarea progresiva, regulile de baza ale dreptului international privind raspunderea statelor pentru actiunile proprii catalogate ca fiind incalcari ale normelor de drept international. Accentul este pus pe conditiile generale care fac un stat sa fie catalogat responsabil pentru incalcarea unor norme de drept international (acesta putandu-se realiza fie prin actiuni, fie inactiuni) si consecintele legale care rezulta. Articolele nu incearca sa definesca continutul obligatiilor internationale ce revin statelor, obligatii a caror incalcare ar da nastere responsabilitatii, aceasta fiind functia normelor primare de drept international.

Prima parte a documentului defineste conditiile generale necesare pentru nasterea raspunderii internationale a statelor.

Astfel, Capitolul I infatiseaza 3 principii de baza pentru raspundere din care rezulta restul articolelor ca un intreg. Chiar art.1 enunta « Fiecare act international al unui stat catalogat ca fiind injust naste raspunderea internationala a acelui stat pentru respectivul act ». Actul catalogat ca injust nu reprezinta astfel nimic altceva decat o incalcare a unei norme de drept international. Curtea Internationala de Justitie a fost nevoita sa aplice acest principiu intr-un numar destul de mare de cazuri in care CIJ a hotarat ca in cazul in care un stat comite un act international injust impotriva unui alt stat, raspunderea internationala se constituie imediat ca si cum s-ar desfasura intre cele 2 state, referindu-se la acest principiu si cand a afirmat ca refuzul de a executa o obligatie nascuta dintr-un tratat naste raspunderea internationala.