Recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești străine

I. Consideraţii generale

I.1 Aspecte istorice

Recunoaşterea şi executarea hotararilor judecătoreşti străine este o problemă relativ nouă. În antichitate, legea locală era aplicată strainilor şi hotărârile străine erau interzise înafara graniţelor unde erau pronunţate. Prin contrast, sub imperiul lui ius commune, nu s-a facut nici o diferenţa clară între hotărâri straine sau locale. Această atitudine liberală s-a schimbat odată cu apariţia suveranităţii. O aplicare a hotararilor judecătoreşti straine a fost respinsă ca o consecinţă a restrangerii suveranităţii. În Franţa, in art.121 din Code Michaud (1629) interzice express aplicarea hotararilor judecatoresti straine, prin asemănare şi alte state Europene au adoptat aceeaşi poziţie.

Odata ce conceptul de suveranitate a limitat autoritatea de judecata la Stat (limite teritoriale), recunoaşterea hotărârilor străine, între doua state diferite, a trebuit sa fie bazată pe noi principii. Autori Olandezi ca Voet şi Huber, au dezvoltat doua asemenea principii care sunt relevante si astăzi. Primul dintre aceste principii este Curtoazia sau Buna Înţelegere, definit mult mai tarziu de către Curtea Supremă a Statelor Unite într-o decizie prin care interzicea recunoasterea unei hotarâri franceze considerând ca: “ nefiind nici o obligaţie absolută pentru statul american şi nici o problemă de curtoazie sau bunăvoinţă faţă de statul francez este doar o problemă de recunoaştere pe care un stat o poate permite pe teritoriul său a actelor de natură legislativă, executivă ori jurisdicţională aparţinând altor state” (Hilton v Guyot)

Al doi-lea principiu este Reciprocitatea, concepţia că statele îşi vor recunoaşte hotarârile doar dacă si hotărârile proprii vor fi recunoscute. Această pretenţie poate creea o situaţie neplăcută în care una din ţari aşteaptă ca cealaltă să acţioneze prima. Principala justificare a reciprocităţii este aceea că poate fi folosită pentru a convinge alte state să adere la convenţii.

Ambele principii nu sunt o problemă de datorie ci de prudenţă şi politeţe. Este politicos, ca între tări suverane, sa tratezi hotărârile celorlalte state cu respect pentru a le aplica. Mai mult decât atât, este prudent a aplica hotarârile celorlalte state în speranţa ca acel stat strain va aplica una din hotărârile tale.

O alta teorie asupra recunoaşterii si executarii hotărârilor judecătoreşti străine, provine din common law, şi se bazeaza mai putin pe curtoazie si datorie între state si mai mult pe relaţiile de drept privat între părţi. Astfel, a declarat English House of Lords, în 1870, ce se aplică nu este o judecată straină ca atare, ci obligaţia pe care aceasta o produce.

Deşi majoritatea tărilor de pe glob, recunosc şi aplică în acest moment hotărâri străine, sub anumite condiţii, diferenţele sunt majore. Unele ţări spre exemplu nu aplica hotărâri străine in absenţa unui pact. Este cazul Olandei şi a catorva ţări Scandinave. Prin contrast, alte sisteme legale, recunosc hotărâri straine mai mult sau mai puţin ca propriile hotărâri. Este cazul Statelor Unite unde pactul făcut sub Constituţie asupra hotărârilor statelor surori, este extins si asupra statelor straine (Federal States). În 2006, Institutul de Drept American, a facut o propunere mult mai restrictivă în ceea ce priveşte reciprocitatea pentru a îmbunătăţi puterea de negociere a statului. Între aceste poziţiii extreme statele au o varietate de legi teritoriale prin care recunosc sau condiţionează aplicarea hotărârilor judecătoreşti sub anumite condiţii.

I.2. Modificãri ale Regulamentului. Domeniu de aplicare

In Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L93 din 7 aprilie 2009 a fost publicat Regulamentul nr. 280/2009 al Comisiei privind modificarea Regulamentului nr. 44/2001 al Consiliului privind competenta judicira, recunoasterea si executarea hotararilor in materie civila si comerciala.

Comisia Comunitatilor Europene a adoptat Regulamentul nr. 280/2009 pentru a realiza o versiune consolidata, cuprinzand toate modificarile aduse pana in prezent Anexelor I, II, III si IV din Regulamentul nr. 44/2001 privind competenta judiciara, recunooasterea si executarea hotararilor in materie civila si comerciala.

Modificarile aduse in trecut Regulamentului nr. 44/2001, referitoare la dreptul romanesc, ce se regasesc in prezent in varianta oficiala a formei consolidate, au in vedere competenta de solutionare a cererilor civile/comerciale, in cazul in care paratul nu este domiciliat pe teritoriul unui stat membru al UE; aceasta competenta este cea prevazuta la art. 148-157 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat.