Recunoașterea Hotărârilor Judecătorești Străine

INTRODUCERE

Principalele efecte pe care le produce o hotărâre judecătorească sunt:

- puterea doveditoare a actului autentic;

- autoritatea de lucru judecat;

- forţa executorie .

O hotărâre judecătorească străina nu poate avea însă eficacitatea în aceleaşi condiţii ca şi o hotărâre dată de o instanţă proprie. O hotărâre străină nu poate avea de plin drept forţa executorie şi autoritatea de lucru judecat, deoarece se opune suveranitatea statului pe al cărui teritoriu se invocă acea hotărâre. În general, în cazul în care cel care a pierdut procesul nu execută de bunăvoie obligaţia, hotărârea judecătoreasca este investită cu formula executorie şi se procedează la executarea silită. Formula executorie este ordinul dat de instanţa judecătorească organelor de executare silită, de a duce la îndeplinire dispozitivul hotărârii. În acest fel este pusă în mişcare forţa de constrângere a statului pentru realizarea justiţiei. Forţa de constrângere nu se poate desfăşura decât pe teritoriul statului care o exercită, iar organele de executare ale unui stat nu se pot supune ordinului dat de instanţa altui stat, deoarece statele sunt suverane şi egale. De aceea, forţa executorie a unei hotărâri judecătoreşti are un caracter strict teritorial, neputând opera de plin drept pe teritoriul altui stat decât acela a cărui instanţă a investit hotărârea cu formula executorie.

Hotărârea judecătorească străină dobândeşte, în general, forţa executorie, întocmai ca şi hotărârea proprie a statului pe teritoriul căruia se cere executarea, dacă se obţine exequatur-ul.

Hotărârea judecătorească străină produce efecte în altă ţară dacă se îndeplinesc cerinţele stabilite de legea statului unde se invocă acele efecte. Aceste cerinţe legale constau, de regulă, în recunoaşterea hotărârii judecătoreşti străine sau în obţinerea exequatur-ului pentru acea hotarare.

În anumite condiţii, o hotărâre judecătorească străină poate să producă unele efecte şi independent de îndeplinirea cerinţelor legale menţionate.

CAPITOLUL I

1.1. NOŢIUNEA RECUNOAŞTERII HOTĂRÂRILOR STRĂINE

Noţiunea de recunoaştere.

Potrivit art. 165 din Legea nr. 105/1992, termenul de hotărâre străină se referă la actele de jurisdicţie ale instanţelor judecătoreşti, notariatelor sau oricăror autorităţi competente dintr-un stat .

Legea nr. 105/1992 deosebeşte între recunoaşterea hotărârilor judecătoreşti străine şi executarea acestora.

Pe de altă parte, există doua feluri de recunoaştere:

- de plin drept;

- prin hotărâre judecătorească a instanţei române.

Prin recunoaştere, hotărârea judecătorească străină beneficiază la noi în ţară de autoritate de lucru judecat, întocmai ca o hotărâre judecătorească română. În acest sens, art. 167 din Legea nr. 105/1992 prevede că hotărârile judecătoreşti străine pot fi recunoscute în România, spre a beneficia de puterea lucrului judecat. În acest caz, este vorba de recunoaşterea prin hotărâre judecătorească română, dar acelaşi efect îl produce şi recunoaşterea de plin drept. Convenţiile internaţionale pot să prevadă şi alte efecte pe care le produce recunoaşterea.

Astfel, de exemplu , recunoaşterea sentinţelor arbitrale străine se refera la:

a) efectele pe care sentinţa arbitrară străină le produce ca fapt juridic;

b) puterea de lucru judecat;

c) efectele probatorii ale sentinţei arbitrare străine din calitatea sa de act .

Recunoaşterea sentinţelor arbitrale străine operează potrivit convenţiilor arătate de plin drept.

Recunoaşterea de drept.

Recunoaşterea hotărârilor judecătoreşti străine intervine de plin drept în următoarele condiţii(art. 166 din Legea nr. 105/1992):

- se referă la statutul civil al cetăţenilor statului unde au fost pronunţate;

- sau, hotărârile judecătoreşti străine referitoare la statutul civil al cetăţenilor statului de cetăţenie, fiind pronunţate într-un stat terţ, au fost recunoscute mai întâi în statul de cetăţenie al fiecărei păţi.

În cazul în care hotărârea judecătorească străină se referă la statutul civil al persoanei cu domiciliul în statul care a pronunţat-o, prin aplicarea legii domiciliului, aceasta beneficiază de recunoaşterea de plin drept dacă este mai întâi recunoscută de statul cetăţeniei acelei persoane.